Obiectivul ADRA: creșterea
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor organizează în fiecare an câte două săptămâni de sesiuni de lucru la care participă în jur de 200 de angajați ai filialelor ADRA din cele 131 de țări în care este prezentă.
Adunarea anuală a directorilor și directorilor adjuncți s-a reunit în luna februarie în Sweimeh, Iordania, pentru a discuta ce îmbunătățiri pot fi aduse în domenii precum cel financiar, de dezvoltare, parteneriate, programe și marketing, discutându-se modalități prin care ADRA poate fi relevantă în fața nevoilor unei societăți aflate într-o continuă schimbare.
Mobilizarea liderilor eficienți
Seria de întâlniri a debutat cu un summit pe tema conducerii, fiind prezentate trei direcții importante pentru directorii ADRA în anul care urmează, iar acestea sunt claritatea, energia și dezvoltarea.
„Claritatea este efectul căutării unui răspuns la întrebarea „De ce?” – De ce existăm ca organizație? și ne ajută să ne concentrăm asupra împlinirii misiunii”, a spus Korey Dowling, Vice-președinte ADRA. „Odată ce acestea ne sunt clare, generăm energia întrebându-ne „Cum?” Cum putem crea cultura organizațională pe care ne-o dorim și să întărim angajamentul angajaților noștri. În cele din urmă, dăm naștere unei culturi înfloritoarea de lideri prin implicarea personală în creșterea și dezvoltarea personală, profesională și spirituală a celor cu care lucrăm.”
Participanții au putut alege dintr-o varietate de ateliere și prezentări în cadrul cărora au luat cuvântul specialiști care au abordat teme precum spiritualitatea, influential leadership, relațiile dintre angajați, diversitatea, etica profesională sau mentoratul.
Karla Cole, director pentru strângeri de fonduri în cadrul ADRA, a participat la un atelier despre arta povestirii, susținut de Bill Knott, director executiv pentru revistele Adventist Review și Adventist World. „Atelierul despre arta povestirii mi s-a părut deosebit de util îi crearea unei strategii de strângere de fonduri”, a spus aceasta.
„În arta povestirii, ceea ce aude ascultătorul este la fel de important ca ceea ce spune naratorul”, a spus Bill Knot in timpul atelierului său. „O poveste poate fi interiorizată de ascultători pentru a o transforma în propria poveste și a fi schimbat de ea.” Knot a adăugat că toate culturile se folosesc de povestiri și că acestea au puterea de a-L lăsa pe Dumnezeu să vorbească fiecărei persoane și să pătrundă în povestea ei.
„Aceste ateliere m-au ajutat să văd ce pot face în țara mea”, a spus Prisca Chileya de la ADRA Kenya. „Este pentru prima dată când aud unele dintre aceste informații și mă ajută să îmi schimb perspectiva asupra modului în care operăm. Acum am atât de multe idei cu privire la ceea ce putem face pentru fetele din țara mea și pentru mediu.”
Schimbând viitorul
Președintele ADRA Jonathan Duffy a încheiat sesiunea de două săptămâni prezentând noul logo, obiectivul și motto-ul ADRA, și a lansat o nouă campanie ADRA.
„În urmă cu doi ani am realizat un sondaj în cadrul filialelor ADRA pentru a ne da seama cine suntem”, a spus Duffy. „Am descoperit că ADRA se descurcă foarte bine când vine vorba de dezvoltarea de programe pe termen lung, intervenții umanitare, drepturile omului, însă suntem deficitari în ceea ce privește identitatea noastră, iar activitatea noastră este interpretată greșit.” Duffy a continuat explicând că ADRA are trei puncte tari: originea, o amplă rețea de 20 de milioane de oameni și forma de organizare cu filiale naționale de încredere.
Potrivit lui Jonathan Duffy, aceste descoperiri au dus la stabilirea unui nou obiectiv pentru ADRA: „Slujirea umanității astfel încât aceasta să poată trăi așa cum Și-a dorit Dumnezeu”. Duffy a adăugat și că ADRA este diferită de alte agenții umanitare deoarece „facem eforturi pentru ca toți oamenii să trăiască așa cum Dumnezeu a intenționat – cu dreptate, compasiune și dragoste, trei calități care vor deveni noul motto al ADRA.”
Apel la justiție socială
Jonathan Duffy a lansat noua campanie globală a ADRA prin care se dorește adunarea unui milion de semnături până în iulie 2020, în parteneriat cu Biserica Adventistă.
Cele 131 de filiale ADRA și-au luat angajamentul de a susține campania, iar unele dintre acestea au început deja răspândirea mesajului prin intermediul mediei sociale.
„Ca biserică, ne-am simțit foarte bine spunând că suntem mâinile și picioarele lui Isus, însă ne simțim puțin stingheri când spunem că suntem și vocea lui Isus”, a spus Duffy. „În momentul de față, 262 de milioane de copii nu au acces la educație, iar acesta este factorul cheie în îndepărtarea a numeroase nedreptăți cu care se confruntă, una dintre ele fiind căsătoria la o vârstă fragedă.”
Sursa: Adventist Review
Powered by WPeMatico