Prezentare Departamentul Tineret
Scopul principal al lucrării de tineret este mântuirea tinerilor prin Isus Hristos Înţelegem prin lucrarea de tineret acea lucrare a bisericii realizată pentru, cu şi de către tineri. Lucrarea de tineret a bisericii noastre se adresează nevoilor copiilor şi tinerilor, de la vârsta şcolii elementare până la circa 30 de ani.
Sarcina noastră este:
- a-i conduce pe tineri să-şi înţeleagă valoarea personală, să-şi descopere darurile spirituale şi capacităţile.
- a-i echipa şi a-i autoriza pe tineri pentru o viaţă de slujire în biserica lui Dumnezeu şi în comunitatea socială în care trăiesc.
- a asigura integrarea tinerilor în toate domeniile vieţii bisericii şi ale conducerii acesteia. Pentru ca ei să poată participa pe deplin la misiunea bisericii.
Pentru a ne îndeplini sarcina:
- Vom desfăşura o lucrare echilibrată , încorporând dinamica biblică a părtăşiei, creşterii, închinării şi misiunii.
- Vom urmări permanent ca lucrarea să rămână relevantă şi eficientă, adaptând toate celelalte lucrări la nevoile tinerilor. Este imperativ să ascultăm şi să fim informaţi despre percepţiile , preocupările şi sugestiile lor. Lucrarea eficientă devin posibilă într-o atmosferă de dragoste, acceptare şi iertare.
- Vom desfăşura continuu proiecte de cercetare, pentru a descoperii domeniile care necesită atenţie. Suntem deschişi faţă de experimentele de inovare în programele noastre, pentru că cunoaştem natura schimbătoare a tineretului de astăzi.
- Ne vom inspira din Cuvântul lui Dumnezeu şi din istoria noastră şi vom avea credinţă în Dumnezeu pentru viitor. Filosofia noastră îşi va găsi exprimarea într-o largă varietate de stiluri de programe aprobate de Dumnezeu.
- Vom efectua evaluări periodice , pentru a asigura atingerea scopului nostru principal.
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România a dezvoltat patru asociaţii pentru copii şi tineri ce susţin programe adaptate vârstelor celor cărora se adresează:
- Licurici – clasele I-IV
- Exploratori – clasele V-VIII
- Companioni – clasele IX-XII
- Seniori sau „20 +” – 19-30 de ani