Info Adventist

Bunastarea comunitatii, tema Conferintei despre misiune a AdventHealth

Sunetele bogate ale acordeonului au umplut sala în care intrau conducătorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, membrii comitetului de conducere și membri ai echipei AdventHealth (Sistemul Adventist de Sănătate) reuniți în Maitland, Florida, Statele Unite, cu ocazia celei de-a XXIX-a ediții a Conferinței despre misiune, ce a avut loc în perioada 12-14 septembrie 2019.

Mai mult de 300 de persoane au participat la evenimentul centrat asupra misiunii AdventHealth de a „continua lucrarea de vindecare a lui Hristos” și care slujește ca platformă pentru participanții care pot împărtăși modalitățile prin care pot influența comunitățile în mijlocul cărora activează.

Tema conferinței din acest an a fost ”Tot ceea ce faceți…”, având la bază cuvintele lui Isus din Matei 25:35,36 și 40 și concentrându-se asupra rolului unui sistem de sănătate confesional în societate.

„Anul acesta, conferința a fost puțin diferită”, a spus Ted hamilton, vicepreședinte și director pentru integrarea misiunii al AdventHealth. „Ne-am reunit nu numai pentru a vorbi despre misiune, ci pentru a o demonstra și pentru a ne lupta cu întrebări la care nu avem neapărat răspunsuri.”

Conferința a început cu un dineu și cu discursul lui David Brooks, comentator binecunoscut și autor al The Second Mountain: The Quest for Moral Life [Al doilea munte: În căutarea unei vieți morale]. În deschiderea conferinței a avut loc și o ceremonie de premiere în cadrul căreia au fost recunoscute slujirea și devotamentul pentru misiune al echipelor din cadrul sistemului adventist de sănătate.

În cea de-a doua zi a conferinței, conducătorii și membrii comitetului de conducere al AdventHealth au participat la discuții de tip panel care s-au concentrat asupra îngrijirii în cadrul sistemelor confesionale de sănătate și a rolului lor prezent și viitor în cadrul comunităților. Experiențele relatate în seara aceleiași zile au ilustrat modul în care misiunea AdventHealth poate schimba o persoană, o echipă, comunitatea și chiar lumea.

Conferința s-a încheiat sâmbătă, cu serviciul de închinare în cadrul căruia au fost prezentate inițiativele AdventHealth din afara Statelor Unite și predica susținută de Jimm Bunch, Președinte al AdventHealth Hendersonville.

„Sunt de 30 de ani parte a sistemului adventist de sănătate și în toți acești ani declarația noastră de misiune a rămas neschimbată, „continuând lucrarea de vindecare a lui Hristos”, a spus Bunch în cadrul predicii. „Este o misiune inspirată de Dumnezeu, iar până acum am acordat cea mai multă atenție cuvintele „lucrarea de vindecare a lui Hristos”. Conferința aceasta m-a făcut să mă gândesc la primul cuvânt, «continuând», sau «extrapolând», a spus el.

Sursa: Adventist Review

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *