Începutul de an este un moment excelent de evaluare a priorităților și de a ne concentra asupra drumului care ne stă înainte. Din perspectiva Departamentului Relații Oficiale și Libertate Religioasă, anul 2020 va fi un an plin de evenimente.

Fără îndoială, pe scena politică internațională se va pune accentul pe schimbările climatice și justiția climatică, iar echitatea/ egalitatea de gen va fi un alt subiect asupra căruia se va concentra comunitatea internațională. În plus, pe agenda din acest an se va afla și problema intensificării persecuțiilor împotriva creștinilor.

Alegerile din Statele Unite vor afecta, cel mai probabil, nu doar aspecte de politică internă, ci și politica externă, relațiile internaționale, cât și zona în care politicile publice se intersectează cu moralitatea.

Libertatea religioasă și drepturile civile

În actualul context global, uneori, drepturile sunt în competiție unele cu altele. Înțelegerea greșită a libertății religioase (numită și libertate de credință) face parte din acest peisaj global. În consecință, libertatea religioasă este, din nefericire, poziționată în opoziție cu alte drepturi civile. Ca urmare a acuzațiilor conform cărora libertatea religioasă a devenit un instrument pentru discriminare, este imperativă însăși reanalizarea naturii libertății religioase și ajutarea comunității globale să redescopere caracterul central al acestei libertăți fundamentale. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea poate juca un rol central în acest demers, așa cum a făcut încă de la începuturile ei și de la înființarea primei asociații internaționale pentru libertate religioasă, în anul 1983.

Confesiunile creștine, în încercarea de a fi relevante comunității globale, s-au implicat, de asemenea, în abordarea unor subiecte importante pe scena mondială. Conducătorii multor biserici își mobilizează membrii și fac apel la alți conducători pentru a aborda provocările cu care ne confruntăm la nivel mondial. Adventiștii de Ziua a Șaptea acționează cu precauție, astfel încât să nu cadă în capcana instrumentalizării problemelor importante pentru comunitatea internațională pentru a promova interese de natură ecleziastică.

Atenție acordată misiunii

Pentru Biserica Adventistă de Ziua  a Șaptea, 2020 este anul în care începe un nou mandat de 5 ani. Va fi un timp de analizare și regândire a căii pentru succesul misiunii încredințate de Dumnezeu Bisericii Sale. Această misiune trebuie să fie nu numai globală, ci și completă, adresându-se tuturor segmentelor și sectoarele societăților de pretutindeni.

Pe ce se va concentra Biserica în următorii cinci ani? În mod concret, cum va fi abordată misiunea? Ce fel de model de misiune va fi adoptat? Va fi destul de îndrăzneț? Va surprinde toate aspectele?

În planul nostru strategic vom ține cont de faptul că dintre cei aproximativ 8 miliarde de oameni din lume doar 2,4 miliarde sunt creștini, dintre care 1,2 miliarde catolici (vezi tabelul de mai jos)?

Întreita solie îngerească, adresată întregii lumi, nu poate fi limitată de un limbaj care poate fi înțeles doar de creștini. Cum vom ajunge la alte grupuri?

Se vor retrage adventiștii de ziua a șaptea de frica ecumenismului, după cum pretind unele grupuri marginale din biserică, renunțând, astfel, la o misiune care să se adreseze tuturor sectoarelor societății? Va fi misiunea limitată la așa-numitele țări în curs de dezvoltare? Vor ajunge cei la care nu s-a ajuns încă să reprezinte mai mult decât ceea ce acum reprezintă fereastra 10/40 și să includă societățile seculare, post-moderne, post-creștine, din emisfera nordică, acolo unde biserica se confruntă cu cele mai mari provocări în ceea ce privește creșterea?

Cum ar putea fi încurajată misiunea în sectoarele mai puțin înstărite fără a neglija emisfera nordică? Va oferi noua strategie planuri pentru o misiune care să se adreseze tuturor segmentelor societății fără a neglija niciunul?

Preferința pentru cei săraci nu este doar o categorie socio-economică contemporană, ci se pare că și eforturile misionare tind să se concentreze în mare măsură asupra celor săraci, neglijându-i pe cei bogați.

Ellen White a oferit sfaturi cu privire la acest aspect, iar în cele ce urmează vom aminti câteva aspecte abordate de ea.

Sfatul inspirat

„Pentru a ajunge la pastorii altor biserici și la oamenii cu influență este nevoie de multă înțelepciune. Totuși, de ce poporul nostru a trebuit să-i neglijeze până acum?”, scria Ellen White în anul 1890. „… Oare nu ar trebui să căutăm și să ne rugăm mai mult pentru înțelepciune, ca să știm cum să ajungem la cei din această categorie?”[1]

Zece ani mai târziu, ea pleda: „Oamenii aflați în funcții înalte ar trebui educați în școala lui Hristos. Nu-i ocoliți pe acești oameni influenți.”[2]

În timpul vieții sale, pastorii din alte confesiuni și persoanele influente erau neglijate. Analizând situația, ea a făcut următorul apel:

„Dumnezeu are de făcut o lucrare pe care lucrătorii încă nu au înțeles-o pe deplin. Pastorii și oamenii înțelepți ai lumii trebuie testați în lumina adevărului prezent. Cea de-a treia solie îngerească trebuie prezentată cu discernământ în fața învățaților acestei lumi, subliniindu-se demnitatea sa inerentă.”[3]

Caracterul și demnitatea inerentă a mesajului trebuie formulate înțelept înaintea oamenilor, astfel încât să nu îl considere nedemn de a-i acorda atenție din cauza incapacității noastre de a-l prezenta într-un mod logic și convingător. Uneori, frica de eșec poate înăbuși îndrăzneala de a da mărturie în fața intelectualilor societății noastre. Pentru împlinirea misiunii încredințate Bisericii, este imperios să ne adresăm intelectualilor. Fie ca anul 2020 să fie un punct de cotitură în lărgirea sferei misiunii lui Dumnezeu, în care suntem chemați să ne implicăm.

Găsirea echilibrului între misiune și evenimentele finale

Barierele care ne împiedică să le prezentăm tuturor oamenilor evanghelia veșnică nu se limitează la prejudecățile acestora. Ele sunt ridicate și de prejudecățile noastre.

Aceste prejudecăți personale iau forma fricii de a ne asuma în mod deschis identitatea profetică adventistă, ceea ce îi determină pe unii să își dorească doar să fie ca alții și să evite să se concentreze asupra convingerilor distinctive ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ca urmare a acestei tendințe se insistă doar asupra trăsăturilor evangheliei pe care le înțelegem așa cum le înțeleg și ceilalți creștini. Astfel, lumea este lipsită de binecuvântările pe care Dumnezeu și le dorea a fi pentru toți oamenii înainte de a Doua Venire. Slujirea lui Isus în calitate de Mare Preot este una dintre aceste binecuvântări neglijate încredințate adventiștilor de ziua a șaptea. Există un mare potențial de relevanță. Ceea ce contează pentru lume se intersectează în mod minunat cu lucrarea lui Isus de Mare Preot, restaurator al dreptății. O dreptate cuprinzătoare este importantă atât pentru Dumnezeu, cât și pentru contemporanii noștri.

Există și alte tipuri de prejudecăți printre adventiștii de ziua a șaptea, prejudecăți care apar în urma neînțelegerilor cu privire la evenimentele finale.

Adventiștii de ziua a șaptea, așa cum o indică și numele, așteaptă și anticipează revenirea lui Isus Hristos ca punct culminant al istoriei acestei lumi. Făgăduința lui Isus Hristos cu privire la revenirea Sa stă la baza identității, mesajului și misiunii adventiștilor de ziua a șaptea.

Cu toate acestea, mai există o așteptare care însoțește cea de-a doua venire și care a fost uneori în centrul atenției, eclipsând mesajul milei și dragostei lui Dumnezeu care cheamă lumea să fie conștientă de existența lui Dumnezeu, să I se închine numai Lui și să trăiască doar pentru slava Sa.

