Info Adventist

Botez în Croația în ciuda izolării produse de pandemie

Acesta a fost un botez neobișnuit care în micul sat Utolica din Croația, la puțin mai mult de 60 de mile (96.6 km) distanță, sud de Zagreb, lângă granița cu Bosnia și Herțegovina, a devenit un eveniment mic dar important.

Marijan Plačković, persoană care trăia în acea regiune, începuse să studieze Biblia înainte de apariția crizei produse de coronavirus. Pe baza cunoștințelor și a experienței pe care o avea cu Dumnezeu, a luat decizia de a-l accepta pe Hristos și a de mărturisi public acest lucru prin botez.

El participa regulat la serviciile religioase ale unei biserici locale din Sunja și plănuia să fie botezat acolo. Totuși, pandemia provocată de coronavirus i-a încurcat planurile, toate bisericile fiind închise temporar. În ciuda acestui lucru, pasiunea lui pentru Hristos a fost așa de mare încât nu a dorit să aștepte.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea locală a fost pusă în situația de a respecta regulile de sănătate decretate de comitetul național de administrare a crizei dând curs, în același timp, cererii lui de a se boteza.

Închinarea în biserică nu era posibilă, dar Daniel Purda credea că există o cale. În Sabatul din 28 Martie 2020, a adunat doar trei martori din biserica locală. Păstrând distanțele sociale, au ținut un serviciu religios privat în curtea din spate a casei lui Marijan, din Utolica. Ei au creat un bazin improvizat pe care l-au umplut cu apă. Pastorul s-a apropiat de bazin și urmând regulile de protecție împotriva virusului, l-a botezat pe bărbat.

Cu toate că din cauza pandemiei provocate de coronavirus au fost prezente la eveniment doar patru persoane, botezul a produs bucurie atât unui număr foarte mare de oameni care au auzit de el, cât și întregului Cer.

Membrii bisericii au fost foarte impresionați de exemplul pozitiv pe care noul lor frate în Hristos l-a oferit prin dorința lui de a nu amâna această decizie importantă în ciuda circumstanțelor dificile. Acceptarea iertării lui Dumnezeu și intrarea într-un legământ cu Isus nu cunoaște limitări pământești sau obstacole. Respectând regulile de protecție în timpul pandemiei, pastorul va organiza momentul de „Bun Venit” în biserică la o dată ulterioară, atunci când serviciile de închinare vor fi reluate.

Sursă: Adventist News Network

Articolul Botez în Croația în ciuda izolării produse de pandemie apare prima dată în Biserica Adventistă.

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *