Misiune

Clubul Mămica înțeleaptă – Drobeta Turnu-Severin

Mama aproape că nu-și dă seama că urmarea educării judicioase  a copiilor ei străpunge cu o asemenea tărie vicisitudinile acestei  vieții, trecând dincolo, în viața viitoare, veșnică. E. White

19 ianuarie 2016 a fost o zi de poveste pentru mămicile şi copiii participanţi la Clubul Mickey din incinta complexului comercial Decebal. Chiar natura şi-a pregătit parcurile, străzile cu pulbere argintie revărsată din belşug într-un peisaj de iarnă ca-n basmele copilăriei. Aproximativ 20 de mămici, însoţite de copiii lor, s-au bucurat de cele două ore de consiliere, părtăşie, schimb de experienţe, toate pe tema gestionării înţelepte a Crizelor de furie la copii.

Seminarul interactiv a fost condus de Valentina Ciurea (mediator) şi de Elena Ghiţă (invitat – psihoterapeut, specializat în domeniul familiei). Mămicile au plecat cu o comoară de înţelepciune redescoperită: gestionarea optimă a crizelor de furie ale copiilor depinde mereu de propria gestionare a emoţiilor; gândurile și sentimentele mamelor vor avea o influență puternică asupra  moștenirii  pe care o dau copiilor; păstrarea sufletului mamelor într-o atmosferă curată şi sfântă, după Cuvântul lui Dumnezeu, va duce la acelaşi efect şi asupra sufletelor preţioase ale micuţilor; cea mai duioasă legătură de pe pământ este cea dintre o mamă şi un copil; cum sunt mamele, aşa sunt şi copiii.

Copiii şi-au însuşit cele trei reguli de aur ale manifestării emoţiilor de furie: Nu-ţi faci rău ţie. Nu faci rău persoanelor din jur. Nu distrugi obiectele din jur. Jocul, bunătăţile culinare care au însoţit clubul le-au făcut mai uşor respectarea angajamentului luat în faţa mamelor, cel puţin pentru câteva zile.

Întâlnirea, discuţiile personale cu psihoterapeutul, formularea deschisă a propriilor impasuri în educaţia copiilor ar mai fi continuat încă mult timp, dacă noaptea ar mai fi zăbovit puţin, cu clipele ei, printre fulgii jucăuşi, dăruiţi de Cer pământenilor. Vocea profetică a finalizat: Influenţa mamei ajunge până în veşnicii. Ce nobilă responsabilitate!!!

 

Daniela Zaharia, prof. Limba Română