Convingeri
Adventiştii de Ziua a Şaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez şi susţin anumite principii fundamentale de credinţă că fiind învăţături ale Sfintelor Scripturi. Aşa cum sunt prezentate mai jos, ele reflectă modul de înţelegere şi exprimare ale învăţăturii Sfintelor Scripturi de către biserică. Revizuirea acestor principii de credinţa poate avea loc cu ocazia unei sesiuni a Conferinţei Generale, atunci când biserica este condusă de Duhul Sfânt la o mai profundă înţelegere a adevărului Bibliei sau găseşte un limbaj mai adecvat prin care să exprime învăţăturile Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu.
Cele 28 de puncte fundamentale de credință sunt organizate în șase categorii – Doctrina despre Dumnezeu, umanitatea, mântuirea, biserica, viața creștină și evenimentele finale. În fiecare învățătură, Dumnezeu ca un Arhitect înțelept, plin de har și de iubire infinită, reface legătura cu umanitatea de acum și până în veșnicie.
Rezumatul doctrinelor fundamentale
Acest rezumat al punctelor de doctrină a fost pregătit special în vederea instruirii candidaţilor pentru botez
- Dumnezeul cel viu şi adevărat, prima Persoană a Dumnezeirii, este Tatăl nostru ceresc. Prin Fiul Său, Isus Hristos, El a creat toate lucrurile.
(Mat. 28,18.19; 1 Cor. 8,5.6; Ef. 3,9; Ier. 10,10‑12; Evr. 1,1‑3; Fapte 17,22‑29; Col. 1,16‑18) - Isus Hristos, a doua Persoană a Dumnezeirii, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu, este singurul Mântuitor din păcat. Mântuirea omului se realizează prin har, prin credinţa în El.
(Mat. 28,18.19; Ioan 3,16; Mica 5,2; Mat. 1,21; 2,5.6; Fapte 4,12; 1 Ioan 5,11.12; Ef. 1,9‑15; 2,4‑8; Rom. 3,23‑26) - Duhul Sfânt, a treia Persoană a Dumnezeirii, este reprezentantul lui Hristos pe pământ, care-i conduce pe păcătoşi la mântuire şi la ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu.
(Mat. 28,18.19; Ioan 14,26; 15,26; 16,7‑15; Rom. 8,1‑10; Ef. 4,30) - 4. Prin Isus Hristos, credincioşii primesc iertarea de păcatele mărturisite şi părăsite şi, în măsura în care le‑a stat în putere, pagubele au fost înlăturate. (Ef. 1,7; Col. 1,14.15; 1 Ioan 1,7‑9; Is. 55,6.7; Ez. 33,15; Mat. 5,23.24; 6,14.15)
- Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi singura normă fundamentală, deplină şi suficientă, de credinţă şi practică.
(2 Tim. 3,15‑17; 2 Petru 1,19‑21; Ps. 119,9.11.105.130; 1 Tes. 2,13; Is. 8,20; Ier. 15,16; Evr. 4,12) - Toţi cei care intră în Împărăţia cerurilor trebuie să experimenteze convertirea sau naşterea din nou prin care omul primeşte o inimă nouă şi devine o creatură nouă. Astfel, indiferent de mediul social şi etnic, el devine membru al întregii familii din ceruri şi de pe pământ.
(Mat. 18,3; Ioan 3,3; 2 Cor. 5,17; Ez. 36,26.27; Evr. 8,10‑12; 1 Petru 1,23; 2,2; Fapte 17,26; Ef. 3,15) - Hristos locuieşte în inima renăscută, înscriind în ea principiile Legii lui Dumnezeu, conducându‑l pe credincios să asculte cu bucurie de preceptele ei şi dându‑i putere de ascultare.
(2 Cor. 6,16; Ps. 40,8; Evr. 8,10‑12; Ioan 14,15; Col. 1,27; 3,16; Gal. 2,20; Ef. 3,14‑21) - După înălţarea Sa, Hristos Şi‑a început lucrarea de Mare Preot în Locul sfânt din Sanctuarul ceresc, care este reprezentat prin sanctuarul pământesc din dispensaţiunea Vechiului Testament. Când Hristos a intrat în a doua fază a slujirii Lui, în Sfânta Sfintelor, a început judecata de cercetare, prefigurată de serviciul pământesc din Ziua ispăşirii. Această lucrare a judecăţii de cercetare din Sanctuarul ceresc a început în anul 1844, la încheierea celor 2300 de ani, şi se va încheia la sfârşitul timpului de probă.
(Evr. 4,14; 8,1.2; Lev. 16,2.29; Evr. 9,23.24; Dan. 8,14; 9,24‑27; Apoc. 14,6.7; 22,11). - A Doua Venire a Domnului Hristos este nădejdea bisericii, punctul culminant al Evangheliei şi scopul planului de răscumpărare. Isus va reveni în mod literal, personal şi vizibil, împreună cu toţi sfinţii Săi îngeri. Multe semne ale timpului dau mărturie că venirea Lui este aproape. Împlinirea aproape completă a tuturor lanţurilor profetice indică faptul că El „este aproape, este chiar la uşi”.
(Ioan 14,1‑3; Tit 2,11‑14; Evr. 9,28; Fapte 1,9‑11; Apoc. 1,7; Mat. 25,31; Luca 9,26; 21,25‑33; Mat. 24,14.36.39.33) - Morţii cei neprihăniţi vor fi înviaţi la cea de‑a Doua Venire a lui Hristos. Împreună cu cei drepţi aflaţi în viaţă, ei vor fi înălţaţi pentru a întâlni pe Domnul în văzduh şi vor merge cu El în ceruri, unde vor rămâne o mie de ani (mileniul).
(Apoc. 1,7; Ioan 5,25.28.29; Osea 13,14; 1 Cor. 15,51‑55; 1 Tes. 4,13‑18; Ioan 11,24.25; 14,1‑3; Apoc. 20,6.4.5; Is. 25,8.9) - Cei răi care vor fi în viaţă la a Doua Venire a lui Hristos vor fi nimiciţi de strălucirea venirii Sale. Aceştia, împreună cu morţii nelegiuiţi din toate veacurile, vor învia la a Doua Înviere, la încheierea celor o mie de ani.
(2 Tes. 1,7‑10; 2,8; Iuda 14.15; Apoc. 20,5.12.15; Ioan 5,28.29; Fapte 24,15; Is. 24,21.22) - La sfârşitul celor o mie de ani vor avea loc următoarele evenimente: (a) Hristos şi cei neprihăniţi vor coborî din cer împreună cu Sfânta Cetate, Noul Ierusalim (Apoc. 21,2.10); (b) cei răi vor fi înviaţi pentru judecata finală (Apoc. 20,11.12); (c) cei răi vor primi plata finală a păcatului, atunci când va coborî foc de la Dumnezeu, din cer, şi‑i va mistui (Apoc. 20,7‑10.14.15) şi (d) acest foc, care distruge lucrările păcatului, va curăţi pământul.
(2 Petru 3,10‑14; Mal. 4,1.3; Apoc. 20,8.4) - Pământul, curăţit prin foc şi reînnoit prin puterea lui Dumnezeu, va deveni căminul etern al celor răscumpăraţi.
(2 Petru 3,9‑13; Is. 65,17‑25; 35,1‑10; 45,18; Mat. 5,5; Mal. 4,1‑3; Prov. 11,31) - Ziua a şaptea din săptămână este semnul veşnic al puterii lui Hristos în calitate de Creator şi Răscumpărător şi este, deci, ziua Domnului, Sabatul creştin, constituind sigiliul viului Dumnezeu. El trebuie să fie respectat de vineri, de la apusul soarelui, până sâmbătă, la apusul soarelui.
(Gen. 2,1‑3; Exod 16,23‑31; 20,8‑11; Ioan 1,1‑3.14; Ez. 20,12.20; Marcu 1,21‑32; 2,27.28; Is. 58,13; Luca 4,16; 23,54‑56; 24,1; Fapte 17,2; Evr. 4,9‑11; Is. 66,22.23; Lev. 23,32) - Căsătoria este una dintre instituţiile date de Dumnezeu în grădina Edenului, înainte de intrarea păcatului în lume. Isus a onorat instituţia căsătoriei, susţinându‑i sfinţenia şi permanenţa. Noul Testament afirmă, în repetate rânduri, sfinţenia relaţiei de căsătorie şi arată că în ea se păşeşte printr‑un legământ pe viaţă de fidelitate şi de curăţie morală. Intimităţile sexuale dintre bărbat şi femeie, în afara căsătoriei sau între persoane de acelaşi sex, sunt contrare planului divin şi condamnate de Biblie ca fiind păcat. Urmaşii lui Hristos vor păstra, prin harul Său, curăţia morală în cadrul acestor principii biblice călăuzitoare privitoare la relaţiile sexuale. „Voinţa lui Dumnezeu este sfinţirea voastră; să vă feriţi de desfrânare.”(1 Tes. 4,3)Soţul şi soţia care sunt creştini trebuie să se iubească şi să se respecte unul pe altul aşa cum îi iubeşte şi îi respectă Dumnezeu. Lor li se porunceşte să‑şi iubească şi să‑şi respecte copiii, să‑i trateze cu blândeţe şi să‑i înveţe să‑L iubească şi să‑L slujească pe Dumnezeu. În scopul aceasta, ei trebuie să practice închinarea în familie, să participe la Şcoala de Sabat şi la celelalte servicii ale bisericii şi, acolo unde este posibil, să frecventeze şcoli ale bisericii. De asemenea, copiii trebuie să‑şi îndeplinească responsabilităţile, să‑şi respecte părinţii şi să‑i asculte.
(Gen. 2,21‑24; Deut. 4,6.7; Mat. 19,3‑9; 1 Cor. 6,9‑11; Ef. 5,24.25.28; Col. 3,18‑21; 1 Tes. 4,3‑8; Evr. 10,23‑35; 13,4; 1 Petru 3,7) - Zecimea este sfântă, destinată Domnului, şi constituie modalitatea prin care Dumnezeu Îşi susţine lucrarea Sa. Darurile de bunăvoie fac şi ele parte din planul lui Dumnezeu pentru susţinerea lucrării Sale în toată lumea.
(Lev. 27,30‑32: Mal. 3,8‑12; Num. 18,20‑28; Mat. 23,23; Prov. 3,9.10; 1 Cor. 9,13.14; 2 Cor. 9,6.7; Ps. 96,8) - Nemurirea vine numai prin Evanghelie şi va fi acordată ca dar din partea lui Dumnezeu la a Doua Venire a lui Isus.
(1 Cor. 15,21.22.51‑55; Ps. 146,3.4; Ecl. 9,5.6.10; 1 Tim. 6,15.16; 2 Tim. 1,10; 1 Ioan 5,11.12) - Starea omului în moarte este de inconştienţă. Toţi oamenii, buni sau răi, rămân în mormânt până la Înviere.
(Ecl. 9,5.6; Ps. 115,17; 146,3.4; Iov 14,10‑12.21.22; 17,13; Ioan 11,11‑14; 1 Tes. 4,13; Ioan 5,28.29) - Creştinul este chemat la sfinţire. De aceea, viaţa lui trebuie să se caracterizeze printr‑o grijă deosebită în comportare, prin modestie şi simplitate în îmbrăcăminte.
(1 Tes. 3,13; 4,3.7; 5,23; 1 Petru 2,21; 3,15.3‑5; Is. 3,16‑24; 1 Cor. 10,31; 1 Tim. 2,9.10) - Creştinul trebuie să recunoască faptul că trupul lui este templul Duhului Sfânt. De aceea Îl va onora pe Dumnezeu, având grijă de trupul lui în mod inteligent, folosind în mod cumpătat ceea ce este bun şi evitând orice lucru dăunător, abţinându‑se de la orice aliment necurat, de la folosirea, producerea sau comercializarea de băuturi alcoolice, de la folosirea, producerea sau comercializarea tutunului, în oricare dintre formele lui, şi de la folosirea ilegală a narcoticelor sau a altor droguri, de la comercializarea lor.
(1 Cor. 3,16.17; 6,19.20; 9,25; 10,31; 2 Cor. 7,1; Gal. 5,17‑21; 6,7.8; 1 Petru 2,9‑12; 1 Cor. 10,1‑11; Lev. 11,1‑8) - Biserica nu trebuie să fie lipsită de niciun dar, iar prezenţa darului profetic este unul dintre semnele de identificare a bisericii rămăşiţei. (1 Cor. 1,5‑7; 12,1‑28; Amos 3,7; Osea 12,10.13; Apoc. 12,17; 19,10)
Adventiştii de Ziua a Şaptea recunosc că acest dar s‑a manifestat în viaţa şi lucrarea pe care a desfăşurat-o Ellen G. White. - Biblia învaţă despre necesitatea unei organizaţii bine definite a bisericii. Membrii acestei organizaţii au obligaţia sfântă să‑i fie supuşi, să o susţină cu credincioşie şi să contribuie la menţinerea ei. Ei sunt sfătuiţi să nu părăsească obiceiul de a se aduna laolaltă.
(Mat. 16,16‑18; Ef. 1,10‑23; 2,19‑22; 1 Cor. 14,33.40; Tit 1,5‑9; Mat. 18,15‑18; 1 Cor. 12,12‑28; 16,1‑3; Evr. 10,25; Fapte 4,32‑35; 6,1‑7) - Botezul prin scufundare simbolizează moartea, înmormântarea şi învierea lui Isus Hristos şi exprimă în mod deschis credinţa în harul Său mântuitor şi renunţarea la păcat şi la lume. El este recunoscut ca o condiţie de intrare în biserică.
(Mat. 3,13‑17; 28,19; Fapte 2,38.41‑47; 8,35‑39; 16,32.33; 22,16; Rom. 6,1‑11; Gal. 3,27; Col. 3,1‑3) - Rânduiala Cinei Domnului comemorează moartea Mântuitorului, iar participarea membrilor la ea este esenţială pentru dezvoltare şi părtăşie creştină. Ea este precedată de rânduiala spălării picioarelor, ca pregătire pentru acest serviciu solemn.
(Mat. 26,26‑29; 1 Cor. 11,23‑26; Ioan 6,48‑56; 13,1‑17; 1 Cor. 11,27‑30) - În viaţa creştină, există o despărţire totală de practicile lumeşti, cum ar fi: jocul de cărţi, frecventarea teatrului, dansul etc., care tind să slăbească şi să distrugă viaţa spirituală.
(2 Cor. 6,15‑18; 1 Ioan 2,15‑17; Iacob 4,4; 2 Tim. 2,19‑22; Ef. 5,8‑11; Col. 3,5‑10) - Prin studiul Cuvântului, Dumnezeu ne vorbeşte, dându‑ne lumină şi putere, iar prin rugăciune, sufletul este unit cu Dumnezeu. Acestea sunt mijloacele rânduite de Cer pentru câştigarea biruinţei în lupta cu păcatul şi pentru dezvoltarea caracterului creştin.
(Ps. 19,7.8; 119,130; Ioan 6,63; 17,17; 1 Petru 2,2; 1 Tes. 5,17; Luca 18,1; Ps. 55,17; Is. 50,4) - Fiecare membru al bisericii se află sub porunca sacră dată de Isus – să‑şi folosească talentele în lucrarea personală a câştigării de suflete, contribuind la răspândirea Evangheliei în toată lumea. Atunci când se va încheia această lucrare, Isus va reveni.
(Mat. 25,14‑29; 28,18‑20; Apoc. 22,17; Is. 43,10‑12; 2 Cor. 5,17‑20; Rom. 10,13‑15; Mat. 24,14) - Potrivit modului Său nepărtinitor de a-i trata pe oameni, avertizându‑i cu privire la evenimentele viitoare, care le vor afecta în mod vital destinul, Dumnezeu a proclamat apropiata revenire a lui Isus Hristos. Această solie pregătitoare este simbolizată de întreita solie îngerească din Apocalipsa 14 şi îşi găseşte împlinirea în actuala mişcare premergătoare celei de a Doua Veniri. Aceasta a dat naştere rămăşiţei, sau Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, care păzeşte poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus
(Amos 3,7; Mat. 24,29‑34; Apoc. 14,6‑10; Zah. 3,13; Mica 4,7.8; Apoc. 14,12; Is. 26,2; Apoc. 22,14)