Info Adventist

„Dacă punem misiunea pe primul loc, banii vor veni”

Ce legătură este între un concurs de stors lămâi cu misiunea adventistă?

Una strânsă, spune secretarul executiv al Bisericii Adventiste mondiale G.T. Ng. După cum îi este specific, Ng a început prezentarea raportului secretarului din cadrul Consiliului anual cu o anecdotă.

În acest concurs ipotetic, niciun campion național din lume nu a reușit să stoarcă și ultima picătură din zeama unei lămâi. Apoi, o persoană din public a reușit să o facă și a fost declarată campioană.

Șocați, organizatorii au întrebat: „Cine ești?”

„Sunt trezorier”, a răspuns omul.

„Pentru misiune avem nevoie de multă zeamă de lămâie”, a spus Ng.

Efectul de bumerang

Dar s-ar putea ca banii să nu fie cel mai important element al misiunii, a subliniat Ng. Cel mai important element, a spus el, este prioritizarea misiunii, ceea ce se va reflecta și în buget.

Menționând un scurt episod din istoria Bisericii, Ng i-a amintit audienței că atunci când a avut loc prima colectă anuală pentru misiune, în anul 1897, Biserica a decis ca misiunile din țară să primească o treime din suma adunată, iar celelalte două treimi să fie folosite pentru misiunile din străinătate. După câțiva ani, multe biserici locale au început să trimită până la jumătate din darurile lor pentru misiunile din străinătate.

Ng a citat-o pe pioniera adventistă Ellen G. White, care a vorbit de mai multe ori despre faptul că bisericile care investesc în misiune un procent mai mare din fondurile lor sunt mai binecuvântate și mai prospere decât cele care nu o fac. Atunci când bisericile își intensifică eforturile „de jertfire de lepădare și jertfire de sine”, a scris White, „acestea vor fi urmate de properitate”.

Ng a spus că aceasta este și opinia lui. „Dacă stăm după bani, nu vom îndeplini niciodată misiunea”, a spus el.

Misiunea este reală

În cea de-a doua parte a raportului, directorul Adventist Mission, Gary Krause, a prezentat date statistice și provocările cu care se confruntă organizația pe care o conduce.

„Zilnic se nasc mai mulți oameni decât cei care intră în biserică”, a spus el.

Dar Adventist Mission continuă să coordoneze trimiterea de misionari în străinătate prin diferite mijloace și inițiative. Spre deosebire de trecut, când misionarii plecau, de obicei, din America de Nord în alte regiuni, misionarii de azi merg „de peste tot, peste tot”, a spus el.

Alte programe, precum cel al Universității Loma Linda, susțin în cea mai mare parte tineri profesioniști din domeniul medical pentru a sluji în unele dintre cele mai provocatoare părți ale lumii. O altă inițiativă, Mission Envoys (Trimiși pentru misiune), trimit în general foști misionari în biserici și instituții pentru a crește nivelul de conștientizare cu privire la misiune.

„Nu le putem încredința misiunea altora; nu putem face misiune doar în mediul virtual”, a spus Krause.

Directorul Serviciului Adventist de Voluntariat Elbert Kuhn a spus că în prezent, serviciul pe care îl supervizează coordonează 1962 de voluntari, cu 106% mai mulți decât în anul 2015. De la înființarea sa, Serviciul Adventist de Voluntariat a instruit și a trimis mai mult de 30.000 de voluntari, a adăugat acesta.

„Am ajuns într-un punct în care avem mulți voluntari bine pregătiți, instruiți și dispuși să meargă, însă puține oportunități de voluntariat”, a concluzionat Kuhn.

Pastorii și administratorii Bisericii

Directorul Biroul de Arhivă, Statistică și Cercetare al Bisericii Adventiste, David Trim, a prezentat datele rezultate din cercetarea realizată în mod regulat de serviciul pe care îl conduce. Trim a spus că, la nivel mondial, în ultimii 30 de ani numărul pastorilor a crescut cu 85%, dar numărul administratorilor a crescut cu 300%. În același timp, numărul persoanelor care se alătură anual bisericii pare să stagneze la aproximativ 1,4 milioane pe an.

„Dacă numărul membrilor ar crește în același ritm în care crește numărul administratorilor, nu ne-am confrunta cu o problemă”, a spus Trim.

Acesta a recomandat ca fiecare regiune să analizeze și să discute această problemă.

„Analizarea raportului dintre numărul de administratori și cel de pastori/evangheliști ar putea duce la o creștere a numărului de membri”, a adăugat el.

Misiunea, o prioritate

Ng a subliniat faptul că este vital să facem din misiune elementul cheie în planurile și activitățile bisericii. Citându-l pe David Jamieson, pastorul unei biserici orientate spre misiune și spre comunitate din Vancouver, Canada, acesta a spus: „Dacă punem misiunea pe primul loc, banii vor veni.”

„Nu ne îngrijorăm niciodată pentru bani”, ar fi spus Jamieson, citat de Ng. „Atunci când îndeplinim misiunea încredințată de Dumnezeu, banii vin întotdeauna.”

Deci, de câți trezorieri este nevoie pentru a stoarce zeama pentru misiune? a întrebat Ng făcând din nou referire la metafora lămâii. „Nu avem destui!” a răspuns el.

Principiul este: „Oferiți cât mai multe lămâi pentru misiune”, a spus acesta.

Sursa: Adventist Review

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *