Info Adventist

Buletinele cu cip, o amenințare?

Ministerul de Interne a anunțat că de anul viitor va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă buletin de la 12 ani, iar noul act va arăta ca un card bancar și va include un cip. Decizia aceasta face parte dintr-un regulament al Uniunii Europene care obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021. O asemenea carte cu aceste elemente de securitate există și în alte țări, de exemplu Belgia sau Germania.

Din acest motiv a fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță. Ministerul de Interne a organizat o dezbatere pentru a se discuta noile detalii legate de noua carte electronică de identitate. În cadrul dezbaterii publice mulți au contestat cipul din document, care îi sperie din diferite motive: se simt urmăriți de autorități sau îi duce cu gândul la un sfârșit al lumii. În istoria acestei lumi, multe au fost schimbările care au fost privite cu scepticism, chiar și introducerea primelor acte administrative de evidență a populației, pe care Europa a început să le introducă din secolul al XV-lea.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea salută faptul că societatea a înteles mai bine nevoile unei astfel de măsuri de securitate, în condițiile în care subiectul a fost abordat diferit prin comparație cu ceea s-a întamplat în anul 2009, atunci când a fost introdus pașaportul biometric. De data aceasta acuzele venite pe filiera persoanelor care îmbrațișează diferite teorii au fost mult mai moderate.

Ținând cont de multele atacuri teroriste la care au fost supuse anumite zone ale pământului, considerăm că orice măsură este binevenită dacă este luată din rațiuni de siguranță. Prin adăugarea cipului, viitorul act de identitate nu numai că devine mult mai greu de falsificat, dar micșorează timpul de procesare în diversele acțiuni de recunoaștere a persoanei.

Pentru cei mai sceptici, legea va permite refuzul actului de identitate cu cip. Mărturie stă declarația lui Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, cel care a declarat că este posibil refuzul unui astfel de act, cu precizarea că persoanele în cauză nu vor putea părăsi teritoriul României, măsura aceasta fiind agreată la nivel european.

Biserica Adventista de Ziua a Șaptea consideră că autoritățile trebuie să ofere în spațiul public toate informațiile necesare pentru ca societatea să-și formeze un punct de vedere corect și sănătos vizavi de ceeea ce reprezintă noul act de identitate.

În același timp, încurajăm credincioșii Bisericii Adventiste și nu numai, să nu transforme acest subiect într-unul care ar putea da naștere anumitor scenarii lipsite de realitate, amestecând chestiunile birocratice și administrative cu cele de ordin teologic. Suntem convinși că există lucruri mult mai importante care necesită atenția și preocupările noastre, lucruri ce țin de starea noastră spirituală și de modul în care dorim să vestim evanghelia în această lume. În plus, dacă în viitorul pe care ni-l oferă existența noastră pe acest pământ vor exista și momente care vor îngrădi libertatea creștinilor, avem credință că vom avea înțelepciunea necesară pentru a înțelege că ele au rolul de a ne apropia de momentul mult asteptat: revenirea lui Isus Hristos.

Dumnezeu să ne ofere înțelepciune!

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *