Dincolo de întrebările cotidiene există mari întrebări existențiale, întrebările fundamentale care se adresează în egală măsură religiei și științei…

MARILE ÎNTREBĂRI DIN ȘTIINȚĂ ȘI RELIGIE, de Keith Ward, Editura Curtea Veche, Colecția Știință, Spiritualitate, Societate, 20011…

Keith Ward este preot anglican, membru corespondent al Academiei Britanice și membru în Consiliul Institutului Regal de Filozofie din Marea Britanie.Are un Bachelor of Arts de la University of Wales, un Bachelor of Letters de la Linacre College, Oxford, Master și Doctorat(Doctor of Divinity) de la Oxford și de la Cambridge și un Doctorat(Doctor of Divinity) onorific de la University of Glasgow.A fost profesor universitar practic toată viața, predând Filosofie, Teologie și Studii Religioase la diferite universități. Deține mai multe grade academice la Universitatea din Țara Galilor și la Universitățile Oxford și Cambridge. A publicat peste 25 de cărți de filosofie, religie și teologie creștină, cea mai importantă operă a sa fiind Teologia comparată, în cinci volume apărute între 1994 și 2008…

De menționat că poziția filosofică a lui Keith Ward este aceea a unui evoluționist teist.

Credințele religioase pot ele supraviețui în era științifică ? Sunt ele în mod flagrant depășite ? Sau persistă în ele un miez fundamental, chiar dacă maniera în care sunt exprimate va trebui să se adapteze noului context științific ? Iată câteva dintre chestiunile de bază ale dialogului dintre știință și religie.

Spune autorul despre modul cum a abordat această tematică: „Am selectat în această carte ceea ce eu consider ca fiind cele zece întrebări fundamentale referitoare la natura universului și la viața omului, întrebări care implică atât știința, cât și religia și mai ales relația dintre ele. Am anexat fiecărei întrebări care deschide un capitol o sub-întrebare, pe care am pus-o între paranteze, pentru a sublinia o chestiune importantă, relevantă pentru întrebarea principală. Astfel, problema persistenței suferinței în lume – o problemă majoră pentru religie – apare ca sub-întrebare, pentru care înțelegerea evoluției devine deosebit de relevantă. Iar întrebarea referitoare la ce înseamnă liberul-arbitru – un alt aspect important în religie, filozofie și jurisprudență – devine sub-întrebare pentru analiza relației spațiu/timp. Sper ca, în fiecare caz, relația sub-întrebărilor cu chestiunile majore să fie foarte clară.

Dată fiind experiența mea în studiul religiilor lumii, am căutat să descriu deferitele credințe într-o manieră pe cât posibil globală și cuprinzătoare. Mă străduiesc să prezint relația dintre diversele religii și modul în care noile cunoștințe științifice le-ar putea influența. Una dintre caracteristicile mai deosebite ale cărții este tocmai examinarea unui mare număr de tradiții religioase, ceea ce poate avea o relevanță de sine stătătoare, ca analiză a naturii credinței religioase.

Am avut privilegiul, mai ales datorită Fundației Templeton, să-i cunosc pe unii dintre cei mai de seamă oameni de știință și să discut aceste subiecte cu ei. Ar trebui spus că, la conferințele sponsorizate de fundație, am întâlnit mai mulți atei decât oriunde în altă parte, așa încât acuzația adusă fundației cum că ar favoriza religia este incorectă și profund nedreaptă. Oricum, dat fiind faptul că aceste conferințe se axează pe știință și religie și că mulți oameni de știință sunt credincioși, încercările unor credincioși de a prezenta relația știință-religie într-o lumină pozitivă nu mai surprind pe nimeni. Eu însumi sunt preot anglican, așa că va fi foarte puțin probabil să ajung la concluzia că religia este o superstiție învechită. Dar asta nu înseamnă că nu am mintea deschisă – am fost cândva ateu și am devenit credincios după ce mi-am deschis mintea spre lucruri cărora înainte nu le dădeam atenția cuvenită. Îmi amintesc însă cum e să fii ateu și, de aceea, am încercat să susțin poziția antireligioasă într-o manieră obiectivă.

Așa că, în încercarea mea de a construi o relație clară și sănătoasă între religie și știință, am prezentat cât am putut de cinstit și aspectele problematice, și punctele de vedere opuse.”(p.7-8).

Cartea are, deci, zece capitole, fiecare abordând o întrebare fundamentală, cu câte o sub-întrebare atașată acesteia. Iată cuprinsul:

1. Cum a început universul (Există o explicație finală, absolută pentru univers ?);
2. Cum se va sfârși universul ? (Are universul un scop sau o finalitate ?);
3. Este Creația compatibilă cu evoluția ? (Cum se împacă „risipa și cruzimea” evoluționiste cu Creația unui Dumnezeu bun ?);
4. Legile naturii exclud miracolele ? (Sunt legile naturii absolute ?);
5. Care este natura spațiului și a timpului ? (Cât de libere sunt acțiunile temporare ?);
6. Mai putem vorbi despre suflet ? (Știința permite posibilitatea vieții după moarte ?);
7. Este știința singurul drum cert spre adevăr ? (Experiențele religioase pot fi socotite dovezi ?);
8. Poate oferi știința o explicație pe deplin naturalistă pentru credințele morale și religioase ? (Care este relația dintre morală și religie ?);
9. Știința reușește să facă desuetă credința în Dumnezeu ? (Există argumente științifice valide pentru existența lui Dumnezeu ?);
10. Știința acceptă revelația și acțiunea divină ? (Fizica cuantică pune la îndoială materialismul ?).

Precum se vede, o abordare curajoasă și extensivă asupra marilor întrebări din știință și religie.

Lectură atentă, inteligentă și folositoare…

Dr. Valeriu Petrescu