Există o mare confuzie în societatea noastră între ceea ce este sacru și ce e profan. De la faptul că unii oameni „n-au nimic sfânt”, până la confuzia ideologică intenționat întreținută pentru a-L detrona pe Dumnezeu din locul Său de Creator și Mântuitor, sacrul și profanul sunt extrem de amestecate în mintea oamenilor, inclusiv a creștinilor…

SACRUL ȘI PROFANUL, de Mircea Eliade, Editura Humanitas, 2017…

Mircea Eliade n-ar avea nevoie de nici o prezentare și, totuși…

Mircea Eliade (n. 9 martie1907, București, Regatul României – d. 22 aprilie 1986, Chicago, SUA) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

Cele mai importante opere ale lui Mircea Eliade sunt : Traite d’histoire des religion (Tratat de istoria religiilor)(1949); Images et symboles (Imagini și simboluri)(1952); Das Heilige und das Profane(1957)(Le Sacre et le profane,1965) (adică această lucrare); Histoire des croyances et des idees religieuse I-III(1076-1983) (Istoria credințelor și ideilor religioase); etc…Nu trebuie uitat romanul Maytrei, o capodoperă a literaturii universale…

Spune Mircea Eliade despre geneza acestei cărți în Cuvânt înainte la ediția franceză: „Această lucrare a fost scrisă în 1956, la sugestia profesorului Ernesto Grassi, pentru o colecție de cărți de buzunar pe care o inițiase la editura Rowohl: Rowohlts Deutsche Enzyklopaedie. A fost deci gândită și scrisă pentru marele public, ca o introducere generală în studiul fenomenologic și istoric al faptelor religioase.

O asemenea încercare prezintă avantaje, dar și riscuri, lucru de care ne-au convins diversele reacții la edițiile acestei cărți apărute în străinătate. Unii cititori au apreciat intenția autorului de a-i introduce într-un domeniu imens fără a-i împovăra cu o documentație excesivă sau cu analize prea tehnice. Alții au părut să guste mai puțin acest efort de simplificare: ar fi preferat o documentație mai bogată, o exegeză mai amănunțită. Aceștia din urmă aveau într-un fel dreptate, dar pierdeau din vedere ambiția noastră de a scrie o carte scurtă, clară și simplă, care să poată trezi interesul unor cititori mai puțin familiarizați cu problemele fenomenologiei și ale istoriei religiilor. Tocmai pentru a preveni criticile de acest fel, am notat în josul paginii lucrările în cuprinsul cărora diferite probleme tratate sunt discutate pe larg.”(p.5-6).

Așadar, dat fiind scopul urmărit de autor, cartea este scurtă, concisă și, pe cât posibil simplă pentru a putea fi înțeleasă de nespecialiști. Cuprinde patru capitole și un Cuvânt înainte destul de extins și Elemente bibliografice pentru cei doritori să aprofundeze tema. Cele patru capitole sunt:

• Spațiul sacru și sacralizarea Lumii;
• Timpul sacru și miturile;
• Sacralitatea Naturii și religia cosmică;
• Existența umană și viața sanctificată.

A nu se uita faptul că viziunea lui Mircea Eliade asupra religiilor este una extrem de personală influențată mult de studiile sale de yoga și de fascinația sa pentru Orient. Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase.

Cei care au exercițiul cititului critic (adică singurul care își merită numele…) vor găsi în această lectură multe subiecte de reflecție…Lectură adevărată…

Dr. Valeriu Petrescu