Info Adventist

De 100 de ani în slujba familiilor

Marți, 8 octombrie 2019, Departamentului Viața de Familie al Bisericii Adventiste a împlinit 100 de ani de activitate. În cadrul unei ceremonii speciale ce a avut loc în cadrul Consiliului anual ce a avut loc în Silver Spring, Maryland, Statele Unite, în data de 14 octombrie, conducătorii departamentului și-au reînnoit angajamentul de „a întări, a oferi speranță și de a aduce vindecare familiilor și membrilor acestora prin dragostea abundentă și harul salvator al lui Isus Hristos”.

„Departamentul Viața de Familie se adresează relațiilor oamenilor și ajută familiile să crească în dragoste și armonie, asemenea familiei lui Dumnezeu”, a spus Elaine Oliver, unul dintre cei doi directori ai Departamentului Viața de Familie, celălalt fiind soțul ei Willie. „Viața de familie se manifestă la nivelul bisericii locale, contribuind la îndeplinirea misiunii bisericii”, a adăugat aceasta.

Willie Oliver a spus că departamentul crează resurse și organizează sesiuni de instruire „create pentru a-i ajuta responsabilii liderii locali și bisericile locale” în slujirea familiilor.

„Folosim instrumente care să îi ajute pe oameni să comunice mai bine, să devină părinți mai buni și să își aprofundeze devotamentul față de căsătorie”, a spus el.

O sută de ani de progres

S-au întâmplat multe de când Biserica Adventistă a înțeles importanța eforturilor susținute de susținere a familiilor bisericii. Potrivit conducătorilor departamentului Viața de Familie, acestea își au originile într-o conversație pe care Arthur Spalding a avut-o cu pioniera Bisericii Ellen G. White, în 1913, cu doi ani înainte de moartea acesteia.

„Vreau să îți vorbesc despre importanța lucrării pe care trebuie să o facem pentru părinții din biserică”, a spus Spalding că i-ar fi spus Ellen White. „Lucrarea părinților este fundamentul pentru toate celelalte”, a adăugat ea. „Este cea mai importantă lucrare aflată înaintea noastră ca popor, și nu am făcut nimic în acest sens.”

După șase ani, în 1919, Comitetul Conferinței Generale a creat Comisia pentru cămin, iar Arthur și soția sa Maud au fost primii ei directori. În scurt timp, soții Spalding au început să publice cărți pentru întreaga familie. Aceștia au slujit familiile bisericii până în anul 1941.

După zeci de ani, în 1975, Biserica a votat înființarea Serviciului pentru cămin și familie, condus de Delmer și Betty Holbrook. Departamentul Viața de familie, așa cum îl știm astăzi, a fost creat în anul 1995, iar soții Oliver îl conduc din anul 2010.

Aniversarea centenarului

Departamentul Viața de familie a planificat un an de activități și evenimente care să marcheze centenarul, și încurajează implicarea bisericilor locale. Printre activități se numără două săptămâni speciale dedicate familiei și sugestia de a onora un cuplu, o persoană sau o familie din biserica locală care a contribuit la întărirea familiilor.

Conducătorii departamentului au recomandat, de asemenea, folosirea resurselor pregătite special pentru acest an, precum predici și seminare. Printre acestea se numără cartea soților Oliver Hope for Today’s Families [Speranță pentru familiile contemporane] și 2020 Planbook Making Disciples: Reaching Families for Jesus [Planul de a face ucenici în 2020: Aducând familiile la Isus], care pot fi descărcate gratuit, în limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană, portugheză și rusă.

În timpul evenimentului din 14 octombrie, conducătorii Departamentului Viața de familie le-au oferit medalionul Arthur și Maud Spalding pentru întreaga activitate lui Karen și Ron Flowers. Soții Flowers au slujit familiilor adventiste timp de peste 30 de ani, 12 dintre aceștia în calitate de directori ai departamentului.

În cadrul ceremoniei, Președintele Bisericii Adventiste mondiale le-a spus: „Aceasta este o recunoaștere a slujirii familiilor care, prin harul lui Dumnezeu, continuă”, a spus el.

Caractere pentru Cer

Potrivit soților Oliver, cuvântul cheie în departamentul pe care îl conduc este creșterea.

„Vrem ca familiile și membrii acestora să învețe și să folosească abilități noi de rezolvare a conflictelor și să se transforme în familiile dorite de Dumnezeu”, a spus Willie Oliver. „În cadrul seminarelor noastre pregătim credincioșii și conducătorii bisericii pentru a se putea ajuta pe ei înșiși, dar și pe alții pentru a susține în întări familiile.”

Pastorul Wilson a încheiat evenimentul cu dorința ca „fiecare să ne implicăm în slujirea familiilor”.

Sursa: Adventist Review

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *