Ateismul este o realitate atât de prezentă în societate încât se crede că el există dintotdeauna. Dar, ca orice curent de gândire, are și el o istorie…

O ISTORIE A ATEISMULUI, de Ovidiu Morar, Editura Herald, Colecția Cultură & Civilizație. 2018…

Ovidiu Morar  (n.1967, Suceava) este un scriitor, eseist și publicist român.

Este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, membru al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cercetător al avangardelor literare din România și Europa, a prezentat numeroase comunicări pe această temă la colocvii și conferințe internaționale organizate la București, Cluj, Iași, Praga, Ierusalim, Cernăuți, Veneția etc.

Colaborează cu numeroase reviste de profil: „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Viața românească”, „Contemporanul”, „Euresis”, „Apostrof”, „Pro Saeculum”, „Hyperion”, „Familia”, „Bucovina literară”, „Philologica Jassyensia”, „El genio maligno”, „Caietele avangardei”, „Caietele Tristan Tzara”, „Meridian critic”.

A publicat o serie de lucrări: Avatarurile Suprarealismului românesc(2003); Suprearealismul românesc(2014); Avangardismul românesc( 2005); Scriitori evrei din România(2006); Ipostaze ale modernismului poetic(2015); Literatura în slujba Revoluției(2016).

Alexandru Anghel, în prefața lucrării notează: „Ideea de a scrie o istorie a ateismului cred că echivalează, în definitiv, cu încercarea de a surprinde opoziția față de autoritate și față de irațional, iar în acest caz autoritatea este eminamente cea eclesiastică. Apariția unei astfel de cărți într-un spațiu intelectual românesc ce se află în plină gâlceavă a tradiției cu modernitatea sau a revelației cu rațiunea și știința este cât se poate de bine-venită. Ideile mijlocite de scriitura austeră și percutantă a lui Ovidiu Morar și-au păstrat în marea lor majoritate prospețimea și forța argumentativă.”(p.7).

Zice autorul despre subiectul său: „În istoria gândirii, ateismul ocupă un loc special, fiind încă tratat cu rezervă sau chiar cu ostilitate. Explicația acestei mefiențe, fără îndoială regretabile din punct de vedere intelectual, e simplă totuși: câtă vreme religia, sau mai exact credința într-o putere nevăzută mai mult sau mai puțin personală, continuă să joace, în societatea umană, un rol major, ideologia care o contestă va fi în mod natural dezavuată de instituțiile care o susțin, de Biserică în primul rând, dar și de altele interesate, din varii motive, de perpetuarea fenomenului religios.”(p.11).

Pentru o înțelegere delimitativă a termenului de ateism, autorul menționează: „rezultă că ateismul poate fi definit în sens larg ca negația, din perspectivă rațională, a credințelor în supranatural, iar în sens restrâns ca negația ideii de religie, adică de instituționalizare a credinței. El reprezintă un mod de gândire eminamente critic în raport cu modul dogmatic propriu spiritului religios (care înseamnă admiterea  ca adevăruri incontestabile a unor idei, id es dogme, impuse de autoritatea eclesiastică), opunând rațiunea (înțeleasă ca ne-credință) credinței oarbe, iraționale.”(p.15).

Autorul adoptă o construcție simplă a lucrării, mergând pe firul istoriei și folosind marile împărțiri ale epocilor:

• Antichitatea;
• Evul Mediu și Renașterea;
• Iluminismul;
• Epoca modernă și contemporană,

Încheind cu un capitol de Concluzii și, evident, Bibliografia.

O lectură folositoare, chiar și numai pentru a înțelege punctul de vedere a ateismului și rațiunile apariției și perenității lui.

Lectură atentă și iscoditoare…

Dr. Valeriu Petrescu