Mesajul cărții Tragedia Veacurilor scrisă de Ellen G. White ajunge și la cei din conducerea Academiei de Poliție din capitala Bulgariei. Un profesor pensionar a oferit această carte cadou după ce Dumnezeu a deschis într-un mod miraculos ușile înaintea lui.

Fusese o săptămână încărcată pentru Jivko Grushev, acesta prezentând cartea Tragedia Veacurilor la conducătorii universităților din Sofia, capitala Bulgariei. După ce oferise aproape 100 de exemplare, acesta mai avea doar trei în geanta sa. Astfel s-a îndreptat spre ofițerul de poliție care păzea poarta Academiei de Poliție din Sofia. Chiar atunci când a ajuns lângă acesta o limuzină neagră ieșea pe poartă.

Salutând gardianul, Jivko a spus că dorea să viziteze comandantul. „Comandantul nu este aici” a informat ofițerul. „Tocmai ce a plecat acum în acea limuzină neagră.” „Atunci aș dori să vorbesc cu secretara sa”, încercă din nou Jivko. „Ce vreți să discutați cu ea?” chestionă paznicul. La întrebarea aceasta neașteptată Jivko răspunse: „Aș dori să discut în legătură cu o posibilă donație.”

Ofițerul de la poartă notă această informație în caietul său și îi făcu semn profesorului pensionat să intre în campus. Îndreptându-se spre clădirea administrativă a Academiei de Poliție, Jivko se întreba dacă ofițerul a sunat să informeze cu privire la vizita sa.

În holul de la intrare, Jivko descoperit o poartă metalică ce avea lângă o încăpere din sticlă. Poarta era însă deschisă și încăperea era goală. Câțiva polițiști discutau lângă scara din marmură din clădire. Plin de curaj Jovko a trecut prin poarta aceea și a întrebat unde poate găsi biroul secretarei. „În direcția aceea” i-a răspuns un ofițer arătând spre ușa de la ieșire.

Jivko a trecut din nou prin poarta deschisă dar nu a părăsit clădirea. „Doamne, am venit aici să aduc Lumina Ta”, s-a rugat el. „Te rog să intervii!”

În acel moment, un om în jurul vârstei de 30 de ani cobora pe scările din marmură. Ochii săi au întâlnit privirea lui Jivko părând că spun: „Așteaptă un minut!”. Bărbatul a mers la ofițerii de poliție și a vorbit cu ei. Jivko nu-și putea lua ochii de la acest om misterios. Nu văzuse până atunci o persoană atât de impunătoare. Polițistul acela impunea respect numai prin prezența sa. El era zvelt și chipeș. „Oare ce face?” s-a întrebat Jivko.

Când omul acela misterios a terminat de vorbit cu polițiștii, s-a uitat la Jivko cu ochii săi care transmiteau căldură și i-a spus: „S-a terminat”. Apoi a trecut de el și a ieșit din clădire.

Ofițerul morocănos s-a grăbit spre poarta de metal, o polițistă alăturându-i-se. Amândoi l-au întrebat pe vizitator: „Ați venit să vă întâlniți cu secretara?” Polițista a notat apoi datele de identificare ale lui Jivko polițistul spunându-i: „Vă conduc eu până la biroul secretarei.” Apoi a început să fugă pe scările de marmură ca și când ar fi fost urmărit, sărind două scări o dată. Jivko se chinuia să țină pasul. La capătul scărilor, ofițerul a deschis ușa și a privit în podea în timp ce profesorul pensionar intra în birou. Apoi acesta a închis ușa.

Jivko s-a prezentat în fața secretarei și a pus trei cărți Tragedia Veacurilor pe biroul acesteia spunând: „Acestea sunt cadouri pentru comandant și pentru subalternii săi.”

Părăsind academia la scurt timp după, Jivko i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru experiența pe care i-a oferit-o fiind sigur de faptul că acel polițist chipeș care a coborât scările salvându-l, nu a fost altcineva decât un înger trimis din cer.

„Dumnezeu este măreț în dorința Lui de a salva oamenii” afirma Jivko. „Prietenul meu ceresc este așa de minunat!”

Traducere: Elisei Florea

Sursă știre & imagine: https://am.adventistmission.org/mqa20q1-8?fbclid=IwAR0tMqZoK8EZ-aEo8hCZuOxJZZZkQcpILRIfspENTLep29Lvw4ZntbPvVUs