ADRA sprijină victimele incendiului din Grecia
Peste 85 de morți și sute de răniți, mai mult de 1.200 de case distruse – așa arată bilanțul incendiilor din apropierea Atenei, Grecia, unde ADRA s-a mobilizat și lucrează deja pentru a oferi sprijin. Cele mai dezastruoase incendii sunt considerate cele care au izbucnit luni, 23 iulie 2018, în Mati, estul regiunii Attica.
Deși marți, 24 iulie 2018 avea planificat un eveniment în vederea susținerii refugiaților din Katerini, la 500 de kilometri nord de Atena, Despina Tologlou, Director interimar al biroului ADRA Grecia, la aflarea veștii despre incendiile survenite, în calitate de conducător al operațiunilor ADRA în Grecia, a transformat evenimentul în parcul orașului într-un eveniment de strângere de fonduri. Localnicii au donat sinistraților apă îmbuteliată, produse alimentare și de igienă, medicamente de bază și articole pentru copii, până în prezent fiind distribuite peste 240 de pachete cu donații.
Alexis Tsipras, Primul Ministru al Greciei a declarat trei zile de doliu național și stare de urgență în regiunea Attica, menționând faptul că toate serviciile de urgență au fost mobilizate. De asemenea, în ajutorul victimelor, s-au mobilizat echipe de pompieri din Franța, Germania, Italia și Polonia.
„Este impresionant să vedem cum funcționează solidaritatea în această națiune”, a declarat Tihomir Lipohar, șeful misiunii pentru răspunsul ADRA la refugiați în Grecia. Acesta a mai declarat și faptul că „cetățenii Greciei au arătat multă compasiune față de refugiații și migranții care au s-au adăpostit în țara lor în ultimii ani. Acum, în lumina acestei tragedii naționale, ei sunt cei care au nevoie de sprijinul nostru.”
În strânsă colaborare cu autoritățile locale, ADRA se află acum în procesul de distribuire a ajutoarelor în zonele afectate, însă nevoile sunt mari. „Acum, este necesar să ajutăm această națiune, care a înregistrat atâtea victime în urma incendiilor mortale din Mati, dar și din alte locuri din sud-estul Greciei” le-a transmis Tihomir voluntarilor care colaborează cu cercetașii, militarii și autoritățile locale.
Din păcate, dezastrul se extinde. Evangelos Bournous, Primarul orașului Rafina, a declarat reporterilor că satul său „nu mai există”. Ministerul Infrastructurii grecești a anunțat joi că 49% dintre toate clădirile inspectate în Mati au fost considerate nelocuibile.
„ADRA Europa colaborează cu rețeaua ADRA pentru a sprijini inițiativele din Grecia în această situație de urgență” afirmă João Martins, Directorul ADRA Europa. ADRA a dispus măsuri de finanțare din fondul de urgență, însă orice donație suplimentară este necesară într-un moment ca acesta.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA și să se implice susținând victimele incendiului din Grecia, o pot face prin:
- donații financiare în conturile ADRA, specificând ”Grecia”
- donând direct pe site ul www.adra.ro/doneaza pentru ”altă destinație (specificați)”, cu mențiunea ”Grecia”.
ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, este activă în 139 de țări și este condusă după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. Datorită promptitudinii cu care ADRA a răspuns la nevoile oamenilor de pe întregul glob, în 1997, Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ.
ADRA România
Material preluat de pe adra.ro/stiri.
Powered by WPeMatico