Info Adventist

Sugestii de lectură – Parabolele lui Iisus

Parabolele lui Isus fascinează cercetătorii dedicați ai Scripturii și după 2.000 de ani de când au fost rostite. V-am prezentat în acest colț de pagină o lucrare a lui Andrei Pleșu. Desigur cunoașteți cartea deja clasică, Parabolele Domnului Hristos, de Ellen G. White…

PARABOLELE LUI IISUS, de Joachim Jeremias, Editura Anastasia, 2000…

Joachim Jeremias (1900-1979) a fost un teolog luteran german, profesor universitar de Noul Testament. S-a născut la Dresda și și-a petrecut copilăria și adolescența la Ierusalim. A studiat Teologie Luterană și Limbi Orientale la Univeritățile din Tubingen și Leipzig. Are un Doctorat în Filozofie și un Doctorat în Teologie la Universitatea din Lepzig.

În 1925 și-a susținut dizertația pentru Habilitation (acesta este cel mai înalt titlu academic, care urmează celui de doctor și conferă celui care îl posedă dreptul de a preda în orice universitate).

După o serie de alte studii, Joachim Jeremias a fost numit Conducător al Studiilor de Noul Testament la Georg-August University of Gottingen în 1935 și a continuat să ocupe acest post până în 1976. În 1976 s-a mutat la Tubingen, unde a murit în 1979.
Cercetările sale, ca și lucrările publicate, acoperă o arie vastă de studii, de la domeniile istoriei și arheologiei la cele ale literatuii și filozofiei. Dar cea mai importantă arie de care s-a ocupat este cea a analizei critice a Noului Testament în lumina Bibliei Ebraice și a Textelor Rabinice relevante. Ținta acestor studii a fost să reconstruiască atmosfera istorică a vieții și lucrării lui Isus în toată complexitatea ei cu scopul de a oferi o înțelegere profundă vieții și învățăturilor Sale.
A fost membru al Gottingen Academy of Sciences și a primit doctorate honoris causa de la Universitățile din Lepzig, St. Andrew (Anglia), Uppsala (Suedia) și Oxford. A fost ales membru al Royal Nederland Academy of Arts and Sciences și al British Academy. În 1970 a primit titlul de Honorary Fellow al Deutsche Verein zur Erforshung Palastinas (Asociația germană pentru studii despre Palestina).

Spune autorul despre motivația abordării acestei teme: „Încercând să regăsim semnificația originară a parabolelor lui Iisus, un lucru devine evident cu precădere: toate parabolele lui Iisus îi constrâng pe ascultărorii Săi să ajungă la o decizie asupra persoanei și misiunii Sale. Deoarece ele sunt pline de „taina Împărăției lui Dumnezeu” (Marcu 4,11), adică de recunoașterea „unei eshatologii care este în curs de realizare”. Ceasul împlinirii a sosit! Aceasta este nota de urgență care răsună în toate aceste parabole.”

Cartea este construită din patru secțiuni:
Problema
Întoarcerea de la biserica primară la Iisus
Mesajul parabolelor lui Iisus
Concluzie,

În care prima și ultima secțiune au menirea de a circumscrie tema, în timp ce greutatea cercetării apasă asupra celorlalte două.

În Cuvântul introductiv, Părintele Galeriu menționează: „Prima noastră întâlnire spirituală – prin operă – cu Joachim Jeremias, teolog luteran, profesor de Noul Testament, am trăit-o ca pe o adevărată sărbătoare. Joachim Jeremias a cercetat stăruitor, ca exeget, și a ajuns la înțelesul adânc și adevărat al acestui cuvânt fundamental din Noul Testament, cel de Avva. […] Am evocat toate acestea ca un omagiu adus profesorului Jeremias cu prilejul publicării lucrării de față: Parabolele lui Iisus. Privind și această operă, considerată „capitală”, a muncii sale teologice, se cuvine să prețuim și aici preocuparea de a privi, contempla pa Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu – în unicitatea, originalitatea slujirii Lui mesianice. Fiecare parabolă este înfățișată ca o icoană a misiunii divine pentru adevărul omului.” (p. V-VIII).

Abordarea autorului este amplă, adânc documentată și urmărind să fundamenteze încrederea cititorului în adevărul Scripturii: „Cel ce studiază parabolele lui Iisus, așa cum ne-au fost ele transmise în primele trei Evanghelii, poate fi încredințat că se situează pe un fundament istoric deosebit de ferm. Parabolele sunt un fragment din stânca originară a tradiției. […] Mai mult, după cum vom vedea, ele priveau cu precădere situații conflictuale. Ele corectează, reprobă, atacă. În cea mai mare parte, deși nu în mod exclusiv, parabolele sunt arme de luptă. Fiecare dintre ele cere un răspuns imediat.” (p.9-19)

Așadar, o perspectivă inedită, dar profund fundamentată și argumentată a acestei comori care cuprinde rostirea în parabole a Mântuitorului… Lectură cu folos spiritual…

Dr. Valeriu Petrescu

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *