Toți creștinii știu Crezul, dar puțini dintre ei își pun întrebări cu privire la acesta sau la dogmele propriei lor biserici…

ISTORIA DOGMEI – Introducere în doctinele creștine fundamentale, de Adolf von Harnack, Ediția a III-a, Editura Herald, 2017…

Carl Gustav Adolf von Harnack (1851 – 1930) a fost un teolog luteran și un istoric proeminent al Istoriei Bisericii. Între 1873 și 1912 și-a semnat opera simplu: Adolf Harnack. A fost înnobilat în 1914 (de aici particula von adăugată numelui).

S-a născut în Estonia de azi (pe atunci provincie a Rusiei). A studiat la Universitatea din Tartu și la Universitatea din Leipzig, unde și-a luat licența. Și-a început cariera didactică cu prezentări despre Gnosticism și Apocalipsa, ceea ce a atras repede atenția astfel că a fost numit professor extraordinarius în 1876. În 1879 a fost numit professor ordinarius de Istoria Bisericii la Universitatea din Giessen.

În 1885 a publicat primul volum din lucrarea sa monumentală Lehrbuch der Dogmengeschichte (Istoria dogmei). Î n această operă, Harnack descrie dogma ca fiind sistemul autoritativ doctrinal al bisericii și dezvoltarea lui din secolul al IV-lea până la Reforma Protestantă. Teza lui este că de la originea sa credința creștină și filozofia greacă s-au amestecat atât de profund încât a rezultat un sistem incluzând multe doctrine și practici care nu sunt autentic creștine. Astfel, protestanții sunt nu doar liberi, ci chiar obligați să le critice. Protestantismul poate fi înțeles ca o respingere a acestor dogme și o întoarcere la credința pură care a caracterizat biserica originară.

În 1896 Harnack a fost chemat la Universitatea din Marburg și în 1888, în ciuda opoziției acerbe a autorităților coservatoare ale bisericii a fost chemat la Berlin și devine în 1890 membru al Academiei de Științe. La Berlin Harnack a publicat o mulțime de cărți definitorii pentru perioada timpurie a bisericii creștine.

Între 1905 și 1921, Harnack a fost director general al Bibliotecii Regale din Berlin.

Poziția teologică a lui Harnack este influențată profund de metoda înaltului criticism și a metodei istorico-critice. Opera sa este parte a reacției față de acestea și reprezintă o reîntoarcere la tradiție. Harnack a evidențiat influența filozofiei elenistice în scrierile creștine timpurii și se apleacă cu atenție asupra creștinismului pentru a verifica autenticitatea doctrinelor atribuite bisericii creștine timpurii. El respingea istoricitatea Evangheliei după Ioan în favoarea Evangheliilor sinoptice, a criticat Crezul Apostolic și a promovat Evanghelia Socială. Printre caracteristicile distinctive ale operei lui Harnack este insistența sa cu privire la libertatea absolută a studiului istoriei bisericii și a Noului Testament. Pentru Harnack nu există taboo-uri. Harnack nu acceptă minunile relatate în Evanghelii.
Harnack a fost un profesor excepțional și un organizator deosebit de eficient. Unul dintre studenții lui a fost Karl Barth.

Prezentul volum este ediția rezumată a operei monumentale a lui Harnack, Lehrbuch der Dogmengeschichte (Istoria Dogmei), scrisă acum 100 de ani și rămasă fundamentală până astăzi. „În Istoria dogmei-introducere în doctrinele creștine fundamentale, Adolf von Harnack definește conceptul de dogmă, analizând modul în care dogma a fost inițial folosită de Biserică pentru a se apăra de erezii, dar și modul în care crezul filozofic s-a substituit, cu timpul, vieții religioase autentice.”

În Introducerea lucrării lui Harnack, Philip Rieff spune: „Pe scurt, teoria lui Harnack localizează declinul creștinismului în punctul în care crezul filozofic a luat locul vieții religioase. În esență Istoria dogmei relatează aceste substituiri. Prin această teorie, Harnack însuși poate fi localizat istoric ca unul din cele mai bune exemple de protestantism post-iluminist. După Iluminism, o întreagă armată evanghelică de erudiți a căutat să anuleze decizia istorică prin care creștinismul a devenit dogmatic. Ei au pus bazele unui nou protestantism, care diferă de cel pre-iluminism într-un mod mai radical decât s-a deosebit Reforma de Catolicism.” (p.9).

Opera lui Harnack este structurată în două părți, cu un prolog consistent cu titlul: Istoria Dogmei. Introducere în doctrinele creștine fundamentale. Cele două părți sunt:
Partea I: Apariția dogmei ecleziatice
Partea II: Dezvoltarea dogmei ecleziastice.

Merită citit cu mare atenție capitolul IV din Partea II și mai ales punctul 4 al acestui capitol: Elementele catolice reținute odată cu și în creștinismul lui Luther.

O lectură pentru oameni care nu se mulțumesc cu informații aproximative, ci doresc să primească elemente de primă calitate…

Dr. Valeriu Petrescu