SMILE AFRICA – A 11-a intervenție umanitară ADRA România de solidaritate internațională cu refugiații are nevoie de sprijin!
În perioada 11 aprilie – 03 mai 2019, cei 11 voluntari ADRA România se vor deplasa în Africa în cadrul celei de-a 11-a acțiuni umanitare de solidaritate internațională cu refugiații și vor asigura gratuit, în parteneriat cu ADRA Internațional și Spitalul Adventist Ishaka, consultații, tratamente medicale, zeci de operații chirurgicale specifice și alte activități medicale în cadrul proiectului ADRA „Speranta pentru imigranți”, principala activitate desfășurându-se în Uganda, țara care a primit 1.200.000 de refugiați din Republica Democrată Congo, dar și țara în care anual mor 200.000 copii, până la vârsta de 5 ani.
Proiectul ”Speranță pentru imigranți” este modalitatea prin care Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România vine în sprijinul oamenilor care pleacă din țara lor, fugind de persecuție sau de conflictele armate, sperând să găsească liniște și alinare în alt loc decât în propria țară.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios.
ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.
Poți alina suferința unor oameni care nu au posibilități financiare să își permită o operație chirurgicală sau un tratament care în România este la îndemâna oricui.
Te poți implica alături de voluntarii ADRA România donând din inimă o sumă de bani care va fi folosită pentru cumpărarea materialelor medicale și a medicamentelor, în cadrul proiectului SMILE AFRICA!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:
- donații financiare în conturile ADRA,
- donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”,
- donând direct pe platforma BCR prin Bursa Binelui.
ADRA România
Material preluat de pe adra.ro/stiri.
Powered by WPeMatico