Info Adventist

Sugestii de lectură – Eros și Agape – Prefaceri ale iubirii creștine

Iubirea este cel mai invocat și cel mai neînțeles sentiment. Se cântă atât de intens iubirea, se narează istorii de dragoste, se brodează simțiri ale iubirii dar, ce este dragostea, e greu de înțeles…

EROS ȘI AGAPE – PREFACERI ALE IUBIRII CREȘTINE, de Anders Nygren, Editura Humanitas, 2018…

Anders Theodor Samuel Nygren (1890 – 1978) a studiat teologia și,câțiva ani, a fost pastor evanghelic luteran. Din 1921 a început să predea Filozofia Religiei la Universitatea din Lund, iar după Doctoratul în Teologie(1923)  a devenit Profesor de Teologie Sistematică la aceeași universitate, concentrându-se pe Etica Teologică. A participat activ în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial la dezbaterea despre creștinism și nazism. În 1947 a fost numit Președinte al Federației Luterane Mondiale, iar în 1949 a fost numit Episcop de Lund. După pensionare a predat în câteva universități americane.

Principala sa lucrare este EROS ȘI AGAPE – PREFACERI ALE IUBIRII CREȘTINE, publicată în 1930 (prima parte) și 1936 ( partea a doua) simultan în limbile suedeză și germană. De atunci, vreme de mai mult de 50 de ani, această lucrare fundamentală a fost tradusă și publicată mereu și mereu în diverse limbi.

EROS ȘI AGAPE – PREFACERI ALE IUBIRII CREȘTINE este o carte profund documentată și îndelung argumentată privind un subiect atât de controversat: iubirea creștină.

Spune autorul despre intenția sa în conceperea acestei lucrări: „Cercetarea de față trebuie să servească unui dublu scop: ea dorește să contribuie la înțelegerea sensului ideii creștine de iubire și să pună în lumină prefacerile pe care le-a suferit aceasta în decursul istoriei.”(p.19)

Pentru a înțelege mai clar ideea de evoluție a noțiunii, autorul explică: „Atunci când ideea creștină de agape s-a manifestat pentru prima oară, ea se afla în fața unei stări de spirit etico-religioase fundamentale cu totul altfel orientate, în întregime marcată de ideea de eros în sensul cel mai larg al cuvântului. Întâlnirea creștinismului cu această tendință religioasă fundamentală a lumii antice poate fi descrisă drept moment decisiv. Agape este „reevaluarea tuturor valorilor antice”; dar, pe de altă parte, după această întâlnire era inevitabil ca agape să preia din ce în ce mai mult aceste valori sau chiar ea să fie preluată în schema antică a valorilor, ceea ce, desigur, a însemnat în același timp că ideea de agape a pierdut ceva din sensul ei originar. Astfel a apărut problema care s-a impus mai târziu, în diverse contexte și în cele mai diverse forme, în întreaga istorie a creștinismului: problema eros și agape.”(p.21).

Opera aceasta este vastă și este construită  în două părți cu structuri diferite. Partea Întâi: Cele două motive fundamentale, are o introducere în patru capitole și trei capitole ample cu câte 3-5 subcapitole consistente.

Partea a Doua: Motivele fundamentale în conflict,cuprinde o Introducere și, apoi, trei secțiuni cuprinzând: în prima secțiune: Sinteza se pregătește, un capitol cu 8 subcapitole; în a doua secțiune: Sinteza continuă, 3 capitole fiecare cu câte trei și patru subcapitole; secțiunea a treia : Sinteza se spulberă,două capitole cu 1-4 subcapitole. Totul se finalizează cu o Încheiere.

În ciuda faptului că EROS ȘI AGAPE – PREFACERI ALE IUBIRII CREȘTINE este o lucrare de teologie riguroasă, autorul încercă să folosească un limbaj comprehensibil cititorilor obișnuiți.

Lucrarea dispune de un aparat critic exhaustiv de 75 de pagini format din; Bibliografie, Indice de izvoare, Indice de nume, Indice analitic și Indice de cuvinte grecești.

O lectură consistentă (cartea are 654 de pagini), o lucrare profundă, o lucrare fundamental documentată și riguros alcătuită. Este o lectură pentru cititorii interesați să treacă dincolo de suprafața lucrurilor și a noțiunilor…

Dr. Valeriu Petrescu

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *