Copii și tineri

DESCHIDEREA ACTIVITĂȚILOR PENTRU COPII „MOISE , ASEMENEA LUI”

În mod tradițional folosim  pentru această perioada a anului expresia „toamna se numără bobocii…”. Departamentul de Tineret din cadrul Conferinței Oltenia a organizat două întâlniri pentru o  “numărătoare”  specială în care s-au promovat activitățile pentru copii de anul următor. În sabatul din 22 octombrie la Biserica Alexandria nr.1  și pe 5 noiembrie la Biserica Adventistă Craiova – Centru peste 500 de copii, împreună cu instructorii și părinții lor au aflat numele personajul biblic care trebuie studiat pentru perioada următoare și anume,Moise.

Fiecare grupă, după intonarea unui imn, și-a prezentat activitățile organizate și totodată planurile pentru anul viitor. Nu au lipsit nici fotografiile care au ajutat participanții să descopere ineditul de la întâlnirile locale. Steagurile grupelor realizate într-un mod unic de fiecare echipă au arătat  frumusețea  diversității în cadrul activităților pentru copii.

La întâlnirea de la Alexandria a fost prezent și președintele Conferinței Oltenia, pastorul Viorel Răducan care a oferit sfaturi utile, inspirate din istoria lui Moise, pentru copii, părinți și instructori. Pentru a încuraja memorarea celor 10 porunci fiecare grupă a primit câte un papirus personalizat  cu decalogul biblic și pe care apare și motto-ul activităților „Moise, Asemenea LUI”.

La finalul programului cei prezenți au fost încurajați să  se implice în proiectele Cine citeşte, creşte!” și „Psalmul Sabatului”,  să învețe anumite cântece, dar  să îndeplinească și cerințele de la minim 3  specializări  în funcție de programul la care participă :   licurici) artă, campare, astronomie, coșuri împletite, dulgherul;  (exploratori)  stele, campare, fotografie smartphone, împletituri, orientare, tâmplărie, sanctuar, desen / pictură, pionieri adventişti. De asemenea,a fost oferit un calendar cu activitățile organizate în anul următor.

La cele doua evenimente copiii prezenți s-au arătat dispuși să participe la întâlnirile viitoare și să accepte noile provocări. Rămâne însă întrebarea simplă dacă se vor găsi  adulți dispuși să sacrifice din timpul lor pentru a se ocupa de cei mici.  Speranța organizatorilor este ca fiecare adult să conștientizeze importanța educației și să copieze exemplul lui Moise, care, asemenea Maestrului său  Isus, a fost gata să sacrifice totul pentru binele celor dragi.

Florin Răduț, director de Tineret, Conferința Oltenia

14566238_1435342379812424_4665523718465510032_o 14633161_1435338456479483_5324597047652480603_o 14853051_1435339849812677_8571304537649317407_o 14859768_1435345076478821_1353631390715286520_o 14990908_1218822358156588_8376232759051407052_o 14990990_1218825144822976_8319597975905694237_o 14991382_1218822331489924_978296054949237609_o 15000046_1218825231489634_6871420650219890224_o MOISE afis A3 moise-sigla-variante-3