În înțelegerea adventistă de ziua a șaptea cu privire la evenimentele finale, respectarea duminicii va fi obligatorie. Deoarece adventiștii de ziua a șaptea nu vor ceva în fața aplicării legii duminicale, se prevestesc persecuții într-un timp de încercare fără precedent, descris în cartea lui Daniel. Ellen White a scris în repetate rânduri despre evenimentele anticipate, pe care le descrie ca fiind ultimul act al dramei Marii Lupte:

„Substituirea legilor omenești Legii lui Dumnezeu, înălțarea prin simplă autoritate omenească a duminicii în locul Sabatului biblic este ultimul act din dramă. Atunci când substituirea aceasta devine universală, Dumnezeu Se va descoperi. El Se va ridica în maiestatea Sa pentru a zgudui teribil pământul acesta. El Se va ridica din locul Său pentru a pedepsi pe locuitorii lumii pentru nedreptatea lor, iar pământul va da pe față sângele lui și nu va mai acoperi pe ucișii săi.”[4]

Ar trebui să observăm că judecata lui Dumnezeu este vestea bună a dreptății obținute pentru martiri, cei uciși ca urmare a loialității față de Isus Hristos. La aceasta se face referire în cea de-a cincea pecete din Apocalipsa, capitolul 6.

În citatul de mai sus există informații importante care ne ajută să înțelegem ce e în joc:

• Impunerea prin lege la nivel global a duminicii, ca substitut al Sabatului biblic, este considerată ca fiind ultimul act al dramei numit Marea Luptă.
• Există un alt element cheie în desfășurarea evenimentelor din timpul sfârșitului, prevăzut în Daniel – perspectiva persecuției, a suferinței și a martiriului celor care afirmă suveranitatea lui Dumnezeu prin respectarea și proclamarea semnului, simbolului și sigiliului lui Dumnezeu – Sabatul biblic.
• Se spune că cei care cei care vor persecuta poporul lui Dumnezeu sunt creștini care vor colabora cu statele și autoritățile guvernamentale. Aceștia vor fi viitorii dușmani ai poporului lui Dumnezeu.

Plecând de la aceste premise, unii adventiști deduc că Biserica Adventistă nu ar trebui să aibă relații cu alți creștini. Acestea sunt etichetate ca ecumenism, pe care ei îl înțeleg ca fiind o uniune a bisericilor sub autoritatea Bisericii Romano-Catolice sau a altor organizații ecumenice. Orice implicare, dialog sau parteneriat cu alți creștini sunt privire ca o trădare a identității, misiunii și mesajului adventist.

Aceste convingeri și atitudini ostile sunt nedrepte, inutile și greșite. Ele sfidează logica și contravin scopurilor și revelațiilor lui Dumnezeu prezentate prin intermediul Bibliei și al scrierilor lui Ellen White.

După ce a văzut clar timpul de încercare care va urma, Ellen White a sfătuit biserica:

„Avem datoria să facem tot ce ne stă în putere pentru a evita primejdia ce amenință. Trebuie să ne străduim să dezarmăm prejudecățile, așezându-ne într-o lumină cuvenită înaintea oamenilor. Trebuie să discutăm cu ei adevărata problemă, în felul acesta ridicând cel mai eficient protest împotriva măsurilor de restrângere a libertății de conștiință.”[5]

Declarația încurajează promovarea libertății de conștiință. Această susținere nu este determinată de frica de orice ar aduce viitorul, ci de un angajament față de principiile și valorile lui Dumnezeu.

Punctul central al misiunii: Înălțarea lui Isus

Deci, cum să ne adresăm tuturor oamenilor din sfera publică, pastori ai altor confesiuni, conducători religioși ai altor religii, oficiali guvernamentali, atei, agnostici, oameni seculari de orice orientare?

După cum e cazul tuturor martorilor autentici, este vorba despre prezentarea lui Isus Hristos, despre înălțarea Lui în fața celorlalți, astfel încât El, prin Duhul Sfânt, să-i poată atrage la Sine.

 „Vrem mai mult, mult mai mult din Duhul lui Hristos, și mai puțin, mult mai puțin, din sine și din particularitățile caracterului care construiesc un zid care ne desparte de semenii noștri”, a scris Ellen White. „Putem face mult pentru a dărâma aceste bariere descoperind trăsăturile lui Hristos în viețile noastre.”[6]

În Slujitorii Evangheliei citim: „Dintre toți cei ce poartă numele de creștini, adventiștii de ziua a șaptea ar trebui să fie cei mai remarcabili în ce privește înălțarea lui Hristos în fața lumii. Propovăduirea soliei îngerului al treilea cere să fie prezentat adevărul despre Sabat. Acest adevăr trebuie să fie predicat alături de altele aflate în solie, dar marele centru de atracție, Isus Hristos, să nu fie lăsat pe dinafară.”[7]

Cum să realizăm lucrarea în domeniul relațiilor oficiale și al libertății religioase?

Ellen White oferă sfaturi practice care pot funcționa ca un ghid în abordarea celor din spațiul public:

„Toată asprimea și severitatea trebuie îndepărtate din noi. Trebuie prețuite amabilitatea, rafinamentul și politețea creștină. Feriți-vă de duritate și grosolănie. Nu considerați asemenea caracteristici ca fiind virtuți, căci Dumnezeu nu le privește astfel. Ci căutați ca în toate lucrurile să nu îi jigniți pe cei care nu au aceeași credință. Să nu adoptați niciodată o atitudine agresivă dacă nu este necesară. O astfel de abordare va aduce doar prejudicii cauzei.

Toți ar trebui să caute să poarte în inimă influența înduioșătoare a Duhului lui Dumnezeu, – o sensibilitate și o dragoste pentru suflete asemenea lui Hristos. Cei care sunt trimiși să lucreze împreună ar trebui să-și lase deoparte propriile idei, și să caute să lucreze împreună, trup și suflet, pentru a aduce la îndeplinire voia lui Dumnezeu. Ei trebuie să facă planuri pentru a lucra în armonie pentru avansarea lucrării.”[8]

Prin prezența Duhului Sfânt în inimile noastre, noi ne însușim principiile, virtuțile și trăsăturile lui Isus Hristos: înțelepciune, tact, rafinament, amabilitate, politețe, blândețe, dragoste pentru suflete și o dedicare completă pentru slava lui Dumnezeu. Trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armura neprihănirii lui Hristos și să dărâmăm barierele, descoperindu-L pe Hristos în viețile noastre.

Concluzie

Lucrarea de ne adresa celor din spațiul public vizează în mod deosebit prezentarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea într-o lumină favorabilă, construirea unei reputații bune, dărâmarea barierelor, risipirea prejudecăților, oferirea unei mărturii umile și îndrăznețe, astfel încât să fie descoperite calitățile lui Isus Hristos, iar oamenii să se îndrăgostească de Creatorul lor, Cel care iubește fiecare persoană într-un mod atât de profund încât a venit să ne răscumpere cu un preț atât de mare – propriul Său sacrificiu pe crucea de la Calvar.

Mărturisim că iubirea este mai puternică decât moartea. Isus a învins moartea și este mai puternic decât ea. Învierea Sa Îl plasează mai presus de toate. Prin El, toți cei care Îl primesc sunt destinați unei părtășii veșnice în dragoste. Dragostea nu poate fi forțată. Ea este o invitație la viața veșnică, iar pentru ca invitația să fie credibilă, Dumnezeu a creat libertatea. De fapt, întreaga credință creștină are la bază darul libertății.

Apostolul Pavel a exprimat foarte bine acest gând spunând: „Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi; rămâneți deci tari și nu vă supuneți din nou jugului sclaviei” (Galateni 5:1, NTLR).

Aceasta este solia pe care o transmitem.

Vă doresc un an binecuvântat și eforturi misionare încununate de succes de acum până la revenirea lui Isus.

Autor: Dr. Ganoune Diop, Directorul Departamentului Relații Oficiale și Libertate Religioasă

[1] Ellen G. White, Evanghelizare, pag. 562.

[2] Ellen G. White, Review and Herald, 21 august 1900.

[3] Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 4, pag. 391.

[4] Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 7, pag. 141.

[5] Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 452.

[6] Ellen G. White, „The Best Manner of Working”, The Atlantic Canvasser, 28 decembrie 1890.

[7] Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 156.

[8] Ellen G. White, To Be Like Jesus, pag. 285.