Pentru mine și, cred, pentru destul de mulți protestanți români, ortodoxia, fiind prea aproape de noi, nu și-a făcut loc în mentalul colectiv despre istoria bisericii creștine, fiind noi mai mult concentrați pe evoluția Bisericii Occidentale și, implicit, a Reformei…

RECEPTAREA PĂRINȚILOR GRECI AI BISERICII ÎN OCCIDENT – CONTRIBUȚIA LUI IOAN SCOTUS ERIUGENA, de Edouard Jeauneau, Editura Doxologia, Colecția Historia Christiana nr.4, 2018…

Edouard Jeauneau(n.1924) este un savant de renume mondial în domeniul paleografiei și a studiilor medievale. A lucrat la doua instituții de prestigiu în domeniu: Centre National de la Recherche Scientifique, Paris și Pontifical Institute of Medieval Studies, Toronto.

Este licențiat în teologie, diplomat  al EcolePractique des HautesEtudes, doctor în Istoria filosofiei medievale și doctor în Litere.

A fost profesor la Seminarul de la Chartres(1948-1958), membru al Clare Hall la Cambridge(1974-1975), Profesor Emeritus la Pontifical Institute of Medieval Studies la Toronto(1975), director de cercetare(1975) și apoi director de cercetare onorific la Centre national de la recherche scientifique(CNRS).

A publicat numeroase opere, printre care: „Tendenda vela”: Excursions litteraires et digressions philosophiques a travers le Moyen Age(2007) și  antologia Etudes erigeniennes(1987) .

Ioan Scotus Eriugena (815-877) sau Ioan Scottus Eriugena este considerat primul mare gânditor scolastic. Importanța și caracterul inedit al operei lui Eriugena stau în cunoașterea și efortul remarcabil de a introduce în lumea creștină scrierile areopagitice.

În jurul anului 851 sosește la Paris, trăind o perioadă  la curtea lui Carol cel Pleșuv, inițial ca profesor de gramatică și dialectică, aceasta fiind perioada sa activă și, de altfel, cea mai cunoscută. Eriugena era cunoscător de limbă greacă, astfel încât a tradus cu pricepere din Pseudo-Dionisie Areopagitul și alte texte, fiind influențat de gândirea greacă .

La Paris devine foarte prețuit pentru înțelepciunea sa, celebritatea având a i se dovedi însă nefastă. Îndemnat de către Hincmar, arhiepiscopul de Reims, care îl aprecia, să se angreneze în respingerea doctrinei dublei predestinări divine (doctrină susținută de un călugăr saxon pe nume Gottschalk), Eriugena scrie lucrarea De divina praedestinatione liber (în 851) în care utilizează silogismul, construiește un tablou al ierarhiei lumii și introduce câteva teze îndrăznețe (argumentarea sa mergând până la relativizarea doctrinei augustiniene a grației divine), ce îi aduc faima de sofist și eretic.

Eriugena a scris foarte mult, lista scrierilor sale conținând și titluri cu autenticitate incertă. A tradus din Pseudo-Dionisie Areopagitul (având convingerea că este vorba despre discipolul Apostolului Pavel), Maxim Mărturisitorul, Grigore de Nisa și Martianus Capella, a scris Comentarii la Evanghelia după Ioan și o predică la prologul ei, apoi comentarii la De consolatione philosophiae și la tratatele teologice ale lui Boethius.

Titlurile cele mai importante păstrate de la el sunt:

• Despre predestinare
• Despre diviziunea naturii (De Divisione naturae).

Eriugena este adesea considerat ca fiind marele raționalist al Evului Mediu, capabil de a rezista într-o lume a dogmei și superstiției, accentuând rolul libertății și rațiunii în fața credinței oarbe, spunând chiar că filosofia este singura cale către salvare. Nici o autoritate, fie ea Scriptura ori textele Părinților, nu trebuie să ne îndepărteze de uzul rațiunii, deoarece adevărata rațiune nu poate intra niciodată în conflict cu autoritatea care este într-adevăr legitimă. Totuși, Eriugena nu procedează la o exaltare a rațiunii în detrimentul autorității, încercând să mențină o armonie între cele două.

El a dominat toate construcțiile speculative ale timpului său, un timp în care textele antice erau cunoscute numai fragmentar iar controversele teologice vizau probleme încă limitate. S-a considerat că elementul esențial al doctrinei lui Eriugena este concepția despre raportul rațiune-credință. Este o problemă cu adevărat importantă pentru întreaga filosofie scolastică.

Acesta este personajul asupra căruia Edouard Jeauneau se oprește atunci când își propune să analizeze modul în care au fost receptați Părinții greci în Occident.

Atunci când îi compară între ei pe Părinții greci și pe Părinții latini, lui Ioan Scotus Eurigena îi place adesea să sublinieze că-i preferă pe cei dintâi. Grecii au văzut lucrurile cu mai multă profunzime; ei au știut să se exprime mai just decât aceștia. Dacă îl preferă pe Ambrozie lui Augustin, „preasfântul, prea divinul teolog”, motivul este că Ambrozie, acest maestru înzestrat cu un geniu atât de pătrunzător și de subtil a urmat, mai îndeaproape decât ceilalți părinți latini, tradiția teologilor greci. Superioritatea grecilor asupra latinilor decurge deci din două elemente: privire pătrunzătoare și exprimare justă.

Desigur, această carte este pentru specialiștii perioadei începuturilor creștinismului și a Evului Mediu, dar și pentru cei interesați să afle direct, dincolo de clasicele șabloane, cum gândeau și acționau acești așa numiți „părinți bisericești” fie ei greci sau latini și cum anume au influențat derularea isoriei Bisericii Creștine.

Lectură productivă celor interesați…

Dr. Valeriu Petrescu