Info Adventist

100 de ani pentru România, 100 de ani pentru ADRA sărbătoriți prin a 10-a intervenție umanitară de solidaritate internațională cu refugiații

În perioada 28 aprilie – 10 mai 2018, s-a desfășurat a 10-a intervenție umanitară de solidaritate internațională cu refugiații în cadrul proiectului ADRA ”Speranță pentru imigranți” în Erbil, Irak, cu sprijinul a 20 voluntari ADRA România, care au oferit asistență medicală, psihologică și educațională în cadrul singurului spital ADRA, într-o regiune cu 100.000 de refugiați.

După intervenția umanitară a echipei ADRA România de la începutul lunii noiembrie 2017, situația întâlnită în Irak a determinat voluntarii să se reîntoarcă în tabăra de refugiați Hasan Sham U2, situată la 20 de km de orașul Mosul, pentru a-i sprijini pe cei găzduiți și adăpostiți pentru o perioadă din calea războiului. Pe lângă asistarea medicală și psihologică, au fost realizate activități educaționale în funcție de vârsta și genul participanților. Copiii și tinerii participanți la activități s-au bucurat de lucruri noi, activități specifice taberelor.

Dincolo de barierele lingvistice și culturale, refugiații asistați și voluntarii ADRA România din cea de-a 10-a intervenție umanitară de solidaritate internațională cu refugiații transmit împreună câteva dintre lecțiile marii uniri:
• prietenia și amabilitatea nu țin de culoarea pielii, ci ele izvorăsc dintr-o inimă plină de bunătate;
• nu îți trebuie mult din punct de vedere material ca să fii fericit, ci poți să te bucuri de lucrurile mici pe care le primești în viață;
• atunci când ai impresia că ai ajuns la capăt, trebuie să continui să lupți pentru visul tău și
• chiar dacă este greu, nu trebuie să abandonezi niciodată lupta pentru un viitor mai bun și mai frumos.

Una dintre nevoile sesizate cu ocazia primei intervenții umanitare ADRA România de solidaritate cu refugiații din Irak a fost lipsa accesului la cărți a refugiaților și dorința acestora de a-și continua educația. În perioada dintre cele 2 intervenții umanitare, voluntarii ADRA România, sensibilizați de nevoia educațională a copiilor, au colectat cărți primite ca donație, înființând, în timpul deplasării din noiembrie 2017, o bibliotecă cu aproximativ 300 de cărți. Și în acestă ocazie, a fost completat necesarul de cărți al bibliotecii înființate în tabăra de refugiați.

„Acest proiect are un loc special în inima mea, atât prin acțiunile realizate, cât și prin persoanele care se implică dând la o parte prejudecăți și punând de-o parte din timpul lor pentru această activitate. O echipa de 20 de voluntari ADRA, dintre care și cadre medicale de diverse specializări, ne-am deplasat pentru a 3-a oară în tabăra de refugiați Hasan Sham. Chiar dacă drumul este lung, atunci când ajungem în tabără, căldura cu care suntem primiți ne umple inima. Zâmbetele copiilor, recunoștința tinerilor care descoperă lucruri noi prin intermediul instructorilor specializați în multiplele tabere de copii și tineri din România, îmbrățișările calde ale pacienților care tocmai au scăpat de o durere sau de o povară sufletească… toate acestea fac proiectul ADRA „Speranță pentru imigranți” o sursă de motivație și bucurie interioară.

Am sărbătorit, departe de România, dar aproape de oameni, 100 de ani pentru România, 100 de ani pentru ADRA, culegând sute de zâmbete de pe fețele refugiaților din Irak pe care i-am slujit… românește” a declarat Mihai Brașov, Asistent Manager Voluntar, Coordonator proiect ADRA ”Speranță pentru imigranți”.

„Am fost primiți cu mult entuziasm și deschidere atât de către personalul medical cât și de copiii care ne-au înconjurat dornici să ne cunoască și să se implice în activitățile propuse. Zâmbetele largi și strângerile de mână ne-au convins că suntem în locul în care este nevoie de noi. Ne dorim din toată inima ca implicarea noastră din aceste zile să aducă speranță și pe aceste meleaguri. Intervențiile medicale pentru cele câteva sute de beneficiari din această perioadă, unele desfășurate cu dovezi clare ale Providenței, zâmbetele apărute pe fețele triste ale copiilor și determinarea voluntarilor de a repeta acest tip de experiență sunt argumente pentru o misiune împlinită cu succes” a declarat pastorul Robert Mandache, Voluntar ADRA România și Secretar Executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea – Conferința Muntenia.

„Soare puternic, zâmbete împletite cu îmbrățișări, suferință purtată cu demnitate, vise năruite și speranțe care încep sa prindă aripi… Așa aș defini experiența pe care am trăit-o câteva zile împreună cu alți 19 voluntari din România în tabăra de refugiați Hasan Sham din Irak. Pentru mine personal, a fost un proiect cu mari provocări, dar în același timp cu lecții prețioase de viață învățate. Dragostea adevărată are capacitatea de a trece dincolo de granițele impuse de oameni, iar sentimentul că am reușit să aducem un strop de bucurie celor pentru care am lucrat, mi-a dat împlinire și un nou sens în lucrarea pentru oameni. Nu voi uita niciodată ochișorii copiilor nevinovați din tabăra de refugiați, lacrimile văduvelor de război sau întrebările fără răspuns întipărite pe chipul bărbaților care și-au pierdut casele și, odată cu ele, identitatea și sensul” a declarat Gabriela Istrate, Asistent social și Coordonator proiecte ADRA în zona Moldova și Bucovina.

Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, formând România Mare sau România Interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României.

Istoria ADRA este bogată în mărturia unei biserici motivate încă de la începuturile ei de iubirea pentru oameni. Într-un cuvânt, rădăcinile agenției pot fi urmărite în timp până în anul 1918, când Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea la nivel mondial a strâns fonduri pentru ajutorarea europenilor afectați de primul război mondial.

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, prin proiectul ”Speranță pentru imigranți” recunoște umanitatea în această criză a refugiaților, cât și valoarea fiecărui om implicat. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile. Prin activitățile sale specifice, ADRA dorește minimalizarea impactului acestei situații copleșitoare și de nesuportat pentru câți mai mulți bărbați, femei și copii.

Mai multe imagini despre a 10-a intervenție umanitară ADRA România de solidaritate internațională cu refugiații puteți vizualiza pe pagina Facebook:
https://www.facebook.com/pg/adra.romania/photos/?tab=album&album_id=10155763671487029
https://www.facebook.com/pg/adra.romania/photos/?tab=album&album_id=10155754313632029
https://www.facebook.com/pg/adra.romania/photos/?tab=album&album_id=10155751960867029

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.























ADRA România

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *