Info Adventist

Sugestii de lectură – În apărarea lui Constantin – declinul imperiului și nașterea creștinătății

Istoria, pe lângă faptul că este extrem de subiectivă, este și mare născătoare de mituri, mai ales acelea care privesc mari personalități…

ÎN APĂRAREA LUI CONSTANTIN – DECLINUL IMPERIULUI ȘI NAȘTEREA CREȘTINĂTĂȚII, de Petre J. Leithart, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015…

Peter J. Leithart (n.1959) este un autor american, pastor, teolog și președinte a Theopolis Institute for Biblical, Liturgical & Culture Studies in Birmingham, Alabama. A slujit ca Senior Fellow of Theology and Literature și ca Dean of Graduate Studies la New Saint Andrews College. Are o licență în Engleză și Istorie de la Hillsdale College(1981), un Master of Arts în Religie de la Westminster Theological Seminary(1986), un Master of Theology (1987) de la același seminar și un Doctorat (1998)  de la University of Cambridge.

Este autorul Comentariilor la cartea Regilor și la Samuel. A publicat de asemenea o Cercetare a Vechiului Testament. De asemenea a cărții despre Infernul lui Dante, despre Shakespeare și despre Jane Austin. A publicat și o carte de povești de seară pentru copii intitulată Wise Words on the Book of Proverbs.

În Prefață la ÎN APĂRAREA LUI CONSTANTIN – DECLINUL IMPERIULUI ȘI NAȘTEREA CREȘTINĂTĂȚII, autorul explică: „Constantin a fost considerat multă vreme țap ispășitor, iar această imagine l-a urmărit până în zilele noastre. În cultura populară (Dan Brown, Codul Da Vinci), în viziunea celor mai apreciați istorici (James Caroll, Constantine’s Sword) și teologi (Stanley Hauerwas, John Howard Yoder și urmașii acestora) numele său este identificat cu tirania, antisemitismul, fățărnicia, apostazia și erezia. A fost un politician călit care n-ar fi devenit niciodată cu adevărat creștin, un fățarnic care s-ar fi folosit de energia Bisericii pentru scopurile sale politice, un criminal, un uzurpator, un egoist.

ÎN APĂRAREA LUI CONSTANTIN – DECLINUL IMPERIULUI ȘI NAȘTEREA CREȘTINĂTĂȚII este mai degrabă o carte de modă veche. Îmi pun tradiționalele „întrebări despre Constantin” la care istoricii au ostenit să răspundă: S-a convertit cu adevărat? A controlat sau subordonat biserica? A influențat stabilirea ortodoxiei la Sinodul de la Niceea? A decretat ca fiecare cetățean roman să devină creștin? Cum i-a amenințat pe păgâni, pe evrei și pe eretici? […]  În această carte, am rezumat rezultatele unei cercetări pentru a oferi unui public mai larg o părere mai detaliată, mai populară, mai corectă asupra vieții și activității lui Constantin.” (p.7).

Autorul s-a bazat în alcătuirea acestei lucrări pe o bibliografie consistentă, încercând să includă în ea cele mai reprezentative opere privitoare la epocă și la personajele cuprinse în ea. Cartea urmează, în general, un parcurs cronologic, materialul fiind așezat în 14 capitole cuprinzătoare:

  • Edictele sângeroase;
  • Jupiter pe tron;
  • Instinctu divinitatis;
  • Întru acest semn;
  • Liberator Ecclesiae;
  • Sfârșitul sacrificiului;
  • Episcop comun;
  • Niceea și perioada care i-a urmat;
  • Germenii legii evanghelice;
  • Dreptate pentru toți;
  • Un singur Dumnezeu, un singur Împărat;
  • Biserica pacifistă ?;
  • Imperiul creștin, misiune creștină;
  • Roma botezată.

O lectură care merită parcursă, fiindcă este necesară o cunoaștere la prima mână, care să ne ajute fie să ne consolidăm convingerile, fie să le ajustăm, debarasându-le de legendele pioase și de rezultatul procesul de mitificare care grevează, inevitabil, istoria populară.

Lectură plăcută și cunoaștere folositoare…

Dr. Valeriu Petrescu

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *