Evenimente

Concert Gloria Dei la Craiova

În weekendul din 28-29 martie 2015, a fost un dublu eveniment muzical de excepție la Craiova. Corul și orchestra Gloria Dei, ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, dirijate de maestrul Tiberiu Oprea, au susținut două concerte  în Craiova. Primul a fost prezentat sâmbătă, 28 martie, în sala Bisericii Adventiste  în fața a peste 700 de persoane, în cea mai mare parte membrii ai bisericilor adventiste din zonă. Cel de al doilea concert a avut loc duminică, 29 martie, în sala Filarmonicii Oltenia în fața unui public de 450 de persoane, în cea mai mare parte oaspeți care nu aparțin bisericii adventiste.  

Pentru a doua oară, după concertul de la Brașov din iulie 2014, ansamblul vocal simfonic Gloria Dei, a reunit tineri adventiști  talentați din  toate zonele țării, din Republica Moldova și Austria, cât și instrumentiști de valoare din filarmonici precum Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Timișoara și Craiova.  Sub bagheta maestrului Tiberiu Oprea, fondatorul și  prim-dirijorul filarmonicii din Pitești, Gloria Dei a lăudat pe Dumnezeu prin performanțe muzicale de înaltă calitate. 

Publicul și-a exprimat încântarea sufletească prin aplauzele prelungite manifestate foarte des în timpul concertului, cât și prin cuvinte de mare expresivitate precum – fie cerul s-a coborât printre noi, fie noi am fost înălțați la cer pe aripile muzicii. Acest eveniment muzical, nu doar că a creat un moment cu trăiri sufletești înalte, ci a evidențiat cel puțin trei lucruri cu impact pentru viață – a înălțat muzica bună și puterea ei în a crea fericire, a evidențiat valorile pe care le deține biserica prin membrii ei și a demonstrat ce se poate face prin efort unit, sub călăuzirea lui Dumnezeu, din pasiune pentru oameni. 

Dumnezeu fie lăudat mai departe prin Gloria Dei!

Daniel Delcea, pastor Biserica Adventistă Craiova 1