De multe ori avem impresia că știm pe deplin anumite lucruri, pentru a a constata adeseori, cu surprindere că, de fapt, cunoașterea noastră este extrem de superficială, dacă nu, de-a dreptul eronată…

ISTORIA PIERDUTĂ A CREȘTINISMULUI, de Philip Jenkins, Editura Baroque Books of Arts, 2018…

Philip Jenkins (n. 1952) este Profesor de Istorie la Baylor University, Statele Unite, și Co-director al Programului Baylor de Studii Istorice ale Religiei la Institutul pentru Studii Religioase. Este, de asemenea, Profesor Emeritus de Studii Umaniste la Pennsylvania State University. A fost, din 1993 Profesor și Distinguished Professor de Istorie și Studii Religioase a aceleiași universitați și, între 1980-1993, Profesor de Justiție Criminalistică și Studii Americane.

Născut în Walles, Marea Britanie, Philip Jenkins a trecut de la Catolicism la Episcopialism, și a luat poziții publice foarte tăiose împotriva abuzurilor sexuale ale clerului catolic. A publicat peste 25 de cărți și studii în diverse domenii: istorie, istoria bisericii creștine, drept, etc.

„Scrierile de istorie bisericească au faima că ar fi partinice, influențate (inevitabil?) de confesiunea și, eventual, de obligațiile contractuale ale autorului. Dacă este așa sau nu, nimeni nu poate spune cu mâna pe inimă. Cartea lui Philip Jenkins oferă însă o istorie a creștinismului narată  de pe poziția uimirii istoricului care, după ce i-a frecventat pe clasicii istoriei Bisericii, descoperă acum, prin mijlocirea documentelor, zone întinse ale vechii creștinătăți, mai ales siriacă, despre care până acum ori nu s-a spus nimic, ori tot ceea ce s-a spus este deformat. Tocmai acest deficit de optică și informație își propune Jenkins să-l corecteze în captivanta sa Istorie pierdută – dar, iată, regăsită – a creștinismului.” ( Ieromon. Agapie Corbu).

Spune autorul : „Religiile mor. De-a lungul istoriei, unele religii dispar cu desăvârșire, în vreme ce altele se reduc de la o dimensiunea de mari credințe globale la o mână de aderenți.[…] Și creștinismul a fost distrus în mai multe rânduri în regiuni unde fusese odată înfloritor. De cele mai multe ori, înlăturarea lui a fost atât de temeinică încât s-a șters orice amintire că acolo ar fi existat odată creștini și prin urmare astăzi orice prezență creștină în aceste părți este considerată un fel de specie invadatoare, provenită din Occident. Și totuși un asemenea comentariu despre distrugerea Bisericilor intră în contradicție cu povestea creștinismului așa cum este ea prezentă în conștiința populară.”(p.11-12)

Volumul ete împărțit în 9 secțiuni cu numeroase capitole fiecare:

• 1 – Sfârșitul creștinismului global;
• 2 – Bisericile Răsăritului
• 3 – O altă lume;
• 4 – Marea cumpănă;
• 5 – Ultimii creștini;
• 6 – Nălucile unei credințe;
• 7 – Cum mor credințele;
• 8 – Taina supraviețuirii;
• 9 – Sfârșituri și începuturi.

Cartea lui Philip Jenkins, dincolo de excursul istoric extrem de bine documentat, prezintă, parcă, o altă istorie a creștinismului. O istorie a stingerii pas cu pas, pe mari suprafețe ale globului a urmelor Bisericii creștine și ocuparea acestor teritorii de alte religii. Este cazul Islamului în Asia.

Se organizează mereu excursii prin cele 7 biserici ale Apocalipsei. Grupuri de turiști vizitează niște ruine și încearcă să simtă ce și cum arătau acele locuri unde creștinismul era atotstăpânitor. Astăzi nu mai există picior de creștin prin acele locuri. Toată Turcia , unul dintre leagănele bisericii creștine, este un „pustiu” pentru Biserica Creștină. E ceva de învățat din această abordarea a istoriei creștinismului.

O lectură care pune pe gânduri…

Dr. Valeriu Petrescu