Studenții ies din zona de confort și slujesc altora în Guatemala
Studenții Universității La Sierra începuseră să se pregătească cu câteva luni înainte pentru călătoria lor spre Guatemala (2720 mile) colectând perechi de pantofi, sute de jucării de pluș, și alte lucruri pe care urmau să le distribuie orfanilor, bătrânilor și pacienților sau familiilor care aveau nevoie.
Călătoria lor de opt zile prin țară a fost organizată cu scopul de a ajuta oamenii prin intermediul donațiilor, prin oferirea de îngrijiri medicale și prin alte activități. În timpul nopții, studenții trebuiau să doarmă în saci de dormit ceea ce a însemnat un pas enorm în afara zonei lor de comfort.
În seara zilei de 12 Decembrie 2019, un grup de 18 studenți ai Universității La Sierra, doi membri ai facultății de biologie și o rudă a unui dintre ei au decolat de pe Aeroportul Internațional Los Angeles, având destinația Guatemala, pentru a participa în campania umanitară anuală organizată în țara Central-Americană de Pre-Medical Society. Societatea (un club pentru studenții care studiază diverse științe medicale) a călătorit în Guatemala în vacanța de Crăciun încă din 2004, fiind condusă de Eugene Joseph, profesor asociat de știința anatomiei la Universitatea La Sierra, Departamentul Biologie.
„Obiectivele călătoriei misionare au fost multiple”, afirma Joseph. „Aceasta implică ajutarea copiilor și a familiilor din Guatemala, incluzând asistarea doctorilor adventiști din zonă, a dentiștilor și a celor care oferă ajutor medical. În același timp, „ea oferă studenților noștri oportunitatea de a sluji și de a aprecia valoarea ajutorului oferit altora într-un context umanitar inspirând studenții să se întoarcă în Guatemala sau în alte zone misionare.” Lucrarea lor în Guatemala mai are rolul de a a identifica și încuraja tinerii adventiști din această țară să aleagă să studieze și să primească o diplomă astfel încât ei să ajute țara lor să se ridice peste sărăcia în care se află.
Călătoria grupului din La Sierra a presupus vizitarea câtorva orașe și biserici, a unui orfelinat, a două spitale și a unei clinici medicale. Activitățile lor au fost diverse: de la vopsirea caselor și construirea de adăposturi pentru păsări la distribuirea donațiilor adunate și ajutarea personalului medical.
Pentru Gilian Fralick, călătoria de anul acesta a fost prima experiență misionară pe care a avut-o în afara Statelor Unite ale Americii. Ea afirma: „A fost cu siguranță un șoc cultural să realizez faptul că nimeni nu trăia într-o casă curată cu podea și pereți adevărați.” În timpul cât a stat în Guatemala studenta a văzut foarte multă suferință. Fiind întrebată cum a reușit să continue, Fralick a răspuns: „Cu toate că am văzut foarte multă durere, am descoperit și foarte multe zâmbete. Acesta este elementul care m-a ajutat să continui în ciuda momentelor grele. Am văzut fața copiilor luminându-se atunci când le ofeream primul lor animal de pluș pe care puteau să-l iubească și să-l strângă în brațe. De asemenea, am observat lacrimile care începeau să curgă din ochii părinților ale căror casă fuseseră vopsită sau ale celor cărora le ofeream alimente.”
„A fost o experiență incredibilă pe care aș repeta-o fără să mă gândesc prea mult. Viziunea mea despre viață și despre cât de multe binecuvântări am s-a schimbat total. Este asemenea unui drog; vreau mai mult. Vreau să ofer mai mult deoarece Dumnezeu mi-a dat atât de mult.” susținea Gilian.
Arturo Diaz, profesorul asociat de biologie a mers împreună cu ei pentru a le traduce și pentru a-i ajuta cu ceea ce aveau nevoie. El mărturisea: „Nu cred că înțelegeam pe deplin impactul pe care ei îl aveau în comunitatea locală până când am fost acolo. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut vreodată.” Amintindu-și de o fetiță de șapte ani căreia îi dăruise un animal de pluș acesta a concluzionat: „Mi-a întărit convingerea pe care o aveam că suntem privilegiați în ciuda faptului că noi considerăm că le merităm.”
Sursa: Adventist Review
Powered by WPeMatico