Info Adventist

Sugestii de lectură – Apologetică creștină

În plină vâltoare a postmodernismului se simte nevoia ca acei care au convingeri ferme în domeniul credinței să fie în stare să și le apere cu argumente…

APOLOGETICĂ CREȘTINĂ, de Norman Geisler, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA, 1993…

Norman Leo Geisler (n. 1932) este un teolog american specializat în teologie sistematică și filosofie. Este cofondatorul a două seminarii teologice non-denominaționale (Veritas Evangelical Seminary și Southern Evangelical Seminary). Are două licențe, două mastere și un Doctorat în Filosofie de la Loyola University. A predat și a adus contribuții esențiale în domeniile Apologeticii Creștine, Teologiei Sistematice, Istoriei Filosofiei, Filosofiei Religiei, Calvinism, Romano-Catolicism, Ineranței Bibliei, Dificultăților în înțelegerea Bibliei, Eticii și multe altele.

A scris și publicat ca autor, co-autor și editor peste 90 de cărți, traduse în numeroase limbi.

A predat la Detroit Bible College, Trinity Evangelical Divinity School, Trinity College și Dallas Theological Seminary și a conferențiat în toată America și Europa. A înființat și condus The Evangelical Philosophical Society și International Society of Christian Apologetics.

Marea specializare a lui Norman Geisler, în afară de teologie sistematică, este Apologetica Creștină. Este socotit cel mai bun apologet creștin contemporan.

Apologetica (adică acea ramură a teologiei care se ocupă cu justificarea creștinismului și cu apărarea lui de atacuri) este adesea contestată pe motivul că nu este obiectivă, că nu este echidistantă și că, deci, nu merită luată în seamă. Dar atunci când apologetica este făcută de oameni devotați, competenți și erudiți, ea devine nu doar credibilă ci și de mare ajutor pentru sedimentarea convingerilor religioase pe care oamenii obișnuiți le au, dar pe care nu pot neapărat să le argumenteze până în pânzele albe…

„Această carte de apologetică are trei părți. Partea întâi examinează diferite teste pentru adevăr cu scopul de a stabili o bază pentru testarea adevărului diferitelor concepții despre lume și viață. Partea a doua aplică testele pentru adevăr la diferitele concepții despre lume și viață, și conchide că teismul este singura concepție adecvată. Partea a treia lucrează în contextul unei concepții teiste despre lume și viață cu scopul de a verifica afirmațiile unice ale creștinismului istoric cu privire la divinitatea lui Cristos și cu privire la autoritatea Bibliei. Direcția fundamentală pe care o urmează această apologetică istorică își are originea la apostolii din Noul Testament, a fost dezvoltată de Augustin și a ajuns la maturitate în lucrările lui Toma d’Aquino. În esență este aceeași abordare care a fost folosită de vechii teologi de la Princeton, Wakerfield și Hodge, pe linia lui Calvin, și care, în timpurile mai recente a fost prezentată mai pe înțelesul tuturor în scrierile lui C.S.Lewis.” (p.7)

Partea întâi, numită Medodologie, cuprinde următoarele capitole:

  • Agnosticismul;
  • Raționalismul;
  • Fideismul;
  • Experiențialismul;
  • Evidențialismul;
  • Pragmatismul;
  • Combinaționalismul;
  • Formarea unor teste adecvate pentru adevăr.

Partea a doua, numită Apologetică teistă, cuprinde următoarele capitole:

  • Deismul;
  • Panteismul;
  • Panenteismul;
  • Ateismul;

Iar partea a treia, numită Apologetică creștină, cuprinde următoarele capitole:

  • Naturalismul și supranaturalul;
  • Obiectivism și istorie;
  • Credibilitatea istorică a Noului Testament;
  • Dumnezeirea și autoritatea lui Isus Cristos;
  • Inspirația și autoritatea Bibliei.

Este o lucrare așezată, documentată, construită după toate regulile arhitecturii unei lucrări științifice, având, deci, la bază o cercetare exhaustivă, și, în același timp, scrisă pe înțelesul oricărui om care prețuiește logica și onestitatea intelectuală. O carte de mare ajutor pentru a putea discerne în marea de idei, pseudo-idei și tot felul de „inovații” spiritualiste ce este grâu și ce este pleavă.

Prezentând cu mare probitate intelectuală argumentele fiecărei concepții despre lume și viață pe care o analizează, Norman Geisler face un serviciu imens cititorului, scutindu-l de munca obositoare de cercetare a surselor și oferindu-i concentrat tot ceea ce aceste surse conțin. Un alt serviciu pe care autorul îl face cititorului este că la sfârșitul fiecărui capitol îi oferă o listă de lucrări care se referă la domeniul abordat.

O lectură binevenită și utilă tuturor celor interesați să-și verifice convingerile religioase…

Dr. Valeriu Petrescu

 

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *