Info Adventist

Un nou centru de influență destinat comunității chineze din Honduras a fost inaugurat

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Honduras a inaugurat primul centru de influență pentru comunitatea din Tegucigalpa la începutul lunii Martie 2020. Noul centru va oferi servicii pentru numeroase familii chineze din Honduras. Liderii Ambasadei Republicii Populare Chineze au participat la eveniment.

„Este un vis devenit realitate”, a spus Adan Ramos, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Honduras. „Am lucrat mai mult de un an pentru a deschide un centru în care să slujim comunitatea chineză din zonă.”

Scopul centrului este de a oferi Bisericii oportunitatea de a învăța cât mai mult despre cultura Chinei și de a presta servicii, precum cursuri de limbă mandarină, pentru generația tânără astfel încât aceasta să se atașeze din nou de cultura lor. Clase de limbă spaniolă, cursuri despre stilul de viață, clase de gătit, și activități de recreere se vor desfășura în acest centru, au afirmat liderii bisericii.

Ambasadorul Republicii Populare Chineze din Honduras, Ingrid Hsing, a mulțumit Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea pentru inițiativa de a uni și ajuta populația chineză care este în număr de peste 7000 în toată țara.

„Poate fiecare dintre noi are credința lui, dar lucrul important este să acceptăm că există un Dumnezeu care ne ajută și ne conduce pe calea cea bună”, a spus Hsing. „Împreună putem face lucruri bune pentru comunitate”, a mai adăugat ea. De asemenea, Hsing a oferit liderilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea asigurarea că împreună cu toți colegii ei de la ambasadă va sprijini centrul nou deschis și proiectele pe care acesta le va desfășura.

Elie Henry, președintele Diviziunii Inter-Americane, a vorbit la ceremonia de inaugurare. El a încurajat conducătorii să primească imigranți sau alte grupuri în Honduras și să le slujească.

„Centrul acesta este oportunitatea Bisericii de a-și reafirma credința în puterea acțiunii și în faptul că toți care vin sunt iubiți, acceptați și integrați în viața din Honduras” afirma Henry.

„Noua instituție a devenit al treilea centru de influență pentru comunitatea chineză din Diviziunea Inter-Americană”, a prezentat Samuel Telemaque, directorul Departamentului de Misiune al Diviziunii Inter-Americane. Un alt centru funcționează de mai mult de trei ani în Republica Dominicană, și altul în Panama.

Centrul va fi condus de pastorul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Hsiang-Po Chang și de soția sa, Mei Yu Lai, care au ajuns în Honduras în Noiembrie anul trecut și care vor preda, printre alte materii, și mandarina.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Honduras are mai mult de 96 000 de membri care se închină în 698 de biserici și grupe. Biserica administrează, de asemenea, un spital și 25 de școli primare și gimnaziale.

Sursă: Adventist World

Articolul Un nou centru de influență destinat comunității chineze din Honduras a fost inaugurat apare prima dată în Biserica Adventistă.

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published.