Info Adventist

Adunarea de Corturi AUTENTIC – Coșna 2019

Prima Adunare de Corturi a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Conferința Moldova s-a desfășurat între 18 și 21 iulie 2019 la Centrul de Tineret de la Coșna, lângă Vatra Dornei, județul Suceava. La poalele munților Călimani, în mijlocul naturii, Adunarea de Corturi a prilejuit pe parcursul a patru zile o serie de evenimente: seminare, ocazii de părtășie și studiu biblic, împărtășirea Cuvântului, ocazii de reconsacrare, rugăciune, refacere a relațiilor, închinare și mulțumire la adresa lui Dumnezeu.

Sâmbătă după-amiaza a avut loc mărturisirea de credință și botezul a trei noi membri ai bisericii, iar seara s-a încheiat cu serviciul religios de Sfântă Cină.

Seria de evenimente a fost organizată pentru a oferi ocazia celor peste 700 de credincioși și slujitori prezenți de a reînnoi legământul făcut cu Hristos, pentru a reînchega relațiile frumoase din Biserica Adventistă în vederea slujirii semenilor și a grăbirii revenirii Domnului nostru.

Motoul acestei întâlniri a stat sub umbrela conceptului de „Autentic”, a ceea ce Dumnezeu a dorit la Creațiune și a avut ca texte de bază două versete biblice: 2 Corinteni 3:3 „Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos!” și 1 Ioan 4:17 „Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta.

Fiecare invitat special a făcut apel la consacrare, reevaluarea relațiilor personale și cu Dumnezeu și slujire autentică pentru împlinirea așteptărilor tuturor creștinilor: revenirea Domnului Hristos.

Joi seara, la deschiderea evenimentului a vorbit pastorul Tiberiu Nica, președintele Conferinței Moldova din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, urmat de pastorul Grig Leordean.

Nu noi am inventat acest proiect. N-am «moșit» această idee. Este un program cu o vechime considerabilă, pionierii bisericii adventiste au creat Adunarea de Corturi, iar scopul ei, dintotdeauna, dincolo de cel misionar, a fost de a reînnoi relația participanților cu Dumnezeu. A reprezentat mai mult o redeșteptare, o consacrare, nu doar o simplă întâlnire,” a declarat Tiberiu Nica, președintele Conferinței Moldova, la începutul întâlnirii.

Grig Leordean – pastor în Miami, Florida a prezentat seria de predici cu titlul „Eroii credinței” – idealul de om pe care Dumnezeu l-a creat pentru câștigarea de suflete. El a vorbit despre frumusețea caracterului lui Hristos și modul în care acesta a fost oglindit în urmașii Săi, creștini de ieri, de azi și de mâine.

Adunarea de Corturi a reprezentat în același timp un puternic apel la nevoia de autenticitate pentru ambasadorii lui Hristos, așa cum a definit pastorul Marius Munteanu, director al Departamentului de Educație la nivelul Diviziunii Inter Europene, creștinii, comunitatea de credincioși care mărturisesc pe Hristos ca Domn și Mântuitor: „Un ambasador al lui Hristos trebuie să educe, să medieze și să fie autentic, mai ales autentic în relațiile din viața de zi cu zi…

Pastorul Laurențiu Ionescu din Spania a expus practic probleme morale și etice care sunt tot mai frecvent întâlnite nu doar în mediul academic, ci și în biserică. El a arătat cât de actuală este Biblia și cât de imperativă este nevoia ca fiecare creștin să caute, să găsească și să aibă lămurite răspunsuri pertinente la problemele cu care se confruntă societatea în care trăim.

Pastorul George Pîrlitu, secretar al Uniunii Române a Bisericilor Adventiste din România ne-a îndemnat să facem din Isus Dumnezeul nostru personal. A fost un moment nu doar emoționant, ci și de reală consacrare. El i-a invitat în față pe cei care doresc să vină ca să se înalțe o rugăciune pentru ei. Oamenii „au dat buzna”cum se spune în popor, fără să fie nevoie de o a doua chemare.

Misiunea Bisericii Adventiste s-a făcut resimțită până la Iacobeni, în vecinătatea Coșnei. O echipă de pastori și colportori alături de alți 30 de tineri voluntari au împărțit cărți precum Sănătatea prin Alimentație și Starea de bine.  Localnicii au apreciat seriozitatea și implicarea tinerilor în problemele de sănătate, stil de viață și educație. Au fost reacții pozitive și cei care au primit pliante Sola Scriptura pentru studierea Bibliei au manifestat un real interes pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

Spațiul și timpul petrecut la Coșna a fost prea scurt pentru nevoia de pace, încredere în Dumnezeu, părtășie și mărturisirea credinței că Domnul, da, vine în curând! Acest lucru a fost întărit prin botezul și sfânta cină care au avut loc cu această ocazie.

Adunarea de Corturi nu ar fi fost posibilă fără implicarea tuturor departamentelor bisericilor și voluntarilor din Conferința Moldova. Nevoia de autentic s-a făcut resimțită peste munții Călimanului ca o chemare la consacrare reală exprimată în cuvintele imnului redat mai jos:

Să fim autentici (versuri: Benoni Catană, muzică: Andrei Lucaci).

1. O lume întreagă’i bolnavă de moarte.
Umblă în ceaţă pe drum rătăcit,
Flămândă de dragoste şi de dreptate.
Vrea să te vadă, creştin pocăit.

Refren:
În fapte de-am fi mai puternici!
Cuvintele nu mai hrănesc.
E mare nevoie să fim AUTENTICI!
Semnele vremii de-acum se grăbesc. 

 

2. Pe calea plăcerii mulțimea aleargă,
Crede că-i bine făcând ce e rău…
Când nu este nimeni busola să dreagă.
Tu, poţi să ai pace-n sufletul tău?

3. În Iume e mare nevoie de oameni,
Oameni ce pentru nimic nu se vând.
Pe care nu poate nimic să-i răstoarne.
Cerul de s-ar prăbuşi Ia pământ!

—————-

Adunarea de Corturi este un eveniment consacrat în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, contribuind atât la răspândirea adevărului biblic, cât și la formarea și organizarea noii biserici în urmă cu 150 de ani. Din cauza distanțelor mari, credincioșilor din diferite denominațiuni prezente în America le era imposibil să se adune frecvent împreună, motiv pentru care, la începutul anilor 1800 apar primele întâlniri de tabără, organizate mai întâi de prezbiterieni, metodiști, iar mai târziu de mileriți și adventiștii de ziua a șaptea. Departe de zgomotul orașelor, feriți de tentațiile și preocupările vremelnice, credincioșii căutau adesea părtășia prin închinare și predicare înconjurați de frumusețile creației lui Dumnezeu.

 

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *