Info Adventist

Studiu: Influența Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea asupra dietei la nivel mondial

Impactul filosofiei adventiste cu privire la alimentație asupra dezvoltării practicilor la nivel mondial, și în mod deosebit asupra creșterii vegetarianismului, este tema unui articol publicat în numărul din august 2018 al publicației științifice Religions.

Intitulat „Influența la nivel global a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea asupra dietei”, articolul scris de Jim E. Banta, autor principal al articolului și conferențiar în cadrul Facultății de Sănătate Publică a Universității Loma Linda, abordează transformările legate de accentul adventist asupra unei alimentații bazate pe plante începând de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Deoarece vegetarianismul adventist este legat de accentul pus în Noul Testament asupra importanței tratării trupului ca fiind templul Duhului Sfânt, Banta și ceilalți autori din cadrul Universității Loma Linda – Joan Sabaté, Georgia Hodgkin, Jerry Lee, Zane Yi și Andrea Fănică – prezintă o analiză a învățăturilor bisericii cu privire la numeroase subiecte legate de sănătate.

Începând de la cea de-a doua mare trezire spirituală, o mișcare religioasă și socială din secolul al XIX-lea care a dat naștere la mormonism, shakerism și millerism, Banta și echipa sa a urmărit modul în care au fost formulate principiile adventiste cu privire la sănătate în scrierile lui Ellen G. White. Aceștia continuă demersul lor abordând înființarea sanatoriilor și spitalelor adventiste în anii 1860, inventarea cerealelor pentru micul dejun și au unor înlocuitori vegetali ai cărnii, dar și rețeaua globală de instituții de sănătate și universități a bisericii în secolul XXI.

Autorii analizează, de asemenea, modul în care structura organizațională și instituțională a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea își susține perspectiva asupra dietei și modul în care confesiunea a folosit educația și cercetarea pentru dezvoltarea vegetarianismului.

Cea mai cunoscută cercetare cu privire la beneficiile stilului de viață adventist asupra sănătății este formată din trei studii de cohortă prospective, desfășurate de-a lungul a 50 de ani de în cadrul Loma Linda University Health. Cunoscute ca Adventist Health Studies, proiectele finanțate de Institutele Naționale de Sănătate din Statele Unite ale Americii evaluează informații obținute de la 96.194 de adventiști din America de Nord.

Succesul eforturilor Bisericii de promovare a vegetarianismului este atestat de popularele cărți Zonele albastre (Blue Zones) și interesul global în alimentația vegetariană nu numai datorită beneficiilor sale asupra longevității – credincioșii adventiști trăiesc adesea cu 7 până la 10 ani mai mult decât cei din aceeași generație – ci și ca modalitate de reducere a emisiilor cu efect de seră.

„Printre lecțiile învățate de la adventiștii de ziua a șaptea se numără importanța implicării sociale, a familiei, a credinței, a activității fizice moderate și a lipsei consumului de tutun și alcool. Printre lecțiile referitoare la alimentație se numără dieta vegetală și consumul de leguminoase, inclusiv soia, cereale integrale și oleaginoase”, observă Banta.

Mai multe informații cu privire la beneficiile dietei adventiste pot fi găsite pe pagina de internet a Centrului pentru nutriție, un stil de viață sănătos și prevenirea bolilor.

Sursa: James Ponder, Loma Linda University Health News/Adventist Review

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *