Misiune

Primeste, daruind…

În apropierea datei de 8 martie, am fost implicat într-o activitate cu caracter social, prin care am dorit să transmit un gând de bine doamnelor din oraşul Videle. Aşadar, am cumpărat de la Sola Scriptura 50 de felicitări ce conţineau patru tipuri de caracteristici: suflet bun, sensibilă, gingaşă şi delicată, iar pe verso am scris câte un mesaj personalizat. Însoţit de fetiţa mea Sara (4 ani), am intrat în mai multe instituţii din oraş: policlinică, primărie, poliţia locală, şcoală, poştă şi magazine. Am fost martori ai unor reacţii deosebite manifestate prin diferite emoţii pozitive – de la zâmbet la recunoştinţă profundă şi chiar lacrimi de bucurie. Doamna Anişoara Bârsoianu, şef în poliţia locală, a declarat: „apreciem mult faptul că în fiecare an oferiţi doamnelor  mici atenţii ce au menirea de a aduce un strop de fericire”.

Unele dintre doamnele vizitate au acceptat invitaţia de a participa la Clubul de sănătate din 7 martie. Cele 35 de locuri  ale sălii au fost ocupate înainte de începerea programului iar invitatul special a fost pastorul Marius Munteanu, preşedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

Ulterior, în weekend-ul din 13-15 martie am organizat o excursie la Moeciu împreună cu persoanele care participă la clubul de sănătate Videle. Acolo l-am avut ca invitat pe fratele Florian Ristea, care a prezentat vineri seara, respectiv sâmbătă dimineaţa, 2 seminare. În după-amiaza zilei de sabat ne-am organizat pe grupuri şi am parcurs un traseu montan pe jos, bucurându-ne în felul acesta de frumuseţea cadrului natural în care ne aflam şi de beneficiile acestuia.

Sâmbătă seara programul s-a diversificat prin contribuţiile planificate sau spontane ale participanţilor.  Aceştia au recitat poezii, au cântat şi au prezentat experienţe din viaţa personală de părinte. La final, fiecare a primit cartea „Degeaba cântă cucuveaua”, alături de o felicitare personalizată „Sola Scriptura”.

Excursia s-a încheiat duminică prin atingerea a două obiective turistice: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov. Cele 33 de persoane au apreciat calitatea întregului program şi şi-au exprimat dorinţa de a mai participa la astfel de evenimente.

Aron Marian, misionar Videle