Info Adventist

Curtea Constituțională din Rusia recunoaște dreptul de închinare în case particulare

Joi, 14 noiembrie, Curtea Constituțională a Federației Ruse s-a pronunțat în favoarea Olgăi Glamozdinova, o credincioasă adventistă de ziua a șaptea. Glamozdinova fusese amendată pentru folosirea locuinței pentru activități pe care autoritățile le-au considerat a fi „nepotrivite”, după ce aceasta a permis folosirea locuinței pentru activități religioase. Nu este prima dată când Curtea ia această decizie într-un astfel de caz.

În cadrul unui interviu, Vassily Ivanovich Nichik, Directorul Departamentului Relații Oficiale și Libertate Religioasă al Uniunii de Conferințe Rusia de Vest a Bisericii Adventiste, a discutat cazul în cadrul unui interviu acordat publicației ruse Comoara ascunsă și preluat de Serviciul de Știri al Diviziunii Euroasiatice.

Dr. Ivanovich a explicat că decizia Curții Constituționale se referă la utilizarea proprietăților particulare în scopuri liturgice, însă această decizie se poate aplica și în cazul folosirii proprietăților în alte scopuri decât cele de natură religioasă. Sunt mai multe aspecte care trebuie luate în considerare, a precizat acesta. Dacă ne referim la folosirea în scopuri religioase a unei camere dintr-o locuință, așa cum a confirmat și decizia Curții, acest lucru este legal. Pe de altă parte, dacă o clădire este construită ca lăcaș de închinare și nu există semne că aceasta ar fi o locuință, aceasta are alt scop principal decât cel declarat, iar terenul pe care este construită nu este folosit pentru construirea unei locuințe, proprietarul se poate confrunta cu probleme.

Pe baza actualei decizii, credincioșii care au fost amendați în trecut pot contesta amenzile, dar dacă este vorba despre un lăcaș de rugăciune și nu există niciun semn care să indice faptul că este vorba despre o locuință, problema va fi mult mai complicată.

Sursa: Adventist Review

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *