Info Adventist

Belarus: un nou centru pentru un stil de viață sănătos poartă amprenta adventistă

Locuitorii localității Brest, din Belarus, au participat recent la festivalul „Sport pentru toți” și la inaugurarea primului centru incluziv pentru promovarea unui stil de viață sănătos din Belarus. Evenimentul le-a permis participanților să afle cum să se îngrijească mai bine de propriul trup, au declarat conducătorii Bisericii. Centrul include facilități pentru persoanele cu nevoi speciale.

Alături de alți sponsori ai proiectului, noul centru a fost susținut constant de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și de comunitățile adventiste din zonă. La ceremonia de inaugurare, Diviziunea Euro-Asia a fost reprezentată de Directorul Departamentului Comunicare, Ivan Ostrovsky.

„Îmi doresc ca acest centru unic să devină un loc în care toată lumea să simtă dragoste, prietenie și susținere reciprocă”, a spus Ostrovsky, „în timp ce învățăm să comunicăm unii cu alți fără bariere.”

Centrul, ale cărui servicii sunt gratuite pentru rezidenți, găzduiește terenuri pentru diverse sporturi și jocuri, inclusiv facilități pentru persoane cu nevoi speciale. Copiii pot folosi o zonă special amenajată cu jocuri și un teren în aer liber.

Vrem să le prezentăm cetățenilor noi oportunități de intensificare a activității fizice”, a spus Ivan Shmyga, conducătorul unei organizații care susține oamenii cu nevoi speciale. „A fost creată datorită sprijinului Bisericii Adventiste, împreună cu care am ajutat persoane cu nevoi speciale timp de peste 20 de ani.”

Ivan Shmyga a explicat că, pentru el, ajutarea persoanelor cu nevoi speciale are un caracter personal.

„În urmă cu 35 de ani am pierdut un picior, iar atunci am înțeles cât de important este să prețuim sănătatea și cât de dificil este ca persoanele cu dizabilități să fie acceptate de societate”, a spus Shmyga. „Fie care oportunitățile egale, căldura relațiilor, bucuria comunicării, înțelegerea reciprocă și dragostea unii pentru alții să fie mottoul acestor noi facilități”, a adăugat el.

Campioana paralimpică Anna Sirotyuk, a întărit afirmațiile acestuia.

„Mișcarea este viață, așa că este minunat că acest centrul a fost deschis în Brest”, a spus ea. „Mișcarea m-a transformat dintr-un pacient imobilizat la pat într-o persoană care profită de toate oportunitățile pe care i le oferă viața.”

În timpul primei zile de funcționare a centrului, oaspeții au învățat cum să aibă un stil de viață activ. Adolescenții au participat la curse de ștafetă, iar copiii au participat la o expoziție de sănătate interactivă și la ateliere. Alții au participat la o varietate de jocuri și sporturi precum volei, boccia și jocuri create pentru persoanele cu nevoi speciale. Ziua s-a încheiat cu un concert.

Noul centru incluziv pentru promovarea unui stil de viață sănătos este parte a inițiativei „Prevenirea bolilor netransmisibile, promovarea unui stil de viață sănătos și susținerea modernizării sistemului de sănătate din Republica Belarus”, finanțată de Uniunea Europeană, Ministerul Sănătății din Belarus și alte organizații.

Sursa: Adventist Review

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *