Info Adventist

Poziția Bisericii Adventiste din România cu privire la evenimentele din Bologna, Italia

În ultimele zile au apărut în spațiul public mai multe imagini și informații cu privire la semnarea unui document interconfesional de către Giovanni Caccamo, pastor al Bisericii Adventiste din Bologna, Italia. S-a vorbit despre acest moment că ar fi primul pas spre constituirea unui Consiliu Interconfesional al Bisericilor din Bologna.

În urma informațiilor apărute în online, Departamentul de Comunicare al Bisericii Adventiste din România a dialogat pe marginea acestui subiect cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Italia, dar și cu Diviziunea Inter-Europeană.
După acest dialog, Biserica Adventistă din România poate face urmatoarele precizări:
Diviziunea Inter-Europeană a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, prin vocea președintelui Mario Brito, declară că nu susține și nu recunoaște un astfel de document. În același timp a cerut Bisericii Adventiste din Italia un punct de vedere oficial ce va fi redactat în perioada imediat urmatoare.

În ce privește Biserica Adventistă din Italia, aceasta a informat Biserica Adventistă din România, prin intermediul secretarului Bisericii Adventiste din Italia, Andrei Crețu, că documentul semnat de pastorul din Bologna conține mai multe decizii apărute în urma discuțiilor între liderii locali din diferite biserici, de pe un teritoriu restrâns, la care a participat din proprie inițiativă și pastorul adventist, dar nu ca reprezentant oficial al Bisericii Adventiste. Documentul semnat nu reprezintă o poziție a Uniunii Italiene. De asemenea, precizează reprezentul Bisericii Adventiste din Italia Andrei Crețu, acesta este un document care nu condiționează Biserica Adventistă și care se dorea a fi un element pentru viitoare discuții, așa cum apare scris în el. Pastorul Giovanni Caccamo, prezent la evenimentul incriminat, nu ocupă în prezent o poziție de conducere în cadrul Bisericii Adventiste din Italia, fiind pastor în zona Bologna. În urmă cu opt ani acesta a ocupat poziția de secretar al Uniunii Italiene.

Precizăm și faptul că Biserica Adventistă din Italia nu interzice pastorilor participarea la „Săptămâna de rugăciune” a tuturor cultelor. În Italia aceasta este o practică de 30 de ani, iar fiecare pastor este liber să aleagă dacă participă sau nu. Asta nu presupune și semnarea anumitor documente, așa cum s-a întâmplat în cazul de față.

De asemenea, Comitetul Uniunii de Conferinţe a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea dorește să precizeze clar poziția Bisericii Adventiste din Romania, delimitându-se de orice fel de evenimente cu caracter ecumenic. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea rămâne fidelă adevărurilor prezentate de Scriptură în ce privește interpretarea profetică regăsită în cărțile Daniel și Apocalipsa. Adventiștii au fost întotdeauna în favoarea dezvoltării unor bune relații cu alte biserici sau grupuri religioase, rămânând credincioși propriei misiuni și convingeri. Deși Adventiștii respectă alți creștini, ei cred că Dumnezeu i-a chemat să îndeplinească o misiune specifică și să proclame un mesaj special pentru ultimele zile. Ei nu se simt amenințați în cadrul unor întâlni cu alți lideri creștini, ba din contra, acestea le oferă o mare oportunitate de a face mai bine cunoscută și a-și împărtăși misiunea, fără a-și compromite identitatea sau credința. Reiterăm faptul că agenda adventistă nu prevede ecumenismul, ci noi construim relații bune și decente. În ultimii ani, conducătorii și teologii adventiști de la nivel mondial au avut ocazii de a dialoga cu reprezentanți ai altor biserici. Aceste experiențe au fost benefice, dând naștere la respect reciproc. În aceste ocazii au fost recunoscute noi dimensiuni și s-au deschis noi perspective misionare. Însă, în primul rând, a fost întărită credința în mesajul adventist a celor care au participat la aceste dialoguri. Adventiștii nu au de ce să aibă complexe de inferioritate. Este un privilegiu să fii adventist de ziua a șaptea și să știi că fundamentele teologice și organizaționale ale bisericii sunt sigure și ferme.

Departamentul de Comunicare al Bisericii Adventiste din Romania.

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *