Misiune

Evanghelizare in Pitesti

În perioada 4 – 19 octombrie, Biserica Adventistă din Pitești a fost gazda evenimentului evanghelistic “Quo Vadis Domine?” susținut de pastorul Valentin Dănăiață din Loma Linda, California. Prezentările captivante au debutat cu răspunsuri la provocările vieții moderne, continuând cu dezvoltarea subiectelor majore ale Scripturii. Revenirea Mântuitorului a fost mesajul plin de speranță care a animat inimile tuturor celor prezenți la finalul programului.

 Influenta Duhului Sfânt, mesajul biblic, muzica, atmosfera caldă și prietenoasă i-au ajutat pe cei aproximativ 35 de participanți să se apropie mai mult de Cuvântul Întrupat cât și de cel scris, invitații manifestându-și dorința de a pătrunde mai mult în tainele revelației.
  Momentul evanghelistic a culminat cu o seară specială dedicată musafirilor care au participat în final și la o masă de părtășie ce a întregit tabloul frumos al evenimentului.
Emanuel Filișanu,
pastor asistent Pitești