Nu îmi e dor de plaje, de ukulele sau de nucile de cocos. Îmi e dor de oamenii pe care i-am lăsat în Saipan, în Comunitatea Insulelor Mariane de Nord, atunci când m-am întors din misiune. Îmi e în mod deosebit dor de Jonah, unul dintre cei mai dragi prieteni pe care i-am avut vreodată.

Jonah e un uriaș cu mâini mari și bătucite după o viață de muncă mai întâi ca marinar, iar apoi ca muncitor într-o centrală electrică. După pensionare, Jonah repară motoare mici. Dacă cineva îi duce o drujbă sau o coasă electrică stricată, Jonah o duce în atelierul lui, meșterește la ea timp de câteva zile, după care funcționează ca nouă.

Jonah e și cel mai umil și cel mai binevoitor om pe care l-am cunoscut vreodată. La biserică îi place să salute și să îmbrățișeze pe toată lumea. Tunde iarba și curăță scaunele – face orice e nevoie pentru a ajuta. Vrea să facă parte din biserica lui Dumnezeu, indiferent dacă ceea ce face e important sau neînsemnat.

L-am întâlnit pe Jonah când am ajuns în Saipan pentru a fi misionar. Una dintre bisericile adventiste locale tocmai cumpărase un teren pentru a construi o casă de rugăciune pentru noii credincioși. Terenul se afla în satul lui Jonah, iar el era peste măsură de entuziasmat. Cu un zâmbet larg mi-a spus: „Voi ajuta la construirea bisericii lui Dumnezeu!”

Nu știam la ce se gândea Jonah, pentru că suferea deja de o infirmitate gravă. Trebuia să se ajute de două bastoane pentru a se deplasa, iar fiecare pas pe care îl făcea era însoțit de o durere cruntă. Mi-l imaginam stând la umbră, cântând la ukulele, și încurajându-ne pe noi ceilalți.

Dar când am început proiectul, Jonah a venit la muncă. Cu un baston într-o mână și o macetă în cealaltă, bătrânul nu a precupețit niciun efort. Învârtind maceta cu toată puterea, iar apoi cărând șchiopătând tufișul până la grămada de lemne de ars, ne-a ajutat să terminăm mai repede de curățat hățișul care acoperea terenul.

Dar cea mai dificilă parte abia urma. Câțiva muncitori s-au rugat de Jonah să nu lucreze și la ridicarea clădirii. „Nu”, a răspuns el ferm, „voi ajuta la construirea bisericii lui Dumnezeu.”

Jonah se târa pe palme și pe genunchi pe terenul stâncos, târând bolțari și găleți de ciment până la baza unei scări, de unde li le ridica celor care construiau zidurile. Era dureros de privit, însă, zi după zi, am devenit martorii unui miracol.

Jonah nu se mai târa, ci șchiopăta, iar în cele din urmă a ajuns să meargă. Pe măsură ce a muncit, Dumnezeu i-a reînnoit puterea. Privindu-l pe Jonah, care a renunțat la baston și mergea din nou asemenea unui tânăr, toți muncitorii erau martori ai puterii lui Dumnezeu.

Și Jonah a continuat să meargă. Cu forțe noi, a ajuns la ușile caselor multora dintre prietenii săi. Când îl întrebau unde îi sunt bastoanele, el le răspundea: „Dumnezeu m-a vindecat pentru a ajuta la construirea bisericii Lui.” Și-a împărtășit umila mărturie cu privire la modul în care ajunsese să Îl cunoască pe Isus și cum Dumnezeu i-a răspuns rugăciunii lui de a exista o biserică în satul lui. „Vă rog, prieteni, veniți să vă închinați împreună cu noi!”

În urma invitațiilor și a mărturiei lui Jonah, mulți oameni au participat la prezentările biblie care au avut loc la biserică și și-au predat inimile lui Isus. La scurt timp au fost botezați, iar mica grupă a crescut tot mai mult.

Privind în urmă, pentru mine, vindecarea lui Jonah și transformarea lui într-un misionar a fost ca și cum Dumnezeu ar mai fi scris un capitol în Biblie. Nu voi uita niciodată lecția învățată cu privire la a da tot ce ai și a avea încredere în Dumnezeu.

Sursa: Adventist Review