Uneori suntem atât de preocupați de chestiuni „filosofice” atât de întortocheate încât nici un filosof autentic nu le-ar putea da de capăt, uitând că marile adevăruri ale vieții sunt simple…Și clare…Și de multe ori pot fi cuprinse într-o pildă simplă…

600 ISTORIOARE RELIGIOASE – ISTORIOARE, PILDE ȘI ASEMĂNĂRI RELIGIOASE, de Preot Iosif Trifa,  Ediția a V-a, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2007…

Iosif Trifa s-a născut în familia lui Dimitrie și Ana Trifa, ca al patrulea din cei șase fii ai acestora.  La șapte ani, în 1895, începe școala primară în satul său, iar din anul 1900 urmează cursurile Gimnaziului din Beiuș, după care studiază teologia la Sibiu. În 1910 este numit învățător confesional în localitatea Vidra de Sus, satul în care se născuse Avram Iancu.

În 1911 se căsătorește cu Iuliana Iancu, nepoată de frate a lui Avram Iancu. Tot în acest an este hirotonit preot în Vidra. În 1912 are primul copil, o fetiță, Olimpia, care moare în anul următor. În 1914 are al doilea copil, un băiat, Titus-Gheorghe, care la fel moare în următorul an. Tot în acest an începe primul război mondial. Ardealul se găsește sub stăpânirea austro-ungară. În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viață. În 1918 are al patrulea copil, o fetiță – Augustina. Se sfârșește Marele Război, dar izbucnește epidemia de gripă (spaniolă) care seceră multe vieți. I se îmbolnăvește grav soția, Iuliana, împreună cu fiica Augustina. După o scurtă perioadă, mor amândouă și le înmormântează lângă cei doi copii, în fața bisericuței de lemn din Vidra de Sus. Rămâne numai cu fiul său Tit, orfan de mamă la numai trei ani.

În anul 1922, când se hotărăște la conducerea Mitropoliei Sibiului să se înceapă apariția foii religioase pentru popor numite „Lumina Satelor”, la conducerea ei a fost așezat ca redactor preotul Iosif Trifa, acesta păstrând în paralel și postul de duhovnic al teologilor și de director al orfelinatului.

Așa s-a ajuns la Noaptea de Bilanț și de Revelație a Anului Nou 1923. Din această noapte de zbucium și de prăbușire s-a născut saltul strălucit și înnoitor al Oastei Domnului,menționează un apropiat al lui Iosif Trifa. În 1928 a avut loc la Arad primul congres al preoților misionari sub patronajul P.S. Grigorie Comșa, episcopul locului. Acest congres avea să elaboreze un „Statut al Asociației preoților misionari” pentru a fi trimis Sfântului Sinod spre aprobare, preotul Iosif Trifa fiind ales în comitetul de conducere.

În 1935 Mitropolia înaintează dosarul cu caterisirea preotului Iosif Trifa la Sfântul Sinod, după un conflict amar cu superiorul său, mitropolitul Nicolae Bălan. În ședința sa din 13 martie 1936, Sfântul Sinod confirmă sentința de condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a Consistoriului Mitropolitan din Sibiu. În întâmpinarea acestei confirmări, părintele Trifa, deși bolnav, se deplasează la București depunând Cancelariei Sfântul Sinod o cerere de grațiere la data de 16 martie 1936. Este semnificativ faptul că la această cerere Sfântul Sinod va răspunde abia după un an, în ședința din 9 martie 1937, probabil sperând într-o împăcare la centrul Oastei din Sibiu.

După un proces bisericesc în urma căruia este caterisit, preotului Iosif Trifa îi este interzis de a publica. El decedează în urma unei operații pe cord la 12 februarie 1938, iar a patra zi după moarte, ca o monstruoasă condiție fără de care nu putea fi nici înmormântat, i-a fost luată și haina de preot, sfâșiată în bucăți și ruptă de pe trupul său din sicriu.

În ședinta sa din 28 septembrie1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – la propunerea Preasfințitului Serafim Joantă al Germaniei – decide ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.

A publicat o mulțime de cărți și broșuri dedicate ridicării enoriașilor de la nivelul de simpli participanți la slujbele bisericești, la cunoscători și trăitori ai Cuvântului.

Zice autorul despre rostul acestor pilde în Cuvântul înainte la ediția întâi: „În vestirea mântuirii sufletești, pildele și istorioarele își au, și ele, însemnătatea lor. Se citesc cu plăcere și rămân în sufletul și inima cititorilor și ascultătorilor.

Am făgăduit cititorilor o mie de istorioare, dar Domnul ne-a ajutat să trecem peste această făgăduință. Avem în pregătire peste cinci mii de istorioare.”

Dintre cele cinci mii aflate în pregătire, în 1938, imediat după moartea autorului, fiul său,Tit Trifa, împreună cu Ioan Marini și Traian Dorz, au publicat această culegere de 600 de istorioare. Acum avem în față a cincea ediție.

„Ca un adevărat pedagog al celor simpli și mulți, pentru a face mai pregnant mesajul, preotul Iosif Trifa recurge, deseori, la dizertația paremiologică, cultivând, prin plasticitatea proverbelor, gustul pentru lectură al țăranului român. Bine ancorat în tradițiile retorice (dar nu frizând retorismul), perfect sincronizat cu sociologia publicului și gustul pentru lectură al cititorilor, condeiul său e condensat în sfaturi, învățături, aluzii esopice. Cu abilitatea unui fin simț lexical, găsește întotdeauna cuvântul potrivit „la locul potrivit”, care să exprime „adevărul” vizat în textura argumentării ( și nu  a arguției). Autorul nu face apel la neologisme și nu ajunge la abstracțiuni. El vine să ilustreze, să sensibilizeze, să transforme informația exactă în simțire palpabilă. E mereu gata să culeagă nu numai fapta, ci și înțelesul ei imediat. Și o face, cel mai adesea, prin decupaje naraționale, în mostre paideice de scenariu didactic, prin care încearcă nu numai să convingă, ci chiar să-l dăscălească pe cititor, într-o viziune numai de el știută.”(p.6).

O lectură binevenită pentru cei care, uneori își „strepezesc dinții” mușcând din „merele acre” ale unei filosofii și teologii pădurețe…De fapt, este o lectură de care orice doritor de a înțelege „susurul blând” al Cuvântului are nevoie…

Lectură odihnitoare și înviorătoare…

Dr. Valeriu Petrescu