25 de ani de istorie adventă la Calafat
Sabatul din 14 noiembrie a marcat împlinirea a 25 de ani de la desfășurarea primului serviciu divin în Biserica Adventistă din Calafat. Cu această ocazie au fost prezente peste 250 de persoane din bisericile din împrejurimi, precum și un număr de peste 30 de personalități ale vieții publice locale, directori și cadre didactice, medici împreună cu persoane din conducerea spitalului din localitate, reprezentanți ai primăriei, foști și actuali funcționari. Același eveniment a adus laolaltă și pe pastorii care au slujit de-a lungul timpului biserica din Calafat: Popescu Constantin, Iosif Chircan, Badea Stelian, Crăciun Ciprian și Pițurlea Gabriel.
Oaspeții au avut numai cuvinte de apreciere la adresa bisericii și a programelor desfășurate în societate, numele bun fiind și motivul unei prezențe așa de numeroase și de importante. În mesajul spiritual prezentat de pastorul Niță Petre, directorul departamentului Comunicare, Relații publice și Libertate religioasă în cadrul Conferinței Oltenia, cei prezenți au găsit un cuvânt de încurajare și motivație pentru a trăi o viață alături de Dumnezeu. În același context, pastorii invitați au evocat momente din perioada în care au activat în districtul Calafat evidențiind felul providențial în care Dumnezeu a călăuzit și binecuvântat biserica locală, de la provocări misionare până la chestiuni administrative.
O apreciere aparte a primit-o bucătăria adventistă vegetariană care i-a delectat pe cei prezenți cu preparate deosebit de gustoase pe care Domnul le-a înmulțit în așa manieră încât au rămas și pentru a face pachete pentru nevoiași.
Muzica înălțătoare a fost asigurată de corul bisericii din Calafat, formația de mandoline de la Ciupercenii Vechi, fanfara de la Ciupercenii Vechi și Noi precum și de soliști.
Programul desfășurat a condus inimi spre exprimarea recunoștinței față de Dumnezeu și a creat oportunitatea unui moment în care oaspeții prezenți au putut cunoaște mai bine istoria și valorile bisericii noastre.
Gabriel Gavrilă, pastor district Calafat