Cultura este fascinantă și nu poate exista adevărată cultură dacă nu se bazează pe cea clasică. Creștinismul este nu doar o religie mondială ci ar trebui să fie și un mod de viață. Uneori te întrebi ce au acestea două în comun…

CREȘTINISMUL ȘI CULTURA CLASICĂ, de Jaroslav Pelikan, Editura Doxologia, Iași, 2018…

Jaroslav Pelikan(1923 – 2006) este un teolog luteran convertit la ortodoxie în 1997. A fost editor la Encyclopaedia Britannica, membru de onoare al Fundației Carnegie pentru Perfecționarea Învățământului, președinte al Academiei Americane de Arte și Științe. În 2002 i s-a decernat Premiul John W. Kluge pentru întreaga activitate în slujba Științelor Umaniste, acordat de Biblioteca Congresului SUA. A fost profesor de istorie la Universitatea Yale. A primit diplome de onoare din partea a 42 de universități din întreaga lume, pentru meritul de a fi „luminat multe aspecte ale vieții politice și religioase prin studiul artelor vizuale, al muzicii, al literaturii, al interpretărilor textului și rolului universității”.

A fost una dintre rarele autorități care au acoperit întregul spectru al istoriei creștine, de la Noul Testament la Reformă, de la filosofia medievală la Kierkegaard.A publicat o mulțime de cărți dintre care pomenim: From Luther to Kierkegaard(1950); Developing of Christian Doctrine(1969); The Vindication of Tradition( 1984); Jesus Through the Centuries(1985); Imago Dei(1990);  Christianity and Classical Culture( 1993); Faust the Theologian(1995); Mary Though the Centuries(1996); The Reformation of the Bible/ The Bible of the Reformation(1996). În românește au apărut la Editura Polirom Tradiția creștină. O istorie a dezvoltării doctrinei(vol. I-V), 2004-2008 și Credo – ghid istoric și teologic al crezurilor și mărturisirilor de credință în tradiția creștină. Jaroslav Pelikan este o somitate în domeniul istoriei bisericii creștine și, mai ales, a istoriei crezurilor creștine.

Autorul își începe această lucrare notând: „Una dintre cele mai remarcabile convergențe lingvistice din întreaga istorie a conștiinței și spiritului uman rămâne aceea că Noul Testament s-a întâmplat să fie scrie în greacă – nu în ebraica lui Moise și a profeților, nici în aramaica lui Iisus și a ucenicilor Săi, nici chiar în latina Imperiului Roman, ci în greaca lui Socrate și a lui Platon sau, în orice caz, într-o copie a ei de o fidelitate rezonabilă, oricât era aceasta de deghizată, ba chiar desfigurată de dialectul koine de secole de utilizare elenistică scurse între timp. Ca o consecință a acestei convergențe, fiecare încercare de a traduce Noul Testament în oricare dintre cel aproape două mii de limbi – inclusiv într-o limbă semitică precum siriaca, în ciuda tuturor asemănărilor sale cu ebraica și aramaica – a trebuit, atunci când s-a confruntat cu un termen sau altul, să țină seama în primul rând de parcursul său anterior în cadrul istoriei limbii grecești; iar aceasta era o problemă de teologie naturală nu mai puțin decât de filologie.”(p.21)

Eruditul Jaroslav Pelikan se ocupă îndelung de poziția pe care Capadocienii (Grigore din Nazianz, Vasile al Cezareii, Grigore al Nyssei, și al „celui de-al patrulea Capadocian”, Macrina, sora ultimilor doi) o aveau privitor la influența culturii clasice (asta însemnând cea grecească) asupra Noului Testament și a creștinismului în general. Spune autorul: „Într-adevăr, Grigore al Nyssei elabora, de fapt, temelia pentru o teologie naturală atunci când apăra Ortodoxia creștină împotriva ereziilor prin invocarea a trei autorități, a căror forță relativă el nu a precizat-o aici, deși a făcut-o întrucâtva mai clară în altă parte: gânditorii greci pe care el îi identifică ca fiind „cei care au filosofat în afara credinței”; „scrierile inspirate ale Vechiului și Noului Testament; și ceea ce el numește „înțelegerea comună a oamenilor”. În alt loc, de asemenea, el vorbește despre  „o filozofie morală și naturală” în care fiecare dintre aceste trei autorități avea o anumită pondere.”(p.49).

Cartea este împărțită  în două secțiuni:

• Partea I – Teologia naturală ca apologetică;
• Partea a II-a – teologia naturală ca presupoziție.

Există un Glosar de termeni tehnici grecești din sursele antice și moderne, o Bibliografie și un Index pentru cei care doresc să aibă acces direct la surse. Aparatul acesta critic se întinde pe 51 de pagini, întreaga lucrare având 486 de pagini.

O lectură care necesită zăbavă pe multe dintre paginile ei, dar oferă o amplă documentație pentru cei doritori să afle cum se transmite Cuvântul divin în limba noastră, a oamenilor.

Spor la studiu…

Dr. Valeriu Petrescu