Într-o lume a fugii de propria identitate îmi plac din ce mai mult oamenii care-și asumă riscul să și-o afirme pe a lor, făcând asta hotărât, argumentat și de loc isteric. Desigur că nu sunt de acord cu unele dintre aceste identități afirmate cu tărie de către cineva, dar nu pot să nu admir capacitatea acestora de a susține cu tărie cine sunt ei, chiar dacă acest lucru este neconvenabil. Iar când această afirmare de identitate este una religioasă, apreciez cu atât mai mult această atitudine. Asta mă duce cu gândul la constatarea martorului Credincios din Apocalipsă: „… O, dacă ai fi rece…” Apocalipsa 3,15. Un astfel de om este Brant Pitre…

MISTERUL CINEI DE PE URMĂ – ISUS ȘI RĂDĂCINILE IUDAICE ALE EUHARISTIEI, de Brant Pitre, Editura Humanitas, 2016…

Brant Pitre (n.1975) este profesor de Sfânta Scriptură la Seminarul Notre Dame din New Orleans, USA. A studiat literatura engleză, apoi a trecut la teologie în care s-a specializat. Și-a făcut doctoratul în teologie la Universitatea Notre Dame, unde s-a specializat în studiul Noului Testament și a Iudaismului Antic. Este autorul a numeroase articole și a câtorva cărți în domeniu, cu un accent special pe viața lui Isus și pe problematica Cinei. Una dintre aceste cărți a fost tradusă în românește – FIUL LUI DUMNEZEU? – PLEDOARIE PENTRU ISUS, de Brant Pitre, Editura Humanitas, 2917… Este un vorbitor gustat și a ținut serii de conferințe de-a lungul și de-a latul Statelor Unite. De asemenea a produs serii de cd-uri și dvd-uri pe teme de teologie catolică.

Geneza acestei cărți este foarte interesantă și vă voi oferi câteva fragmente, așa cum le povestește autorul: „Nu voi uita niciodată ziua aceea. Eram prin anul al doilea de facultate și eram logodit. Era o dimineață frumoasă de primăvară și viitoarea mea soție și cu mine ne duceam cu mașina, prin orașul nostru natal, să-i facem o vizită pastorului ei și să vorbim despre cununie. Eram cât se poate de fericiți. O singură problemă, măruntă: eu eram catolic din leagăn, iar Elizabeth – baptistă din Sud. Drept care aveam divergențe de opinii cu privire la interpretarea Bibliei, dar ajunsesem să ne respectăm reciproc convingerile chiar și în privințele în care nu eram de acord. Din acest motiv, aveam speranțe mari să ne aducem familiile împreună în ceea ce numeam noi atunci o celebrare „ecumenică” a cununiei, care să respecte tradițiile ambelor familii. Totuși, întrucât o cununie nu poate avea loc decât într-o singură clădire, plănuisem ca slujba să se facă la biserica ei. Așadar, mergeam la pastorul ei să discutăm despre ziua cea mare. Inițial planificasem doar o scurtă întâlnire cu el – cam un sfert de oră – ca să obținem autorizația lui de a celebra căsătoria acolo. Credeam că întâlnirea se va desfășura lin, mai ales având în vedere faptul că bunicul ei fusese pastorul fondator și construise el însuși biserica. În mod sigur aveam să obținem ușor permisiunea de a folosi sfântul locaș. Din păcate ne înșelam. Fiindcă biserica ei tocmai avea un pastor nou, pe care nu-l întâlnisem niciodată. Era învestit de curând: proaspăt ieșit din seminar și înflăcărat de focul Evangheliei. Și, lucru și mai important, nu era deloc prietenos față de Biserica catolică. […]… pastorul a vrut să știe mai mult despre convingerile noastre personale. Din acel moment, întâlnirea de un sfert de oră… s-a transformat într-o bătălie teologică de aproape trei ore. […] Multe s-au spus în cursul acelei întâlniri. Dar schimbul de replici care mi-a rămas cel mai tare înfipt în memorie a fost când am atins subiectul Cinei Domnului – ceea ce catolicii numesc Euharistia. […] Inutil să vă spun că Elisabeth și cu mine am plecat din biroul lui răvășiți. […] Toate acestea s-au întâmplat acum mai bine de cincisprezece ani. Dar a fost o mare cotitură pentru mine. În multe privințe este unul dintre motivele pentru care sunt astăzi specialist în Biblie și îmi petrec zilele (și nopțile) studiind, predând și scriind despre Biblie. Efectiv, discuția cu acel pastor a turnat gaz peste flacăra interesului meu pentru Scriptură. Drept urmare, mi-am schimbat specialitatea principală de la literatură engleză la studii religioase și am continuat să studiez Biblia luându-mi în cele din urmă doctoratul în Noul Testament la Universitatea Notre Dame.” (p.13-19)

După o astfel de istorie (din care v-am redat doar câteva fragmente) pare interesant de aflat ce crede acest om despre CINA DE PE URMĂ, cum o numește el…

Autorul are har la scris, nu se cantonează într-un limbaj „specializat”, adică unul indigest pentru cititorul obișnuit. Iată cum își începe cartea: „Isus din Nazaret a fost evreu. S-a născut din mamă evreică, a primit semnul evreiesc al tăierii împrejur și a crescut într-un oraș evreiesc din Galileia. Din adolescență a studiat Tora ebraică, a ținut sărbătorile evreiești și zilele de odihnă și a mers în pelerinaje la Templul evreiesc. Iar când a împlinit treizeci de ani, a început să predice în sinagogile evreiești despre împlinirea Scripturilor evreiești, proclamând împărăția lui Dumnezeu poporului evreu. La capătul vieții sale, a celebrat Paștele evreiesc, a fost judecat de sinedriul evreiesc al preoților și bătrânilor și a fost răstignit în afara marelui oraș evreiesc Ierusalim. Deasupra capului a avut o scândură pe care scria grecește, latinește și evreiește: „Isus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Ioan 19,19).

Brant Pitre este catolic. Un teolog catolic talentat. Este, de asemenea, un om care-și afirmă deschis convingerile. Personal nu împărtășesc convingerile lui religioase. De ce vă propun o astfel de carte? În primul rând pentru bogăția de informație pe care o conține. Apoi, pentru modul de prezentare din care oricine dorește poate învăța. Și, nu în ultimul rând, pentru a învăța să-ți cunoști convingerile și să fii în stare să le susții cu eleganță, cu argumente și cu convingere, dar, mai ales, creștinește…

Dr. Valeriu Petrescu