Copii și tineri

CINE CITEȘTE CREȘTE

La început de an,  Departamentul de Tineret al Conferintei Oltenia a promovat Ediția a IV –a a proiectului Cine citește, crește!  Într-o perioadă când cartea pare a fi mai degrabă dușman pentru cei mai mulți tineri, organizatorii își doresc ca prin (re)descoperirea plăcerii și beneficiului de a citi, să deschidă  posibilităţi reale de creştere şi dezvoltare la nivel spiritual şi intelectual pentru copii și tineri.  Astfel, proiectul îşi propune să încurajeze generaţia tânără să citească mai mult şi în special cărţile care pot contribui la dezvoltarea caracterului.

Participanții trebuie să citească cât mai mult în perioada 15 ianuarie – 15 septembrie 2018, iar după fiecare carte finalizată ei trebuie să trimită o fișă de lectură. De asemenea, cei care citesc din Biblie, vor beneficia de un punctaj mai mare, deoarece fiecare pagină va fi notată cu două puncte, nu cu un punct ca în cazul celorlalte cărți. Organizatorii speră ca fiecare copil și tânăr implicat să descopere importanța afirmației poetului  Vasile Romanciuc care spunea : Cât citeşti, atâta creşti! Cât citeşti, atâta eşti!