Evenimente

Conventia liderilor de licurici si exploratori

Scriitorul francez Victor Hugo spunea că “fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm.” Învăţătura din citatul anterior este valabilă dacă adulţii sunt motivaţi şi instruiţi pentru a sluji copii. Astfel  Departamentul de Tineret al Conferinţei Oltenia a organizat în perioada 6-9 februarie 2014,  la Centrul de Tineret de la Moeciu, Convenţia liderilor de licurici şi exploratori .Tema  întâlnirii a fost Copilul între digital şi spiritual, iar prezentările, atelierele şi discuţiile au vizat implicarea instructorilor pentru ca generaţia tânără să petreacă  mai puţin timp în faţa ecranului şi să participe la întâlnirile din cadrul programelor de licurici şi exploratori. Cei prezenţi au apreciat atmosfera plăcută, specializările şi materialele primite, aşa după cum au menţionat în fişele de evaluare de la finalul convenţiei. Mai mult decât atât, participanţii, şi-au exprimat dorinţa ca pe viitor să fie organizate mai multe întâlniri care să promoveze lucrarea pentru copii.La convenţie au fost prezenţi din partea Uniunii de Conferinţe, Daniel Chirileanu,  directorul  Departamenului de Tineret şi Cristina Neagu, coordonatorul  programului de exploratori la nivel  naţional. Momentele spirituale, discuţiile din cadrul grupelor formate, traseul şi angajamentele rostite la focul de tabără au sensibilizat inimile celor prezenţi. “Este timpul să slujim mai bine copiii din  propriile biserici” a reprezentat hotărârea luată  într-un fel sau altul de fiecare participant.

Dincolo de atmosfera plăcută de la convenţie organizatorii îşi propun ca pe viitor să conştiientizeze adulţii din biserici de importanţa lucrării cu cei mici pentru ca la următoarele evenimente să participe mai multe persoane.  Prin urmare, afirmaţia “fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm” rămâne valabilă şi în secolul al XXI-lea. Viitorul va arăta cine a avut “urechi să asculte” şi cine a fost indiferent faţă de slujirea copiilor.


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *