Evenimente

Maratonul Bibliei din Craiova

Știai că Biblia e inclusă în Guiness Book la categoria cea mai vândută carte din lume, cea mai răspândită carte la nivel global și prima carte tipărită vreodată?

Recent, fascinanta Carte a Cărţilor a fost lecturată nonstop pe parcursul a trei zile și trei nopți într-o librărie din Craiova.  Cei 245 de cititori de toate vârstele, au parcurs cu voce tare paginile sfinte, de la Genesa până la Apocalips, de vineri seara 3 noiembrie,  până luni seara, 6 noiembrie.

Acțiunea demnă de Cartea Recordurilor a fost inițiată de către Departamentul de  Tineret al Conferinței Oltenia. Evenimentul s-a transmis live din sala de conferințe a librăriei Sola Scriptura din Craiova, pe canalul de YouTube Școala de Sabat și la adresa www.probiblia.ro. Două zile mai târziu, acţiunea  a fost menţionată la Parlamentul României, în cadrul programului Mic dejun cu rugăciune.

Maratonul Bibliei face parte din seria de programe culturale europene care aniversează 500 de ani de la Reforma protestantă în Germania. Vom reveni în curând cu linkul de vizionare.

„Într-un timp al tehnologiei și al valorilor postmoderniste, Maratonul Bibliei a adus în prim–plan Cartea și pe Autorul ei. O acțiune lăudabilă!” Mihai Botezat, medic neurolog

„Maratonul Bibliei, este un eveniment unic, de însemnătate deosebită, la care am participat cu mare bucurie. A fost un privilegiu pentru mine să pot citi câteva capitole la acest Maraton al Bibliei. Pentru o bună îndrumare spre o viață fericită, Biblia, Cartea Cărților, trebuie studiată zilnic! Felicitări tuturor pentru inițiativă! Steliana Sandu, cercetător științific

„Biblia se citește, apoi se trăiește! Este cartea care motivează spre valori, ce pot produce schimbarea în bine a întregii lumi” Sisu Beniamin, pastor

„M-am simțit privilegiată să fac parte din acest maraton. Am “alergat” de două ori și am trăit un sentiment minunat! Voi continua acest maraton în viața zilnică, întrucât Biblia cred că este de real folos omului.” Miriam Vasiloiu, medic stomatolog

„Pentru familia noastră, Maratonul a reprezentat o experiență unică și impresionantă, prin faptul că am contribuit la acest eveniment ca niște zale într-un lanț. Astfel am simțit că suntem parte dintr-o “familie” mai mare ducând împreună la bun sfârșit un proiect  așa de grandios” Adrian Ghidiceanu, profesor muzică

„Chiar dacă am un program încărcat şi pentru mine fiecare zi este un maraton, am alocat multe ore din zi şi din noapte pentru „Maratonul Bibliei”, împreună cu soţul meu. Am constatat că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, se poate şi ce nu poate face unul singur, poate face o echipă. Acum, când s-a terminat şi oboseala îşi spune cuvântul, simt că ceva îmi lipseşte. Privind la fotografii retrăiesc momentele deosebite petrecute alături de copii, tineri şi adulţi emoţionaţi de citirea pasajelor sfinte și îmi doresc să continui acest maraton, la o scară mai mică, citind în fiecare zi cuvântul sfânt “ Ileana Turcu, inspector resurse umane

„Un proiect extraordinar ce merită repetat în fiecare an și de ce nu și în aer liber în centrul orașului. Ar fi ocazie să fie implicați și trecătorii din toate clasele sociale. Super! A fost o perioadă foarte frumoasă! Felicitări celor implicați!” Monica Băluță, cadru didactic

„Îmi exprim mulțumirea față de Dumnezeu  pentru proiect. Ne-a prins pe toți din casă indiferent de vârstă. Părinții care sunt ortodocși au fost încânți de acest interes pentru citirea Bibliei.” A. Micu, participant

„A fost bine că s-a transmis live și că s-a citit foarte repede Biblia” Irene, 11 ani

„Am rămas plăcut impresionat de mobilizarea oamenilor pentru a citi pasajele biblice. Orele târzii, frigul de afară sau emoțiile nu au putut „îngheța” bucuria de a promova principiul “Sola Scriptura”. Încă o dată s-a demonstrat că pentru o cauză nobilă, oamenii sunt gata să sacrifice mult”

Florin Răduț, organizator