CASA ADRA PRIMEȘTE FINANȚARE DE 50.000 LIRE STERLINE DE LA CHARITIES AID FOUNDATION, REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI AL IRLANDEI DE NORD
Ca urmare a demersurilor realizate de ADRA România în anul 2017, prin inițiativa și sprijinul AVON România, în cadrul organizației caritabile înregistrate în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Charities Aid Foundation, a fost aprobată susținerea Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Victimele Violenţei în Familie – Casa ADRA. Contractul semnat la finalul anului 2017 are o finanțare în valoare de 50.000 lire sterline, finanțare care este acordată pentru o perioadă de 12 luni, începând din luna martie 2018.
„Ne bucurăm și împărtășim cu drag vestea aceasta bună că, prin finanțarea primită de la Charities Aid Foundation, putem să continuăm să oferim un nou start în viață copiilor și mamelor acestora, victime ale violenței în familie. Proiectele ADRA România desfășurate în domeniul violenței în familie arată preocuparea constantă a organizației pentru această categorie de beneficiari. Casa ADRA este mai mult decât un centru, este un loc în care persoanele asistate, victime ale violenței în familie, fac un popas în drumul lor spre o viață liniștită, după ce unele dintre ele au îndurat ani de-a rândul sentimente de umilință, suferință și frică” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
”Salutăm inițiativa AVON România de a intermedia obținerea finanțării de 50.000 lire sterline din partea Charities Aid Foundation pentru proiectul Casa ADRA. Pentru ADRA România accesarea fondurilor acordate de o organizație străină a constituit o experiență nouă și interesantă. Beneficiem de o nouă ușă pe care o organizație internațională o deschide în favoarea țărilor care se confruntă cu problema violenței în familie. În ceea ce privește destinația banilor, o parte din finanțarea primită va acoperi cheltuielile curente ale centrului pe parcursul unui an, iar restul va fi utilizat în vederea îmbunătățirii condițiilor de locuire din centru” a declarat Valentina Sturzu-Cozorici, Manager Proiect ADRA România.
Începând cu anul 2009, ADRA România conduce ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.
Începând din luna iulie 2016, conform noilor standarde, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a primit o nouă acreditare pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a acreditării a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este acreditat până în data de 30 decembrie 2020 cu respectarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.
Charities Aid Foundation (CAF) este o organizație caritabilă înregistrată în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, ce oferă servicii și asistență organizațiilor de caritate, atât din Marea Britanie, cât și celor străine și donatorilor acestora și promovează donarea generală către organizațiile umanitare. În 1924, Consiliul Național al Serviciului Social a înființat un Departament de Caritate care să încurajeze dăruirea eficientă umanitară. Acest departament a fost ulterior redenumit Fondul de Ajutor pentru Caritate, în timp ce Consiliul Național al Serviciului Social a devenit Consiliul Național al Organizațiilor Voluntare (NCVO). Charities Aid Foundation (CAF) a luat denumirea actuală în 1974, când a devenit organizație independentă de NCVO. Proiectele sale includ CAF Venturesome, un fond de investiții cu grad ridicat de risc și Charity Bank, care a devenit independentă în 2002. CAF oferă servicii pentru organizații umanitare, pentru oameni de afaceri și pentru persoane fizice din Marea Britanie și din străinătate, inclusiv ajutor pentru strângerea de fonduri, consultanță, împrumuturi și granturi. CAF este membru al Sistemului Compensator al Serviciilor Financiare (FSCS), sistem de garantare a depozitelor din Regatul Unit.
Înființată în 1990, ”Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România” face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.
ADRA România
Powered by WPeMatico