Încă un botez la Balta Sărată
Sâmbătă, 04 februarie 2017, în Biserica Adventistă din Balta Sărată, județul Teleorman, a avut loc un nou serviciu divin de botez. Trei persoane au încheiat legământ cu Dumnezeu, după ce în urmă cu trei luni alte șapte persoane au primit botezul. Cuvântul Scripturii a fost prezentat pentru ambele evenimente de pastorul Viorel Răducan, președintele Conferinței Oltenia. Poeziile, muzica instrumentală interpretată de fanfara din Peretu 2 și corul local, au făcut ca atmosfera să fie încărcată de emoție și sublim pentru candidați și rudele lor.
Ne rugăm ca ecoul unui astfel de eveniment să motiveze și alte suflete pentru mântuire.
Pastor, Romică Bancianu