ZIUA INTERNAȚIONALĂ ADRA
Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Dezvoltarea implică atât o acțiune cât și rezultatul acesteia. ADRA aprofundează nevoi, dezvoltă soluții, transformă cantitatea în calitate, promovează importanța unor relații pașnice în comunitate. Uneori, Refacerea este modul în care ADRA este alături de cel lovit de imprevizibil, oferind alinare și îmbunătățind calitatea vieții. De asemenea, Ajutorul presupune susținerea efortului și îndrumarea celui în nevoie fiind precedat de dorința acestuia de a face o schimbare.
Ne întâlnim în ultima vreme, parcă din ce în ce mai des, cu o mulțime de solicitări de a ajuta, apeluri umanitare de tot felul, în stațiile de autobus, la televizor, în presa scrisă, în mediul online, peste tot. Unii trec nepăsători, parcă imuni la astfel de situații, indiferent de natura lor. Alții intervin și vin cu soluția: ”Nu-i da omului pește, dă-i o undiță și învață-l să pescuiască!” Și totuși, dacă cineva vrea să ajute, în mod sincer, dezinteresat, se ridică întrebarea: pe cine să ajuți? Și cum? Într-o manieră care să aibă într-adevăr un impact pozitiv pe termen lung asupra situației beneficiarului.
Beneficiarii proiectelor ADRA România sunt persoane care dincolo de sărăcie și de condițiile grele în care trăiesc au dorința de a munci pentru a-și depăși condiția precară în care se află. Persoanele care sunt asistate de ADRA beneficiază de tot suportul necesar pentru a izbuti cu situația cu care se confruntă și pentru a trăi o viață mai bună, în condiții de siguranță în spațiul în care locuiesc și un mediu corespunzător pentru educația copiilor lor.
Bilanț de an 2018. Angajamentul organizației pentru anul 2018 este să răspundă rapid la situațiile de urgență și să fie acolo unde oamenii au nevoie de susținere, dar nu se poate face lucrul acesta fără susținerea voluntarilor, donatorilor și sponsorilor.
În anul 2018, ADRA România a schimbat 28.641 vieți prin asistarea diferitelor categorii sociale din 26 de proiecte specifice, astfel: 828 de persoane au primit asistență în dezvoltare economică, 8.158 copii au fost sprijiniți în educație și sănătate de bază, 235 de femei și copii au fost găzduiți și ajutați în lupta împotriva violenței, 241 de persoane au primit ajutor în urma unui dezastru natural, iar 19.179 de persoane au primit asistare în lupta cu sărăcia. În viața acestor persoane s-a putut intervenii datorită contribuției și implicării voluntarilor și donatorilor, pentru fiecare caz în parte.
Sâmbătă, 11 mai 2019 este Ziua Internațională ADRA! Sărbătorită an de an la nivel mondial, Ziua Internațională ADRA este o zi specială, o zi în care poți face o schimbare. Acceptă provocarea de a schimba o viață! Alege ca nevoile celor din jur să fie pentru tine ocazia în care să te implici în a ajuta pe cel în nevoie! Dăruiește pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor!
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice, o pot face:
- prin voluntariat,
- prin donații materiale,
- prin donații financiare în conturile ADRA,
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul dorit.
ADRA România
Material preluat de pe adra.ro/stiri.
Powered by WPeMatico