Info Adventist

Lideri care aduc roade bune

În încheierea Congresului Mondial al Liderilor de Tineret, care a avut loc în Kassel, Germania, în perioada 31 iulie – 4 august 2018, vorbitorii, printre care s-a numărat și Președintele Bisericii mondiale Ted Wilson, au adus elemente deosebit de importante în atenția celor aproximativ 1600 de lideri de tineret ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Lideri care aduc roade bune

Purtând o cravată de Explorator ca semn de susținere a lucrării clubului, Wilson a început cu o declarație. „Tinerii vor reprezenta cea mai mare putere pentru proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu acestei lumi”, a spus acesta.

Wilson a continuat să facă referire la tema evenimentului încurajândui pe liderii de tineret să „[îi] ajute [pe tineri] să preia roluri de conducere în biserica locală”. În același context, el i-a provocat pe participanți nu „doar să îi distreze pe tineri. Hrăniți-i cu prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu, iar apoi implicați-i în lucrarea de slujire a lui Dumnezeu și a celorlalți”, a spus el.

Adresându-se unei săli pline de lideri, Wilson a abordat conceptul de leadership. „La cine apelăm pentru sfaturi în lucrarea cu tinerii – la noi înșine, la experți, la media socială?” a întrebat acesta. „Sau, în calitate de lideri de tineret, vă sprijiniți pe cel mai mare lideri din toate timpurile, Isus Hristos, Cuvântul Său și Spiritul Său Profetic?”

Wilson a apelat la Biblie, mai exact la pasajul din Ioan, capitolul 15, pentru o înțelegere mai profundă a ceea ce a numit „experiența spirituală personală necesară pentru a conduce tineretul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din toată lumea.”

În acest capitol există o metaforă folosită de Isus, a subliniat Wilson, potrivit căreia credincioșii sunt mlădițele legate de El, via, și, ca urmare, aduc rod. Cu toate acestea, a spus el, „simpla mărturisire verbală a lui Hristos nu aduce, în mod necesar, roade; trebuie să fim în El.” Pastorul Wilson a spus că Dumnezeu poate să testeze și să „tundă crengile” credincioșilor „pentru a putea fi cu adevărat lideri care aduc roade bune.”

În timp ce i-a provocat pe lideri să le vorbească tinerilor despre concepte precum doctrina sanctuarului, Wilson i-a și avertizat: „Haideți să nu inventăm sau să promovăm o nouă înțelegere a adevărurilor biblice fundamentale care ne-au fost încredințate de Cer la apariția acestei mărețe mișcări advente.”

Dumnezeu dorește ca noi, în calitate de lideri care aduc roade bune,  să petrecem timp ajutându-i pe cei care mor din punct de vedere spiritual, pe cei care au nevoie de puterea lui Dumnezeu în viețile lor”, a concluzionat Wilson. „Să ne luăm astăzi angajamentul de a fi lideri care aduc roade bune predându-ne lui Hristos în fiecare zi.”

„Dați-o mai departe”, i-a provocat el pe tineri, „întipărind în tinerii noștri identitatea în Hristos, misiunea în calitate de credincioși adventiști de ziua a șaptea, și conducerea spirituală în biserica locală.”

O schimbare îndrăzneață

În cadrul ultimului său mesaj, Ty Gibson, director al Light Bearers Ministry, a abordat, de asemenea, principiile leadershipului.

Gibson a făcut referire la studii care demonstrează existența unei teze istorice și universale cu privire la leadership conform căreia liderul exercită putere asupra altora, iar eroul utilizează forța pentru a lupta împotriva dușmanilor și perpetuează „mitul violenței răscumpărătoare”.

O singură teză se opune celei universale, a spus Gibson, aceasta fiind reprezentată în viața și învățăturile lui Isus. El a folosit ca exemplu o conversație pe care Isus a avut-o cu ucenicii Săi, în care a spus: „Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa” (Matei 20:25,26).

„Isus pune bazele unui nou sistem de conducere”, argumentează Gibson. „El aduce la existență o cu totul altă modalitate de a fi om.” Conform acestei anti-teze, există putere și sub stăpânirea altora; eroul folosește dragostea pentru a lupta împotriva dușmanilor; iar povestea dragostei răscumpărătoare este învățată și trăită.

Gibson a subliniat faptul un dumnezeu crucificat era o absurditate atât pentru romani, cât și pentru greci, făcându-l pe apostolul Pavel să o numească „nebunia crucii”. Cu toate acestea, spune el, Pavel scrie că „pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18).

Filosoful Friedrich Nietzsche, spune Gibson, a recunoscut și concluzionat că, în lumina tezei universale, crucea a fost „o extravaganță groaznică, o schimbare îndrăzneață, o răsturnare a tuturor valorilor străvechi”.

„Isus nu a murit pe cruce doar pentru a ne da un bilet post-mortem spre Cer”, a sugerat Gibson. „El a murit pe cruce și pentru a da naștere unei modalități cu totul noi de a ne raporta unii la alții. A înființat un nou sistem de conducere.” Pornind de aici, Gibson a împărtășit trei principii ale leadershipului care sunt în concordanță cu învățăturile și viața lui Isus.

Mai întâi, a spus Gibson, „liderul creștin conduce din centru, nu de sus; din mijlocul oamenilor, împreună cu ei, acesta își exercită influența”. În al doilea rând, a spus el, „liderul creștin nu dorește să câștige controlul, ci încrederea.” Iar în al treilea rând, a sugerat Gibson. „liderul creștin slujește într-un trup, sub conducerea capului, Isus Hristos – o comunitate a egalilor sub conducerea capului”, care îi permite liderului să prețuiască fiecare persoană în timp ce dau frâu liber creativității lor.

„Cel mai eficient lider, liderul creștin”, a concluzionat Gibson, „mobilizează din centru, construiește încrederea și activează geniul individual.”

Sursa: Adventist Review

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *