Info Adventist

Declarație a Diviziunii Intereuropene cu privire la problemele refugiaților

De luni de zile, aproape în fiecare zi, prima pagină a ziarelor din Europa și din afara ei scriu despre tragedia care are loc în pe malurile Mediteranei. Acolo ajung refugiații de pe coastele Africii cu speranța că disperarea lor a luat sfârșit.

Din nefericire, nu este așa. Mulți refugiați nu știu ce îi așteaptă de-a lungul exodului lor. Din nefericire, sunt implicați copii nevinovați care sunt forțați să treacă printr-o tragedie pe care, dacă vor supraviețui, o vor porta cu ei pentru totdeauna.

Situația migranților continuă să fie una traumatizantă.

Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea de pe teritoriul Diviziunii Intereuropene își exprimă întristarea cu privire la știrile cu privire la suferința și moartea unui număr atât de mare de migranți. Nu suntem insensibili la durerea celor care nu sunt salvați, în mod deosebit la privirea părinților care își văd copiii înecându-se sau a copiilor care își văd părinții înecându-se.

Nu suntem insensibili la imaginile copiilor fără viață publicate în ziare. Este o situație îngrozitoare și inacceptabilă.

În timp ce conducătorii sunt ocupați dezbătând pe marginea soluției potrivite, care pare a fi din ce în ce mai îndepărtată, lista celor care se îneacă devine din ce în ce mai lungă.

În calitate de reprezentanți ai Bisericii Adventiste ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la prelungirea acestei tragedii și facem apel la toți liderii responsabili de găsirea unei soluții adecvate pentru găsirea oricărei soluții posibile pentru stoparea acestui masacru.

În calitate de creștini și credincioși, nu putem și nu vom rămâne insensibili la nicio viață umană curmată în mod atât de violent, mai ales când este vorba de copii.

Înțelegem cât este de important ca guvernele să își protejeze granițele, însă le cerem conducătorilor înșiși să țină cont de importanța intervenției lor hotărâte.

Suntem conștienți de faptul că majoritatea migranților caută adăpost din cauza disperării care i-a asaltat un timp atât de îndelungat. Nimeni nu dorește să își părăsească țara, orașul în care s-a născut și a crescut. Nu vorbim despre obiceiuri, ci mai degrabă despre nevoi ce trebuie împlinite și de protecție. Iar atunci când acestea nu sunt împlinite apare disperarea, care îi poate împinge pe oameni chiar și să sară în gol. Din nefericire, mulți dintre ei nu vor mai putea niciodată să vorbească despre toate acestea.

Nu este greu de imaginat starea de spirit a celor care pornesc în călătoria pe mare forțați să urce în ambarcațiuni despre care știu că nu sunt sigure. Dar, din păcate, fugii de tortură, de violență inutilă, și de sclavia cu care s-au confruntat în timpul exodului lor, li se adaugă și disperarea. Nu suntem insensibili la acest scenariu.

Biserica Adventistă a hotărât să marcheze o zi internațională dedicată migranților, să îi întâlnească, să îi facă să vorbească, să îi invite să ne facă să înțelegem motivul din spatele curajoaselor lor alegeri. Poveștile lor nu au nevoie de comentarii.

În toată lumea, dar în mod deosebit în Europa, ADRA (Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor) își oferă sprijinul în împlinirea nevoilor migranților acolo unde și când este posibil. Vă puteți familiariza cu acțiunile lor pe canalul YouTube al Diviziunii Transeuropene.

În Biblie, problema migranților este exprimată în mod clar de Domnul Însuși, care face apel să nu fie trecuți cu vederea cei care sunt forțați să își părăsească țara.

În calitate de reprezentanți ai Bisericii Adventiste, facem apel la toate autoritățile, religioase sau de altă natură, să ni se alăture în rugăciune pentru a-I cere Domnului să îi convingă pe cei care trebuie să intervină să o facă cât mai repede și cât mai hotărât.

Sursa: Diviziunea Intereuropeană

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *