Festivalul “Vreau sa cant” in Oltenia
În data de 30 martie 2014 la Biserica Adventistă Craiova “Centru” Departamentul de Tineret în colaborare cu Speranța TV a organizat cea de-a cincea ediție a festivalului „Vreau să cânt”. La eveniment, cei peste 50 de copii care au participat, prin interpretările vocale şi instrumentale au avut posibilitatea să-I aducă laudă lui Dumnezeu.
Emoţiile copiilor şi ale părinţilor, zâmbetele de apreciere a celor din sală precum şi atmosfera de sărbătoare au contribuit la crearea unor momente speciale, de referinţă pentru micii interpreţi. Dorinţa de a întrebuinţa talentul muzical a fost mare, dincolo de vârstă sau apartenenţa religioasă, dacă ţinem cont că cel mai mic participant a avut 3 ani şi că unii dintre copiii prezenţi nu au părinţii membrii ai bisericii adventiste. De asemenea, trebuie remarcat faptul că pentru alţi copii evenimentul nu a reprezentat prima aparaţie în public, căci de-alungul timpului au mai participat la concursuri școlare naționale unde au obţinut diferite premii.
La finalul fiecărei interpretări copiii au primit o diplomă și au fost felicitați pentru evoluţia lor. Bucuria organizatorilor va fi deplină când fiecare participant împreună cu membrii familiei vor primi diploma de apreciere din partea Cerului. Până la momentul acela nu rămâne decât varianta de a intona “cântările Sionului pe un pământ străin” (Ps. 137, 4) prin intermediul postului de televiziune Speranţa TV.
Florin Răduţ,
Director Tineret – Conferinţa Oltenia