Sugestii de lectura – Universul de lângă noi – Un catalog al concepțiilor fundamentale despre lume și viață
Pentru a fi maturi din punct de vedere intelectual ar trebui nu numai să putem recunoaște concepțiile altora despre lume și viață, ci și să o conștientizăm pe a noastră – să înțelegem de ce este a noastră și de ce, având în vedere atât de multe opțiuni, considerăm că este adevărată…
UNIVERSUL DE LÂNGĂ NOI – UN CATALOG AL CONCEPȚIILOR FUNDAMENTALE DESPRE LUME ȘI VIAȚĂ, de James W.Sire, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2005…
James W. Sire (1933 –2018) a fost un autor creștin american, vorbitor de succes, realizator de emisiuni radio. A fost ofițer, profesor de literatură engleză, filosofie și teologie și editor șef al Editurii InterVarsityPress. A ținut cursuri în peste două sute de universități din Statele Unite, Canada, Europa de Est și de Vest și Asia. A scris 20 de cărți de literatură, filosofie și credință creștină. Prezentul volum: UNIVERSUL DE LÂNGĂ NOI, publicat în 1976, s-a vândut în peste 400.000 exemplare și s-a tradus în 19 limbi străine.
Are licență în Chimie și Engleză de la Universitatea din Nebraska, un Master în Engleză de la Washington State University și un Doctorat în Engleză de la Universitatea din Missouri.
Concepția despre lume și viață, sau cosmoviziunea, este ceea ce definește orientarea profundă a unui om. În funcție de aceasta omul își va face alegerile fundamentale ale vieții.
Spune autorul, explicând intenția acestei cărți: „În ciuda faptului că în aceste pagini vor apărea nume de filozofi, precum Platon, Aristotel, Sartre, Camus și Nietzsche, cartea de față nu este o lucrare de filozofie în sensul strict al cuvântului. Și deși mă voi referi din când în când la noțiuni care au devenit celebre datorită unor autori ca apostolul Pavel, Augustin, d’Aquino și Calvin, aceasta nu este o lucrare de teologie. Ci este o carte de concepții despre lume și viață – sub anumite aspecte mai fundamentală, mai elementară decât studiile formale fie de filozofie, fie de teologie. Cu alte cuvinte, este o carte a universurilor modelate de cuvinte și noțiuni care lucrează împreună pentru a oferi un cadru de referință mai mult sau mai puțin coerent pentru tot ce înseamnă gândire și acțiune.” (p.16)
Concepțiile despre lume și viață prezentate în această carte sunt, (așa cum apar în titlurile capitolelor):
Un univers plin de grandoarea lui Dumnezeu: Teismul creștin;
Universul ca un ceasornic: Deismul;
Tăcerea spațiului finit: Naturalismul;
Punctul zero: Nihilismul;
Dincolo de nihilism: Existențialismul;
Călătoria în Orient: Monismul panteist oriental;
Un univers separat: Mișcarea New Age;
Orizontul dispărut: Postmodernismul.
Cartea începe cu un capitol introductiv în care se clarifică noțiunea de concepție despre lume și viață și se încheie cu unul de concluzii.
Cred că, întrucât trăim într-o lume din ce în ce mai pluralistă, capacitatea de a înțelege și de a evalua diferitele concepții despre lume și viață devine imperioasă. Autorul, care este un creștin dedicat, face în finalul cărții sale un apel pătrunzător: „A fi un teist creștin nu înseamnă doar a avea o concepție despre lume și viață la nivel intelectual; înseamnă a fi dedicat în mod personal Domnului infinit-personal al universului. Și aceasta duce la o viață analizată care merită din plin să fie trăită.” (p.252)
Așadar, lectură profundă, utilă și… mobilizatoare…
Powered by WPeMatico